Salvamontiștii nemțeni au intervenit pentru o tânără din Galați surprinsă de furtună în Ceahlău

0

O tânără din Galați a fost surprinsă, luni seara, în zona cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău, de o furtună violentă cu grindină și scăderea bruscă a temperaturii.

????????????????????????????????????

Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț, a declarat, marți, că tânăra se afla alături de un prieten și în momentul în care tinerei i s-a făcut rău a fost inițiat apelul de salvare la 112.

„Dacă în Durău cantitatea de precipitații a fost de peste 30 de litri pe metru pătrat, la peste 1.200 metri altitudine a turnat mai mult cu gheață. Temperatura a scăzut brusc de la 19 grade la numai 6 grade creând un disconfort termic major și periculos. Echipa de intervenție s-a deplasat în zona cascadei Duruitoarea unde a găsit doi tineri din Galați care inițiaseră apelul de urgență. Tânăra era în stare de șoc, comunica cu greu și acuza dureri mari în zona cefei, a toracelui și a abdomenului. Cauza era scăderea temperaturii corpului sub 35 de grade, adică hipotermie, o afecțiune severă din care revenirea fără suport tehnic este aproape imposibilă. A primit ceai cald, haine și o pelerină izotermă care să o protejeze de ploaie. Cum starea nu se ameliora, s-a solicitat o a doua intervenție cu echipament special. Pe toracele, abdomenul, antebrațele și picioarele victimei au fost atașate comprese termice de unică folosință aflate în dotarea echipelor speciale de salvare montană”, a declarat Raul Papalicef

Tânăra a fost transportată în stațiunea Durău unde a fost preluată de un echipaj SMURD care a continuat procedurile specifice de încălzire a victimelor aflate în hipotermie. După stabilizarea victimei, aceasta a fost transportată la spital.

sursa: www.agerpres.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate