Rotary Piatra-Neamt a donat aparatură medicală Secției de Pediatrie a SJU Neamț

0

spitalVineri, 19 septembrie, la Clubul Medicilor de la Spitalul Județean de Urgență Neamț, a avut loc o conferință de presă organizată de Rotary Club Piatra-Neamț 2005.
În cadrul conferinței a fost prezentat proiectul de Global Grant datorită căruia Rotary Piatra-Neamț a donat spitalului Județean, mai precis Secției de Pediatrie, aparatură medicală.
Secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență a primit aparatură medicală în valoare de peste 33.000 de dolari ce constă în 2 paturi dotate cu monitoare cardiorespiratorii, 4 pulsoximetre, 2 aspiratoare mobile, 4 nebulizatoare, consumabilile necesare pentru toată aparatura adusă și 2 injectomate.
Șefa secției de pediatrie, Suzana Constantinescu, a declarat că ”sunt foarte emoționată de ceea ce se întâmplă astăzi. Am pornit la drum cu inima strânsă pentru că aveam experiențe nu tocmai plăcute. Acum două săptămâni am primit un telefon și mi s-a spus: Suzana va veni echipamentul! Aveam lacrimi în ochi. Acum, chiar în acest moment, aparatura primită este gata instalată într-un salon de terapie intensiva pe care l-am constituit special și poate fi folosită. Este bine ca profesionalismul unui medic sa fie ajutat de aparatură de foarte bună calitate, modernă, la standarde europene.
Suntem onorați că avem posibilitatea să vă prezentăm finalizarea unui proiect de Global Grant la care și-au adus contribuția atat membrii RC Rotary Piatra Neamt 2005 cât și cei ai fundației și cluburilor din afara țării. E un proiect emoționant pentru că vine în ajutorul copiilor noștri. Secția de pediatrie avea nevoie de această aparatură și am facut tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Cum nu este primul proiect de donație către această secție credem că nu va fi nici ultimul.” a precizat Dumitru Sever Ciubucă, Past President 2013-2014 al RC Piatra Neamț 2005.
La conferința de presă au fost prezenți și doi membri ai unuia dintre cluburile care și-au adus un aport considerabil la concretizarea acestui proiect: Robert Madley și Larry Stone de la Rotary Club Oklahoma City (cel mai mare club Rotary din lume – peste 600 de membri, cu 104 ani vechime).
Robert Madley a declarat că ” Este cel de-al șaselea proiect în România și suntem încântați de acest lucru. Sperăm ca prin intermediul acestui Global Grant să îmbunătățim modul de tratare al copiilor din Piatra- Neamț și nu numai. Dorim, de asemenea, ca în urma acestui proiect să strângem relațiile cu membrii clubului din Piatra-Neamț și să dezvoltăm, pe viitor, și alte proiecte împreună.

donatie pediatrie rotary (1) donatie pediatrie rotary (2) donatie pediatrie rotary (3)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate