România a intrat din plin într-un război hibrid

25

De ceva timp, zona publică este asaltată de foarte multe informații care atacă indirect instituțiile statului și au ca scop destabilizarea politică și economică a României.

Foarte greu de urmărit și mai greu de dovedit, valurile de informații manipulatoare sunt bine coordonate, iar efectele sunt de-a dreptul uriașe și negative. Pentru cei care nu știu ce înseamnă un război hibrid și cum acționează asupra mentalului colectiv, vă vom da un exemplu care poate fi doar o ipoteză de lucru sau o succesiune de coincidențe.

1. SE CAUTA EMOȚIA

Liviu Dragnea apare la un proces cu o trupă de bodyguarzi despre care presa spune că ar fi interlopi. Știrea este preluată și amplificată de opoziție, de presa de opoziție și de activiștii din aceasta zonă și devine emoție națională cu zeci de comentarii și distribuiri pe rețelele de socializare.

2. SE STABILEȘTE STRATEGIA

Cum folosești o astfel de știre care nu are absolut nicio legătură cu Rusia pentru a crește numărul de simpatizanți pro ruși? Dragnea este reprezentantul partidului aflat la putere din România și are în spate foarte mulți votanți care prin natura lor empatizează cu toate deciziile și simpatiile liderilor. Pentru a ghida acești votanți în zona pro rusă ar trebui ca Dragnea, respectiv echipa sa să fie caracterizați ca fiind pro ruși.

3. APARE PRIMA ȘTIRE INDIRECTĂ

Codrin Ștefănescu, cel despre care se spune că ar fi adus interlopii care îl escortau pe Dragnea este lăudat de o importantă publicație pro rusa, Sputnik, într-un articol elogios. Astfel, se arată că oamenii din echipa lui Dragnea sunt apreciați de publicațiile pro ruse. O astfel de asociere este însă cu impact mic, deoarece prea puțină lume din România urmărește presa pro rusă gen Sputnik.

4. SE AMPLIFICĂ MESAJUL SUBLIMINAL

Pentru a se atrage atenția și a se defini asocierea echipei lui Dragnea cu zona pro-rusă, apar criticile la adresa acestei asocieri care indirect amplifică mesajul. Printr-o pură coincidență mesajul este amplificat de o televiziune națională, Digi 24, care acum câteva luni explica în fața CNA zvonurile că o bancă rusească ar avea acțiuni la Digi.

5. CEI CARE AU CREAT EMOȚIA INIȚIALĂ DISEMINEAZĂ MESAJUL ASOCIAT

Toți cei care au dezvoltat emoția inițială au tot interesul să lovească în Dragnea și preiau noua informație de asociere a echipei Dragnea cu Rusia ți o amplifică.

O mică recapitulare a seriei de coincidențe. Apare emoția: Dragnea escortat de interlopi. Se creează mesajul nondirectiv, este luat și lăudat de o publicație pro rusă omul lui Dragnea, care a adus interlopii. După care, pentru cine nu a înțeles subliminal că echipa lui Dragnea este agreată de ruși, se amplifică informația în mod semidirectiv de o televiziune națională unde tocmai a cumpărat acțiuni o mare bancă cu sediul la Moscova.

Dacă scenariul de mai sus nu ar fi o simplă înșiruire de coincidențe și ar fi parte a unui război hibrid de învrăjbire a românilor contra românilor, ținta ar fi atinsă foarte ușor. Incidentul cu Dragnea e deasemenea doar un exemplu cum la fel de bine se pot da exemple de emoții ati partide de dreapta. Nu de un om sau de un partid e vorba ci de metode de manipulare.

  1. Cei de la PSD, egocentriști din fire, nici nu ar înțelege ca nu sunt lăudați întâmplător de presa pro rusă și sunt folosiți. Ei ar crede că pe de o parte niște oameni răi au ceva cu ei și că de cealaltă parte sunt lăudați de presa pro rusă doar pentru cât de buni sunt ei.
  2. Cei din opoziție, hashtag din fire, vor rupe internetul amplificând, odată cu bălăcăreala la adresa lui Dragnea, același mesaj subliminal ”puterea din România e agreată de Rusia”.
  3. Și uite așa unul dintre miile de gloanțe subliminale și manipulatoare care se trag într-un război hibrid își atinge din plin ținta.

Toată lumea se întreabă care ar fi ținta unui astfel de război hibrid. Răspunsul este unul foarte simplu. Instabilitatea pe toate planurile, politic, economic social. Instabilitatea unei țări duce automat la slăbirea ei din toate punctele de vedere, deci la vulnerabilizare și, implicit, la o neutralizare facilă. O țară slăbită de frământări nu poate purta niciodată negocieri de pe poziție de forță, nu poate face pretenții prea mari, nu se poate apăra eficient și nici măcar nu mai poate apela la uniunea internă în interesul național.

Ce e de făcut? Din păcate, strategia noastră de țară nu a prevazut bugete și planuri pentru a se apăra într-un război hibrid. Din păcate suntem un popor needucat și mult prea superficial ca să ne opunem manipulării. Din păcate suntem absolut descoperiți și, cel mai grav, suntem absolut inconștienți de ce ni se întâmplă.

Soluțiile ar fi doar două și ambele foarte greu de realizat:

  1. Schimbarea clasei politice, a liderilor și a formatorilor de opinie cu alți oameni capabili prin nivelul de educație și inteligență să înțeleagă ce se întâmplă, să refuze să fie folosiți în manipulări și să deconspire public orice atac de tip război hibrid pentru ca populația să știe ce e adevărat și ce e manipulare. Aceasta este aproape imposibil de realizat în următoarea perioadă, deoarece corupția este prea mare în România și poporul prea indiferent la ce se întâmplă.
  2. Intervenția serviciilor în războiul hibrid ar fi o soluție, dar, de asemenea, este imposibilă, deoarece războiul de acest gen lovește prima oară în serviciile unei țări, micșorându-le foarte mult credibilitatea și posibilitatea de a construi o apărare eficientă. Această etapă a fost deja depășită la noi. Orice om normal din România poate analiza singur și poate constata că în ultimii doi ani de zile serviciile din România au fost atacate și decredibilizate de 10 ori mai mult decât în toată istoria lor de la înființare și până în prezent. Mai este imposibilă această a doua soluție, deoarece ar însemna pe lângă bugete și oameni, dezvoltarea de canale proprii de comunicare plus o hiperactivare a serviciilor secrete românești care operează în afara țării. O sumedenie de lucruri care nu se pot face într-o țară unde nu avem nici măcar legislația care să ne permită să ne apărăm într-un astfel de război hibrid.

Concluzia este că România nu este pregătită să se apere în acest război hibrid, deoarece toate metodele de apărare sunt fără acoperire legislativă. Singurii care pot atrage atenția public asupra unor atacuri manipulatoare sunt politicienii care pot plasa în zona de declarație politică astfel de avertismente, dar politicienii, în marea lor parte, sunt mult prea incompetenți pentru a înțelege ce se întâmplă și mult prea ocupați cu interesul personal, nu cu cel național.

Vă sugerăm să analizați cu atenție fiecare știre care vă este livrată și întrebați-vă: ”De ce mi se livrează această știre?”. Această întrebare trebuie să v-o puneți mai ales în cazul știrilor negative, căci majoritatea mesajelor subliminale folosite într-un război hibrid vă sunt livrate prin știri negative sau critice.

Iosub Robert

P.S.: Manipularea este cea mai puternică armă, deoarece transformă oamenii simpli în soldați orbi.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
25 Comentarii
  1. TAVI spune

    ASTA Cu DRAGNEA si PRO Rusia e ptr aceia ce nu au citit un ziar ,deschis Tv ,in ultimii 5 ani , Chestiunea e ca nici PSD u NU mai e ce a fost odata cu un LIDER SHiP ,ce in trecut a avut convingeri Democrate , membru PD , de i ducea lui TRAIAN sticle cu barcute , vaporase inautru lor Si nu e un ATAC , denigrare , NUMAI ca oameni care au o vechime mai multa in PSD si care nu au facut Baleiaj intr e mai multe partide , convingeri ,reevaluari , au ajuns sau retras 2 pasi mai in spate ori Au ajuns sa tina piept in diferite emisiuni ,unor indivizi gen Cristescu , Visan , etc emanati peste noapte , de care acum cativa ani NU auzise nimeni , IAR acum ajungand sa dea ,, LECTII ,, de moralitate , etica , unor Oameni care sunt cu mult peste nivelul lor , gen E .Andronescu , S Nicolae , etc Persoane ,care impreuna cu altele ar fi avut mai Mult de spus in PSD !

  2. Ottila spune

    Când vine lupu nu mai crede nimeni!

  3. Stefan spune

    Cand ceva nu merge bine sau nu e pe placul „sistemului”, e vina rusilor sau a ungurilor, dupa caz!Pentru rusi suntem o tara de nimic care isi ingroapa eroii in cutii de carton – vezi imaginile cu reinhumarile de langa fostul Sralingrad.Rusii de rand nici nu stiu prea bine unde e Romania, iar Rusia si Turcia oricum controleaza Marea Neagra , asa ca nu au niciun interes in zona noastra!Isteria asta anti-rusa e intretinuta de cei care vor sa ne vanda armament si sa ne foloseasca militarii ca mercenari…

  4. Nuțu constantin spune

    Ne trebuie lideri onești,luminați și de caracter.Sa fie exemple pentru popor.

  5. Gheorghe Fugaru spune

    Postare falsa,provocaroare,destabilizatoare la nivelul credulilor si fricosilor.Romania este tara mambra NATO,cu forte militare aici, dar si o pozitie geo-strategica.

  6. Viorel Nita spune

    Ca sa manipulezi cu succes,trebuie sa ai subiecți pretabili,adica inculti sau neinformati! Ete ca la noi tine…oare dece?

  7. Dan Octavian spune

    Sper să nu ajungem ca în anii 1932-1933,cind salariile și pensiile nu au fost plătite peste 3 luni din lipsa de bani în buget.

  8. Simona spune

    Însăși acest articol poare fi un mesaj subliminal !

  9. Horea Nistea spune

    Cunoscatori ai domeniului au afirmat ca serviciile rusesti activeaza la greu la noi in tara…se vade un model oarecum similar cu ce lansate prin Ungaria…deci nu prea sint dubii cu privire la implicarea acestora in manipularea asistatilor romani minati precum oile lui daea pe calea directa a sentimentelor anti UE si anti NATO si indirect spre simpatiile rusesti…

  10. Cojocaru Alexandru spune

    Acest articol este o manipulare evidentă, gtosolană și cu motive puerile pe care le folosești numai de dragul derutării publicului cititor.
    Nu cred că cititorii acestui articol te vor crede. Și nu cred că ar fi un pericol colaborarea economică și cu rușii. Toți știm că e mai bine să fii prieten egal cu toate popoarele și mai ales cu rușii. Nu înțeleg ce ai cu rușii, dar bănuesc ce ai cu PSD-ul. Pe mine nu m-ai convins că ne paște un război fie el și hibrid.

  11. Ruxandari Marian spune

    E prea mult spus război hibrid , de fapt e război informaţional. Acest război e creat de oamenii actualei puteri pentru a distrage atenţia de la adevarata problemă a ţării şi anume bugetul de pe anul viitor pt a nu arăta că e un dezastru de buget şi nu vreau să se întâmple asta dar e posibil să ne împrumutăm de la F. M. I.pt plata salariilor bugetarilor….

  12. Matei Dan spune

    Un scenariu grotesc !!? .
    Pa raspunderea cui ? Paintersul si indolenta cui !?
    Incostienta unui sector de oameni cu gindire limitata va duce Tara la dezastru!!!!.
    Manipularea celor care spun sa fim linistiti,e preambulul dezastrului din economie.
    Doar inconstientii nu realizeaza ce bogata e Romania si cit de rivnita.
    Daca gloantele din 89 nu au avt ecou atunci suntem intradevar un popor pierdut.
    Fiti Romani ,nu in acte ci in simtirea de a fi Roman.

  13. Valentin Marcel Vrabie spune

    Nu trebuie să ne mai mirăm de nimic!

  14. Nelu Sanmartinean spune

    Daca era sa se termine romania se termina de mult despartita sub dominatia multor neamuri si totusi a rezistat putea fi mult mai mare dar putea sa nu mai fie cu atati dusmani in jur

  15. Nelu Sanmartinean spune

    Stati linistiti zamolxe ne vegeaza vorba lui eminescu (multe neamuri au trecut dar toate sau facut doar o apa si un pamant)

    1. Nelu Sanmartinean spune

      Eu cred ca santem cel mai tare popor de pe pamant asa cum iti iubesti parinti orcum ar fi asa trebuie sa ne iubim tara si sa facem sa fie msi buna si orunde mergem sa o laudam si atunci si straini ne vor aprecia

    2. Nelu Sanmartinean spune

      De ce se muta strini aici de prosti am prieteni olandezi englezi italieni care se samt bine la noi

  16. Niculae Delicostea spune

    Nu este o noutate , Romania este in razboi hibrid inca din anii ‘ ’80 si abia in 1989 a aflat . Problema se pune daca in ultimii 27 de ani ne-am pregatit armata si celelalte institutii ale statului precum si populatia pentru un astfel de conflict . Gasiti dumneavoastra un raspuns ?

  17. Matei Dan spune

    Romanii nu sunt constienti….

  18. Cristi Doroftei spune

    A fost vreodată stabilă?….Poate acum vreo mie de ani, dar nu se mai știe nimic..

  19. Liviu Livos spune

    E bun articolul , trebuie citit cu atenție .

  20. Toma Ciuperca spune

    V-aţi complicat !
    Foarte grea „analiză”!
    Partea psihologică , depàşeşte intelesul multora !
    Manipulare , comflict ,diversiune …!
    Greu de înțeles , la cât se studiază in România si la câţì mai sunt…”trezi”! Romanul e greu de comvins !..Când e „ambițios „, nu-l scoţi din …”tărâțe „!
    Are „ambiț de familist”!
    Sincer , eu và apreciez !!!
    Din partea mea , multe si complexe !

  21. Ether Traveler spune

    Deci: De ce i-mi este livrata aceasta stire?

    1. Mishu Petra spune

      Corect!

  22. Paraoanu Marius spune

    Bravo!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate