România are şansa de a avea un sistem de irigaţii, însă PNL va trebui să renunțe la jocul politic mârșav pe care îl practică

logo-comuncate-psd

Ionel Arsene, președinte PSD Neamț: România are şansa de a avea un sistem de irigaţii, însă PNL va trebui să renunțe la jocul politic mârșav pe care îl practică

 „De fiecare dată când ne confruntăm cu o secetă severă vorbim despre lipsa unui sistem de irigaţii, fermierii se plâng că recoltele le sunt afectate, iar peste tot vedem că politicienii plâng laolaltă cu ei. Însă, atunci când se ajunge ca în Parlament să fie propusă măsură pentru refacerea sistemului de irigaţii, cei din opoziţie dau bir cu fugiţi de la asumarea responsabilităţii, practicând un joc politic mârșav. Programul naţional de irigaţii reprezintă un proiect foarte important pentru România şi pentru economia ţării noastre, care poate contribui în mod decisiv la viitorul agriculturii dar şi dezvoltării economice a României.

În ciuda importanţei pe care o are acest proiect, el nu a putut fi votat de către Parlamentul României din cauza frustrărilor politice ale celor din PNL, care, învinşi la moţiunea de cenzură, au dat start chiulului în masă și unei opoziții lipsite de orice raționament. Agricultura reprezintă unul dintre pilonii de bază ai economiei româneşti, iar PNL trebuie să înţeleagă acest lucru şi să nu mai practice jocuri politice de doi bani. Este absolut regretabil că opoziția din România se pune singură într-o situaţie ridicolă, refuzând să voteze un proiect esențial pentru țara noastră, doar din simplul motiv că vor să pună bețe-n roate actualei coaliții de guvernare.

Problema irigației se poate rezolva, dar este nevoie şi de voinţă politică, mai ales din partea celor din PNL. Avem şansa de a avea un sistem de irigaţii care să acopere o mare suprafaţă a țării, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este necesar să lăsăm orgoliile şi interesele meschine deoparte. Pentru a salva agricultura României de secetă, trebuie mai întâi să o salvăm din ghearele intereselor electorale ale PNL-ului”.

Art. pub

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate