Provocare pentru cei care se luptă contra câinilor comunitari

0

Lupta contra câinilor comunitari pe motiv că ei prezintă un pericol este de multe ori numai un pretext de a bălăcări autoritățile, în realitate fiind vorba doar de extremiști care latră mai tare decât comunitarii, dar când e vorba de implicare, nu se mai implică deloc.

Celor care chiar cred că pe stradă nu trebuie să mai fie câini comunitari le lansăm o provocare.

Adunați prima dată câinii comunitari care sunt protejați și hrăniți de autorități și de administrația locală. Criticați-i prima oară pe cei care dau de mâncare acestor exemplare.
Abia după ce terminați cu aceștia, care ar trebui să fie un model de urmat pentru comunitate, aveți tot dreptul să vorbiți de oamenii simpli care hrănesc câinii comunitari pe la colțurile blocului. Atât timp cât vă luați de iubitorii de animale din Piatra-Neamț dar vă faceți că nu vedeți cum bugetarii fac același lucru nu vă faceți treaba până la capăt.

Începând de la cățelul, simpatic de altfel, care doarme într-o cușcă amenajată pe domeniul public în fața Prefecturii și până la cățeii din curțile Drupo, Publiserv, Stații de epurare, spital etc., avem o mulțime de astfel de exemplare comunitare care trăiesc și se înmulțesc pe lângă instituții sau firme subordonate instituțiilor.

Atât timp cât oficialitățile acestui județ și oraș îngrijesc și hrănesc câini comunitari, să te iei de o bătrană care dă de mâncare câtorva maidanezi este ………………………. completați dumneavoastră linia punctată.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate