Proiectul ”Verde pentru Artă” a ajuns la final

3

Marți, 24 mai, a avut loc inaugurarea spațiului verde amenajat în curtea corpului C al Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, în cadrul proiectului ”Verde pentru Artă”.

Proiectul a fost implementat de Asociația Cultural Social Economică Christiana cu sprijinul Primăriei,  Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț,  în parteneriat cu Liceul de Arte „Victor Brauner” și Inspectoratul Școlar Neamț. De asemenea, la finalizarea acestui proiect au contribuit şi firmele Dolinex, Publiserv și Kubo Ice Cream.

La eveniment au fost prezenți Primarul Dragoș Chitic, directorul Liceului de Artă ”Victor Brauner” – Mihăiță Albu, reprezentanții Asociației Christiana (Ana Darie și Cristina Demetercă) și inspectorul școlar Romeo Roman, din partea ISJ Neamț.

Scopul proiectului l-a reprezentat reabilitarea de spații verzi și desfășurarea activităților de educație ecologică în rândul comunităților locale, derulate de ONG-uri în parteneriat cu diferite instituții.

Astfel, a fost reabilitat spațiul verde prin ecologizare, plantate flori, arbuști și arbori autohtoni. Totodată, prin activități de acest gen a fost promovat voluntariatul în rândul elevilor și a comunității.

„Astăzi finalizăm proiectul ”Verde pentru Artă”, și totodată inaugurăm spațiul creat în cadrul acestui proiect. Acest spațiu verde a fost amenajat pentru a permite elevilor care își desfășoară cursurile la Liceul de Arte „Victor Brauner”, corpul C, care este destinat artelor plastice, să fie mai creativi, iar când timpul este frumos să vină să creeze în mijlocul naturii”, a declarat Ana Darie, președinte Asociația Cultural Social Economică Christiana.

Primarul Dragoș Chitic, care a urmărit îndeaproape acest proiect desfășurat în aer liber a menţionat următoarele:
„Trebuie să afirm faptul că este unul dintre proiectele frumoase la care am fost invitat să particip și chiar este un exemplu despre cum un parteneriat poate să producă lucruri cu care ne putem mândri. Am răspuns solicitării Asociației Christiana, cu care Primăria Piatra-Neamț are foarte multe colaborări și așa cum spuneam, iată că un parteneriat, o idee, a fost pusă în practică cu resurse relativ reduse din partea municipalității. Le mulțumesc tuturor voluntarilor care s-au străduit pentru ca acest proiect să poată fi realizat și le mulțumesc colegilor consilieri locali care au aprobat finanțarea acestui proiect”.

La final cei prezenți s-au putut bucura de un concert susținut de Fanfara „Emanuel Elenescu” a Liceului de Arte „Victor Brauner”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Ion la Popa spune

    Nu am cuvinte cu atata alai si trambite ce au realizat UNII cu mulca altora printre care si Echipa dolinex care a participat cu 10 colegi care puteau Sambata sa-si faca curat in curte sau casa in loc sa munceasca pt Starea de bine a UNORA ( profesori si liceeni cu probleme de gospodarire ) , sa cheltuie cei 550 lei dati pe flori si arbusti in alte scopuri sociale .
    In 2 ani o sa cada toata tencuiala si varul de pe cladire si urmeaza bulina rosie de risc la primul vant puternic cade !
    Nu ne pare rau de ce am facut dar poate meritam si noi sa fim informati de aceasta actiune .
    Multumim si acestui Ziar in slujba oamenilor de bine si cu merite pentru acest oras ca ne-au promovat aceasta actiune .

  2. CM spune

    De contributia angajatilor Dolinex , care au sapat si au platat acolo benevol , nu a pomenit nimeni nimic . ……Timp si bani consumati de aceasta socieatate , pentru a isi face altii propaganda politica. ” Rusinica „

  3. nae spune

    Ar trebui umblat si la educatia cetatenilor care ar trebui sa aprecieze mai mult natura si spatiul verde iar primaria sa ingradeasca spatiile verzi care sunt in calea celor certati cu bunul simt si care trec prin mijlocul ierbii ca pe tarla .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate