Programul Prima casă, suplimentat a doua oară în 2016

0

Plafonul total al garanțiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima casă se suplimentează cu 500 de milioane de lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de ieri. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului, aflat în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare la finanțatori, în raport cu solicitările noi.

Plafonul de garanții pentru anul 2016 al Programului Prima casă a mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei, în luna mai. Astfel, după cele două suplimentări,  plafonul de garantare al acestui program guvernamental va fi, în acest an, de 2,690 miliarde de lei.

Actul normativ, care modifică și completează normele de implementare a Programului Prima casă, mai prevede că plafonul de garantare neutilizat, destinat persoanelor cu cetățenie română stabilite în străinătate, se transformă în plafon general de garantare a creditelor în cadrul acestuia. Astfel, în limita plafonului, vor putea fi acordate garanții pentru achiziția/construirea tuturor categoriilor de locuințe eligibile în Prima casă.

De asemenea, se stabilește că plafoanele anuale ale garanțiilor care pot fi emise în cadrul Programului se alocă la solicitarea finanțatorilor participanți de către Fondul Național de Garantare și Creditare a IMM-urilor, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, în funcție de ponderea garanțiilor acordate de fiecare finanțator în totatul garanțiilor acordate.

O altă modificare reglementează posibilitatea de a se acorda promisiuni de garantare și pentru achiziția unei noi locuințe în cadrul Primei case, ținând cont de faptul că beneficiarii care au achiziționat/construit o locuință în cadrul Programului pot achiziționa/construi o nouă locuință, sub condiția ca noua locuință să aibă o suprafață utilă sau valoare mai mare în raport cu prima și să înstrăineze prima locuință prin vânzare-cumpărare cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare sau a contractului de construire a noi locuințe.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate