Prof. Elena Botez, propusă cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț

4

Consilierii locali ai municipiului Piatra-Neamț se întrunesc miercuri, 31 august  în ședință ordinară, pe ordinea de zi figurând 19 de proiecte.elena botez

Unul dintre aceste proiecte care vor fi supuse spre aprobarea se referă la conferirea titlului  de Cetățean de Onoare a municipiului Piatra-Neamț profesoarei Elena Botez.
Printre realizările prof.  Elena Botez  se pot remarcată cele peste 30 de premii la Olimpiada Națională de Muzică și cele  peste 100 de premii la concursurile naționale și internaționale de
canto clasic obținute de elevii Liceului de Arte ”Victor Brauner”, plus 60 de absolvenți de Conservator din țară și străinătate. 

Elena Botez s-a născut la Piatra-Neamț în data de 6 iunie 1925 și a urmat cursurile Colegiului Național  ”Calistrat Hogaș”. Aici a avut-o profesoară de muzică pe Sidonia Hogaș – fiica scriitorului Calistrat Hogaș. A absolvit Academia Regală de Muzică din București, unde a avut îndrumători de seamă: a studiat canto cu Lavinia Vabriescu- Vatianu, arta liedului cu Constantin Stroiescu, armonia cu Martian Negrea și teoria muzicii cu I.D. Chirescu. 
Timp de trei ani a fost solista Teatrului de Operetă ”Ioan Dacian” din București , unde a jucat roluri în lucrări celebre. De asemenea, timp de un veac a fost prim – solistă a Operei Naționale Române din Timișoara, abordând cele mai dificile roluri de soprană de coloratură. După ieșirea  la pensie s-a reîntors la Piatra-Neamț, unde o găsim la catedra Liceului de Arte ”Victor Brauner” din anul 1991, se arată în expunerea de motive.

Citește și proiectul de hotărâre – proiect 6

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Dr. Alexandru Cojocariu spune

    Ajutati..mä sä gäsesc adrrsa d..nei Botezul. Nu ne..am väzut din 1947.

  2. Adrian Coman spune

    Respect pt. Doamna Profesoara

  3. Gabi spune

    „Timp de un veac?”
    Respectați acest om printr-un articol corect scris.

  4. Viorica Stefan spune

    Reapect

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate