Search
miercuri 24 mai 2017
  • :
  • :

„Prin spitalele din Neamț” – Ce șpăgi se dau în spitalele din Neamț

Mita este pentru mulți nemțeni cheia supraviețuirii într-un spital. 60% dintre cei chestionați în cadrul sondajelor de opinie desfășurate de grupul nostru de presă au răspuns DA la întrebarea ”Considerați că îngrijirea medicală pe care o primiți în spitalele din Neamț depinde de șpaga pe care o dați?

sondaj-spagaAm putea contrazice aceasta opinie majoritară prin care dacă nu dai mită nu ești tratat, deoarece pe lângă cazurile în care pacienții au fost nemulțumiți și au dat șpagă sunt și foarte multe cazuri unde pacienții nu au scos niciun leu din buzunar și au fost tratați corect. Sunt cazuri de medici sau asistenți care au refuzat șpaga și sunt, în general, multe cazuri de bune practici în spitalele nemțene.

Din păcate, sunt și acele cazuri efectiv sondaj-soaga-2oribile și acei medici sau asistenți corupți despre care scriem noi și vom scrie mult timp de acum încolo.

De data aceasta vom începe cu spitalele în ordine descrescatoare, de la cel unde este cel mai bine la cel unde este cel mai rău. Opinia noastră este formată analizând punctele de vedere ale pacienților, dar am sondat și opiniile unor cadre medicale dispuse să vorbească pentru a avea un tablou cât mai complet asupra situației.

Mai exact, am vrut să aflăm valoarea șpăgilor date pentru o fractură, o naștere, o cezariană, o injecție, o perfuzie, o rezervă, o lenjerie nouă la pat și cam care ar fi media mitei pe zi pentru ca personalul medical să fie mai atent cu pacientul. Desigur că ne referim aici doar la personalul medical corupt, nu la toți medicii și asistenții.

La spitalul din Bicaz șpaga este ”la liber”.spital-bicaz Dacă vrei să dai o atenție, 10 lei, 50 lei, o ciocolată etc. dai, dacă nu, nu. Toată lumea este tratată cam la fel, se schimbă lenjeriile și personalul medical se poartă bine indiferent că primește sau nu ceva.

Nu am găsit pe nimeni care să spună că i s-a condiționat acordarea de îngrijiri medicale în vreun fel. Probabil la aceasta situație contribuie și faptul că acest spital deservește o populație preponderent rurală și intervențiile medicale nu sunt deosebit de complicate, deci nici mita nu a ajuns la nivel de fenomen.

spital-targu-neamtLa spitalul din Tîrgu Neamț șpaga nu e obligatorie, dar e necesară, spun majoritatea celor intervievați. Dacă dai peste un medic șpăgar, o fractură îți scoate din buzunar în jur de 50 euro și o naștere în jur de 100 euro. Celelalte servicii de tipul injecții, perfuzii, lenjerie curată nu sunt neaparat ”purtătoare” de șpagă, dar dacă vrei să fie mai bine, 5-10 lei din când în când sunt bineprimiți de buzunarele unora.

Chiar ne imaginăm ce panică ar fi dacă s-ar face o regulă ca hainele personalului medical să nu mai aibă buzunare. Ar trebui să bage pacienții bani ca la stripteoze.

urgenta-romanLa spitalul din Roman nivelul pretențiilor crește și șpaga proporțional cu figurile personalului medical corupt care totuși, din ce spun cei intervievați, nu depășeste un sfert din angajații spitalului, deci nu avem de-a face cu o epidemie de șpăgari, ci doar cu unii cărora nu le mai ajunge.

O fractură la Roman te costă între 50 și 100 de euro, depinde de complexitate și de foamea medicului care încasează. O naștere nu depășeste 100 de euro, dar majoritatea pacientelor trec mai întâi pe la medicul cu care nasc pe la cabinetul privat și cotizează acolo.

Serviciile de tip injecții, perfuzii, lenjerie sunt cam 5-10 lei, iar atenția personalului medical șpăgar se atrage cu o cotizare de 10-20 lei pe zi de spitalizare.

Pentru intervențiile chirurgicale șpaga se negociază de regulă cu asistentele care informează pacienții ”binevoitori” cam cât ”se dă de obicei” pentru respectiva intervenție, iar sumele variază între 50 și câteva sute de euro în cazul unor intervenții mai complicate.

spital-piatra-neamtLa spitalul din Piatra-Neamț e raiul șpăgarilor, din câte spun cei intervievați. Aici fractura, ca să fie băgată în seamă, pornește de la 100 euro și în funcție de gravitate merge până spre 500 euro, nașterea este 200 euro dacă nu vrei să naști cu liftiera și vrei medicul la pat, cezariana 200 euro pornirea, o injecție 10 lei minim, perfuzia, lenjeria între 10 și 50 lei, rezerva pleacă de la 100 lei, iar atenția sporită a personalului medical șpăgar, care este pe mai multe schimburi, te face să scoți din buzunar în medie  50-100 lei pe zi, dacă vrei să fii în centrul atenției.

Desigur că și aici vorbim de prețurile practicate de șpăgari, nu de tot personalul medical.

La Piatra-Neamț mai apar însă câteva elemente în plus față de ce prinsesem noi în sondajul nostru:
– Apare ”Măria sa Liftiera” care nu cere mult, dar unu, doi lei tot trebuie să scoți dacă vrei să te ”tragi” cu elevatorul.
– Mai apare  Făt Frumos Anestezistul care are un onorariu fix de 100 lei. Călare pe un perfuzor, acest ”anestezist” apare în toate poveștile cu șpagă din spitalul din Piatra-Neamț. Orice negociere sau informare de șpagă se termină cu ”și la anestezist un milion”.

Cel mai grav lucru pe care l-am concluzionat în urma acestei anchete subiective, căci nu suntem organe de control, este acela că la spitalul din Piatra-Neamț lumea vorbește foarte mult de diagnosticări eronate în vederea majorării cuantumului șpăgii. Se vorbește de operații inutile sau protezări de care nu e nevoie, tot în vederea încasării mitei și alte astfel de lucruri care te îngrozesc. Poate o fi un pacient nebun, un medic invidios, dar nu pot fi așa de mulți nebuni… Deci este ceva de cercetat serios aici de către instituțiile abilitate să facă acest lucru.

Concluzia este că în spitalele din Neamț se ia șpagă și, mai grav de atât, unele cadre medicale condiționează actul medical de primirea șpăgii, unii medici fiind chiar suspectați că ar pune diagnostice exagerate pentru a face operații absolut inutile în vederea primirii unei șpăgi mai mari.

1. Se impune o implicare mult mai serioasă a instituțiilor care au atribuții pe line de corupție și a altor instituții, deoarece un spital unde sunt suspiciuni că se operează inutil miroase poate a problemă de siguranță națională.

2. Este necesară luarea de măsuri urgente de descurajare a corupției: condici de sugestii și reclamații la vedere, la vedere număr de telverde pentru anunțat instantaneu faptele de corupție, personal specializat în sondarea gradului de satisfacție al clientului și în identificarea situațiilor suspecte de condiționarea actului medical și multe alte măsuri care nu e bine să le facem publice, dar specialiștii le cunosc și trebuie luate rapid și serios.

3. Dacă instituțiile abilitate nu pot diminua fenomenul până la un nivel suportabil, atunci nu rămâne decat să rugăm parlamentarii nemțeni să propună schimbarea legii legitimei apărări și, atunci când ne este pusă în pericol viața sau sănătatea noastră sau a persoanelor pe care le însoțim la spital prin condiționarea actului medical de primirea unei mite, să ni se permită să ne apărăm singuri și să reacționăm în spiritul legitimei apărări contra agresorului șpăgar.

www.ziarneamt.ro

Mai puteti citi:
Prin spitalele din Neamț”. Introducerea
”Prin spitalele din Neamț” – Accesul în spitale
”Prin spitalele din Neamț” – Cum ești tratat la urgență
„Prin spitalele din Neamț” – care sunt cei mai corupți medici din Neamț
Urmează:

”Prin spitalele din Neamț” – De ce unii oameni mor cu zile în spitalele nemțene




35 comentarii la “„Prin spitalele din Neamț” – Ce șpăgi se dau în spitalele din Neamț

  1. Paula

    La ginecologie e de jaleeeeeee mai ales dupa ce nasti cat stai la reanimare nu iti da un pahar de apa nimeni si dupa aia e si mai si .aproape toate vor bani daca nu le dai iti vorbesc de parca ai fi un gunoi in fata lor

    Raspunde
  2. Vukovik

    HAI Sa fim Realisti ! Daca vreti sa stiti o valoare a SPAGUTEI , uitativa la unii Dr si Asistente cu ce motorizari se deplaseaza . Pai Nu acum ceva timp in urma se adunau Ei pe scarile din Policlinica ,fata spitalului vechi sa Protesteze ptr Salarii , contra demiterii Dr I .Lazar si uite acum s au Pricopsit peste noapte ! E foarte Adevarat ca Nu Toti , Toate , Unele aveau si inainte auto , ptr ca mai sunt si care sunt ,formeaza un cuplu cu diferiti Functionari Publici , Agenti , Mecanici ori alti meseriasi , care castiga intratat incat sa si permita un auto mai de fite , mai sunt care au fost ele ori copii de ai lor prin afara si la fel au ceva mai de fite , Chestiunea e ca in grupul celor din urma sunt ,se afla cei care fac din Slujba , jobul lor o afacere ! Ei ca si altii au Fost Odata , dar in prezent NU mai sunt Finante , unii au trecut pe Gpl ,altii , vrei , trebuie facut tratamentul , Marci Banutu : 10 lei > 2, 3 lt Benzina ori Motorina , la cativa oameni ai deja ptr 1 saptamana de naveta , NU dam nume ca sa nu Afectam Imaginea cuiva , ori anularea comment , DAR daca cineva ? are curiozitatea sa se uite in curtea SJU intr e spitalul nou si cel vechi la colt unde este Chioscul , in parcarea de acolo si ce e pe langa fosta centrala sunt auto cu exceptia a 3 , 4 ale Cadrelor medicale , daca mai au si un stiker cu cruciulita rosie pe fond alb ori galben , 100 % e a unui Dr . Numai daca nu au aparut si printr e Ei , ca la Agentii , Inspectorii de Politie , fara sa fie are Stiker , Fanion cu IPA , Internacional Police Asociation , da fara sa aibe nici in clin nici in maneca cu respectiva asociatie . Deci peste noapte Au crescut salariile , au primit niste mosteniri sau virat niste banuti in cont de card curent Niste Minuni ori adevarate Miracole Dumnezeiesti !

    Raspunde
  3. **

    Daaaaaaaaaaa, se cotizeaza la greu de cum intri in spital, pt. tot. Liftiera are si texte de genu „dai si tu de o cafea?”. Te simti ultimul om si cotizam la sanatate……..

    Raspunde
  4. Mazareanu

    Faceti ca si cu politistii de la rutiera…ca sa nu va ia permisul ofereati oricat si dupa aia ii dati in gat…asa si cu ortopedia, am avut si eu in familie probleme, dr.Nanu ,respect, plus asistenii Aiftimiei, nu a spun nimeni da.mi atat…sa fim seriosi ,daca vrei sa dai ceva ,bine, daca nu, nu.

    Raspunde
    1. das reich

      In sfarsit un om verde.
      Foarte foarte bune exemplele.
      Si eu am avut probleme cu parintii si le-am rezolvat astfel. Ba mai mult – relatiile cu respectivii medici (si din Piatra si din Bucuresti) au ramas cordiale. Cu unul chiar am devenit prieten de familie.

      Raspunde
  5. Stefan

    Cred ca la ortopedie la Piatra spagile sunt mai mari.Marea porcarie este ca pacientii sunt trimisi sa-si cumpere proteze si banii ii dau prin medici.Aceasta practica poate fi stopata foarte simplu de spital- orice cumparatura trebuie aprobata de spital (nu de medic), iar factura trebuie sa fie intocmita pe numele spitalului , nu al pacientului!Astfel, domnii medici pot fi bagati la beci, daca implanteaza dispozitive in mod ilegal..

    Raspunde
  6. Carmen C. Irimia

    Eu, personal, sint extrem de multumita de serviciile acordate de tot personalul. N-am dat „atentii” dar nici nu mi s-a „batut seaua”.Iar cind vorbesc de personal, ma refer incepind de la cei de la Salvare pina la medicul, asistenta si sora medicala.Toti au dat dovada de profesionalism si au avut multa rabdare. Eu, ori de cite ori am fost nevoita sa apelez la serviciile medicale ale Spitalului Judetean Piatra Neamt, pentru copiii mei, repet ca am fost extrem de multumita.

    Raspunde
    1. Nanu

      Carmen esti unica ,tu nu vezi ce ineptie sustii,cand toata lumea stie care-i situatia, tu vii cu povesti despre zane si feti frumosi !

      Raspunde
  7. Nicu Si Flory Soimanov

    E jale oameni buni, eu am avut un accident in 2011, am ramas cu sechele,.. Am mers de curand la piatra neamt la control cu bilet de trimitere, mi au facut raze la picior si spate, nici filmele nu au vrut sa mi le arate, mi au zis ca sunt bn, nu am nimic, dar sa nu stau in picioare, mai mult de 3ore pe zi… Am mers după la Ghiorgheni, mi a spus ca am probleme destul de mari si ca trebuie sa revin cu tot ce am de la accident si pana in prezent, ma refer la filme, iesire din spitale, etc… La o sapt m am reantors la Ghiorgheni si mi a zis, ca a vb doctorul la piatra neamt si ca nu am nimic, o sa imi revin.. Oare ce e de facut???

    Raspunde
  8. Stoica Lilica Elena

    LA ORTOPEDIE PENTRU O RUPRURA DE MENISC ANTAI MI SA CERUT SPAGA ANAINTE 10 MILIOANE LA DOCTORUL NANU PLUS FURTUNE ANESTEZIST MA COSTAT 20 MILIOANE SI NICI NU SANT MULTUMITA DE REZULTAT LA TREI LUNI SE MERGE GREU

    Raspunde
    1. Stefan

      `cititor40` are dreptate!Ati vazut parcul auto de la SJN?Al personalului medical, bineinteles!Dar viloaiele si casele de vacanta le-ati vazut?!

      Raspunde
  9. Coca Galan

    Și am fost internata câteva zile la Chirurgie Maxilo-faciala și am fost tratata foarte bine fara a da șpagă. Am întâlnit un personal foarte amabil , începând de la infirmiere până la medic…Le mulțumesc din suflet .As vrea sa fie la fel în tot spitalul!

    Raspunde
  10. Iulian Radu

    La pediatrie cand intri in sinistra cladire te ia cu jale.nu intereseaza pe nimeni.chiar santem ultimu judet din tara la orice.dar cei care conduc orasul vorbesc povesti.

    Raspunde
  11. Marieta Ailincai

    Acum , că sunt luați în colimator , credeți că se opresc ? Şi dacă pacienții n – ar da , dar nimeni , nimeni şi ar cere să – şi facă datoria cei implicați , oare ce s – ar întâmpla ? Suntem şi noi vinovați !

    Raspunde
  12. Silvia Serban

    Spaga la medic (daca o dai) se ofera in plic,nu i-o indesi un buzunar ca la frizer.
    Asa ca,poza nu cred ca e relevanta.Am avut mari si grave probleme de sanatate (in familie) am umblat ani prin spitale,nu mi-a cerut nimeni nimic,nu mi-a conditionat onterventiile choirurgicale erc.Daca am dat,a ffost pt ca asa am vrut si numai la final.Dupa cum scrieti,parca toti ati fost direct implicati.Poate ar trebui sa nu mai vorbim dupa zvonuri,ar fi pacat sa terfelim si oameni nevinovati
    Sa ajute Dumnezeu si pe noi si pe doctori!

    Raspunde
  13. Elena Bofan

    Da..asa este..spaga,spaga si indiferenta.un spital murdar.,infectii,indiferenta,jicniri,umilire si risc in care sa fii mai tare inbolnavit ca tratat.vii cu una pleci cu doua.Nesiguranta .foarte multi pacienti de frica pleaca la tg mures iasi pt investigatii .operatii..tratament.nu au bani de spaga si nu au siguranta in tratare.mai sant si doctori ce stiu sa se comporte civilizat..sant cu adevarat priceputi si pacientii sant multumiti dar f putini.la acesti doctori extraordinari li se pune piedica pt mizeria din spital si lipsa celor necesare pt a profesa corect.Pacat ca nu este coordonare corecta si responsabila.

    Raspunde
  14. Luca Daniela

    As vrea ca anchetele sa nu ramana aici ,sa se meargă mai departe ,sa incercam sa starpim cuibul de serpi din spitale .Au ajuns oamenii sa nu meargă in spitale pt ca nu au bani de spaga .Rusine .

    Raspunde
  15. Georgeta Mihalache

    Spagarilor dovediti sa nu li se aplice legea salarizarii din 1 ianuarie 2018.Si care este prins dupa aceasta data,sa piarda acest drept.Ar trebui sa fie pedepsiti si cei care dau si purtatoarele de cuvant de prin saloane, inclusiv asistentele.

    Raspunde
  16. Ciprian Taune

    Sunteți nebuni? Vreți să plece toți șpăgarii din țara asta minunată? Cui mai mărim salariile? Cui mai dăm noi șpagă? Cum ne mai îmbolnăvim noi prin spitale, dacă puneți tunul pe ei? Devine plictisitoare viața fără ei.

    Raspunde
  17. Mihaela Cristina Mihailescu

    Felicitari !ati pus degetul pe rana.situatia este de foarte mult timp scapata de sub control dar absolut nimeni nu face nimic.aduceti probe!deschideti o ancheta mult mai ampla in care sa intervievati pacienti si cu ajutorul dovezilor poate se schimba ceva???oamenilor le este teama sa vb pt ca nu au alternativa si atunci…nu toata lumea isi permite sa se trateze la tg mures si atunci am devenit bancomat pt personalul medical de aici.sa nu generalizam?sa nu o facem.poate nu pt toata lumea actul medical e conditionat de spaga,dar ar fi interesant de auzit si pe cineva care a spus”ia-ti dle banii si cumpara medicamente,nu am eu nevoie de banii tai!”

    Raspunde
  18. Luci

    Ce se intampla la piatra neamt, e adevarat, eu de exemplu pentru o simpla operatie a unei unghii incarnate am scos din buzunar 250 lei pentru medic, 50 lei la fiecare asistenta prezenta in sala de operatii ( 2 la numar),30 lei ca sa imi schimbe bandajele prima data, 10 lei la brancardier, in total 490lei,si asta pentru o banala unghie incarnata….. e jale mareeee……. ca sa fii bagat in seama trebuie sa cotizezi……….

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *