Primarii din Neamț, convocați la ședința Colegiului Prefectural

0

Astăzi s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Prefectural Neamţ, la care au fost prezenţi toţi cei 26 de membri de drept, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel ARSENE, vicepreşedintele Ion ASAFTEI, secretarul judeţului, 73 de primari şi 75 de secretari ai UAT-urilor din judeţul Neamţ.

„M-am bucurat să constat că această iniţiativă a fost apreciată de către toţi cei care au participat, aş putea spune că a fost un REAL SUCCES. În cadrul şedinţei a fost adoptată Hotărârea nr. 2/2018 pentru aprobarea măsurilor complementare pentru realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale în domeniile: protecţiei mediului, programului de cadastru şi carte funciară şi de implementare a sistemului informatic PATRIMVEN. Punctul “DIVERSE” a suscitat cel mai mare interes, mai ales problemele legate de absorbţia fondurilor europene, cele referitoare la emiterea titlurilor de proprietate, tarifele şi avizele de mediu, înfiinţarea unor platforme de deşeuri pentru materialele provenite din construcţii, situaţia drumurilor îngustate, care periclitează traficul rutier. Interesantă a fost şi propunerea de a se interveni legislativ asupra modificării unor regulamente cu privire la valorificarea masei lemnoase. Având în vedere rolul de îndrumare metodologică a primarilor, respectiv a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi obiectivele operaţionale pentru consolidarea capacităţii instituţionale, am prezentat procedura operaţională de lucru privind emiterea actelor administrative de către autorităţile publice locale, urmând ca autorităţile locale să primească suportul necesar din partea Instituţiei Prefectului Judeţul Neamţ. Finalul dezbaterii a arătat, în mod clar, necesitatea şi importanţa acestei întâlniri, primarii solicitând ca astfel de manifestări să se desfăşoare în mod constant, cel puţin o dată la trimestru. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi asigur pe toţi nemţenii că DOAR UNIŢI, SUNTEM O FORŢĂ!”, a declarat Prefectul judeţului Neamţ, Daniela SOROCEANU.

Deși au fost câteva discuții în spațiul public legate de modul în care se face accesul în clădirea Prefecturii, se pare că majoritatea primarilor invitați la această activitate nu au avut nimic de reproșat din punct de vedere organizatoric. De ceva timp accesul în clădirea Prefecturii se face doar în urma legitimării, cum este normal la orice instituție publică. Acest lucru a nemulțumit două, trei persoane care se cred mult prea importante pentru a fi legitimate și care tot încearcă să lanseze în spațiul public zvonuri legate de nemulțumirea unora care sunt legitimați. Iată că la întâlnirea de astăzi la Prefectură au fost majoritatea primarilor din Neamț și toți cei cu care am stat noi de vorbă au spus că nu au fost probleme deosebite la accesul în clădire, au fost notați pe o listă și au primit câte un ecuson.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate