Primăria Piatra-Neamț, mobilizare pentru deschiderea Pieței Centrale

15

După Hotărârea Consiliului Local Piatra-Neamț de vineri, 06 octombrie, în care s-a aprobat că Piața Centrală ar putea fi administrată de Primăria Piatra-Neamț, primarul Dragoș Chitic a convocat un prim comandament cu toți factorii responsabili pentru deschiderea obiectivului. S-au identificat toate aspectele care trebuie rezolvate în vederea deschiderii cât mai rapide a pieței. Au fost stabilite persoanele responsabile cărora li s-au dat sarcini precise și termene de realizare.

„Piața Centrală trebuie deschisă cât mai repede. Trebuie renunțat la orgolii și ambiții politice pentru a oferi pietrenilor piața în cel mai scurt timp. Am stabilit o echipă care să pună în practică tot ceea ce este necesar în vederea deschiderii pieței, le-am stabilit atribuțiuni și termene de îndeplinire. Voi coordona personal această echipă și le-am cerut să mă informeze zilnic în legătură cu pașii făcuți. Solicit și consilierilor locali să se implice total în acțiunea de deschidere a pieței și îi invit să facă parte din comisia care se va ocupa de repartizarea spațiilor către comercianți”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

După ședință a urmat o deplasare a echipei desemnate împreună cu primarul Dragoș Chitic și viceprimarul Bogdan Gavrilescu la Piața Centrală pentru a stabili la fața locului toate detaliile astfel încât piața să poată fi deschisă la sfârșitul lunii noiembrie.

Primarul municipiului Piatra-Neamț a convocat deja pentru miercuri, 11 octombrie, o ședință de Consiliu Local pentru a supune aprobării organigrama completată cu noul compartiment ce se va ocupa de administrarea obiectivului, alte câteva elemente organizatorice și pentru a bugeta sumele necesare pentru ca piața să poată funcționa. De asemenea, va organiza la începutul săptămânii viitoare o întâlnire cu toți consilierii locali pentru a dezbate Regulamentul de Organizare și Funcționare a Pieței Centrale.

Vor fi organizate periodic comandamente de lucru și vom informa permanent cetățenii orașului despre pașii făcuți în vederea deschiderii Pieței Centrale.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
15 Comentarii
  1. Elena Axinte spune

    Să dea Domnul!

  2. Constantin Munteanu spune

    Pe curînd

  3. Elena Axinte spune

    TREBUIE!!! Pe când?

  4. mickey999 spune

    Nu e deja prea tirziu pentru sezonul asta ?

  5. Luci Popa spune

    Avem incredere ca o sa fie bine Si pentru noi comercianti care am pierdut si in incendiu si cat am stat pe malul cuiejdiului unde nu ne mai gasea nimeni.

  6. Elena Toderica spune

    Doamne ajută!

  7. Radu Garofa spune

    legumele si fructe se pastreaza mai bine afara in mediu natural ,probabil nu da nimeni spaga sa intre la dos de vreme rea

  8. Cercel Danut spune

    Pai parca ploua in actuala cladire a Pietii . S-a remediat problema?

  9. Constantinescu Radu Si Maria spune

    Bataie de joc cu toate pietele. Din motive numai de ei stiute nu deschid piata mare si cele si in cele din cartiere administratorii sint mana in mana cu speculantii si nu dirijeaza pe adevaratii comercianti si spre ele.. De ani de zile santembataia de joc a politicienilor .

  10. Ani Hrisos spune

    Da ce mai stați ????
    Deschideți o odată !

  11. Mitroi Mihai spune

    trebuie in plm ca ingheata lumea de frig pe afara….si ca sa intre sa isi vanda produsele trebuie sa contribuie cu banuti la fraieri ca asa e sistemul la noi .altfel nu ai ce cauta pe langa piata…

  12. Constantin Munteanu spune

    NU CRITIC DAR ESTE O RUȘINE PENTRU ACE OAMENI CARE STAU IN FRIG MIZERIE ȘI DICONFORT .OARE DACĂ VINE CINEVA CE ZICE? PRIMARU E DE VINA.

  13. Constantin Munteanu spune

    DA DA DA

  14. Costel Dascalu spune

    Vrem fapte nu vorbe !!!

  15. Pricope Gianina spune

    Ar fi si cazul sa o deschideti

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate