Previziuni pentru luna MAI 2016 pentru toate constelațiile

5

Luna mai va cunoaște o revenire, deși mai multe planete au mersul de retrogradație. Vom avea fiecare de reconfigurat anumite trasee existențiale și cu certitudine vom fi mai ancorați în realitățile de zi cu zi. Interesul e crescut pentru prosperitate, chiar dacă anumite aspecte în plan financiar se vor lăsa așteptate, iar Mercur retrograd nu înseamna un declin în planul finanțelor sau altor proiecte ce ne aparțin. El vine și mobilizează mult mai bine potențialul pe care îl putem folosi, însă va trebui să ne și dorim lucrul acesta.

Aspecte majore vor avea loc și în această lună, dupa 20 mai, când Soarele își va începe tranzitul său firesc în constelația Gemeni și Luna Neagră își va începe tranzitul prin semnul de domiciliu, constelația Scorpion. Practic, luna mai va fi o etapă de tranziție a acestui aspect important și vom resimți fiecare dintre noi cum aspectele neplăcute pe care le-am resimțit fiecare în viata de cuplu se finalizează aici.

Va începe o nouă etapă și riscul de a ne canaliza energia, psihicul în angoasa existențială. Putem asista la decizii extreme de care va trebui să ne păzim pentru următoarele 9 luni calendaristice. Tranzitul Lunii Negre prin constelația Scorpion va aduce dezamăgiri, gesturi și nuanțe care în luna mai vor fi mai mult sau mai puțin extreme decât gesturi de naturalețe, tentații și ispite în planul sentimental și nu numai. Consider că cel mai mare risc pe care îl va resimți fiecare nativ și care va fi mai intes din a doua jumatate a lunii mai este iluzia, tendința de a evada din realitate (de a bate câmpii efectiv). Tentațiile la nivel spiritual și erorile pot fi mari. Instinctele primare se vor accentua atât în latura organicului, dar și în planul psiho-emoțional, astfel încât din intervalul mai 2016 și până spre finalul lunii februarie 2017 va trebui să evitam blocajele și informațiile eronate din sfera spiritualității (indiferent de textura ei).

Se va cunoaște o deblocare în planul comunicării, asociativității și parteneriatelor. Balanțele care au fost cele mai afectate până în acest moment, vor reuși în cele din urmă să respire ușurate pentru că trăirile aduse la nivel de pierdere a propriei identități vor dispărea. Implicit, blocajele afectiv-emoționale pe care acești nativi, dar și persoanele cu asc. în constelația Balanță le-au resimțit cu vârf și îndesat – vorba românului.

Luna mai poate fi o perioadă a tranzacțiilor și asocierilor de scurtă durată în parteneriate manageriale. Mai mult, va trebui să ne canalizăm direcția și obiectivele către acest sector de activitate. Compromisurile și speculațiile nu sunt punctele forte ale lunii. În prima jumătate a ei vom asista la o creștere a veniturilor, dar și multe reformulări în arealul sentimental care va cunoaște un deblocaj.

Raporturile și relațiile cu autoritățile, justiția, străinătatea sunt punctele sensibile ale acestei luni în plină desfășurare, de la începutul ei și până spre final de luna mai.

Momentul important când pot fi luate decizii în sectorul financiar coincide cu fenomenul de Lună Noua din 6 mai 2016, cea mai propice zi și perioadă în care putem demara acțiuni, proiecte și să luăm cele mai bune decizii, care cu siguranță vor avea răsunet în timp. Așadar, un Mercur retrograd, dar cu o ecuație puternică de soluționare, când are loc acest fenomen numit Lună Noua, de vineri 6 mai, ne va scoate din impas. Trebuie doar să lăsăm lucrurile să curgă de la sine în înșiruirea evenimentelor și faptelor noastre.

Berbec:

berbecVa fi o lună interesantă a zbaterilor și totodată a câștigurilor până la data de 20 mai când arealul parteneriatelor și a contractelor mici încep să se deruleze. Călătoriile din a doua jumătate a lunii vor veni cu soluții și aspecte la care nu vă veți aștepta.

Luna Nouă de vineri, 6 mai, din casa finanțelor poate aduce proiecte care să vizeze latura financiară, achizițiile, investițiile sau soluționarea unui împrumut. Din aceasta lună, problemele din relația de cuplu se vor soluționa și viata redevine normalitate la acest capitol. Partenerul dumneavoastră va lăsa deoparte obiceiurile de care v-ați săturat și reconfigurarea la acest nivel va fi vizibilă.

Ce nu vă avantajează în luna aceasta sunt raporturile și relațiile cu superiorii, autoritățile, legea și justiția! În contextul implicării într-un proces, indiferent de valențele lui, va trebui să vă înarmați cu multă răbdare. Calitatea somnului va fi deficitară și în aceasta lună, astfel încât va trebui să vă menajați mai mult și să vă reîmprospătați psiho-emoțional prin deplasări în aer liber, seara, înainte de culcare.

Problemele de sănătate mai descresc în intensitate, însă încercați să nu forțați norocul.

Taur:

taurAveți avantajul Lunii Noi în propriul semn zodiacal! Cea mai importantă zi din lună va fi cu siguranță 6 mai, atunci când veți avea soluții pentru toate acțiunile și planurile dumneavoastră. O reconfigurare totală a propriei individualități și personalități în creștere și stimă de sine va marca constructiv ideile, deciziile și noile proiecte pe care le puteți pune în aplicare.

Va trebui să aveți în vedere pe întreg parcursul lunii mai următoarele sectoare de activități: parteneriatele pot fi alegerile făcute în pripă și cele mai păguboase. În plan sentimental, partenerul dumneavoastră de cuplu sau iubitul va începe să fie depășit de situațiile create și generate în jurul său, astfel încât va trebui să îl susțineți sau să o susțineți. Dacă aspecte importante, comunicarea, nu se vor soluționa de la sine, riscați să vă gândiți la o potențială ruptură, separare sau abandon al relației. Și, nu în ultimul rând, nativii implicați în procese dificile din luna mai vor avea de suferit și soluționarea acestor aspecte se va lăsa așteptată.

Financiar va fi o lună dificilă, în care va trebui să aveți grijă la investiții și speculații, indiferent de natura acestora.

Și sectorul sănătate poate avea de suferit. Dar și apăsările sufletești pot conduce la epuizarea organismului și a psihicului, asta din cauza grijilor.

Gemeni:

gemeniVa trebui să aveți în vedere că luna mai poate fi luna trădărilor la nivel managerial, profesional și tot ceea ce are legătura cu profesia fiecărui nativ în parte va avea de suferit. În primul rând nehotărârile, scindările dar și piedicile puse de către circumstanțele nefavorabile vă vor indispune la locul de muncă. Va trebui să țineți cont că trebuie să aveți un bioritm al lunii până în ziua de 22 mai, când Soarele își va începe tranzitul prin semnul dumneavoastră și vă reveniți parcă dintr-o amorțire.

Va trebui cântărită orice decizie în sectorul profesional și este recomandat să nu reacționați sub imboldul impulsului de moment pentru că riscați să rupeți parteneriate, să părăsiți actualul loc de munca și, mai mult, în contextul în care cineva vă va propune un alt serviciu pentru luna mai ar trebui să evitați. Riscurile sunt prea mari în a lua deciziile acum!

Ziua de 6 mai va veni cu o soluționare într-o chestiune apăsătoare din sfera sănătații și o parte dintre acești nativi vor găsi tratamentul corect pentru afecțiunile lor sau vor fi în cele din urma diagnosticați corect de către persoanele abilitate!

O lună de tranzit, dar în care va trebui să aveți în vedere măsura investițiilor și calitatea acestora.

Rac:

racDin această lună, apăsările și trăirile dumneavoastră din interior pe care nu le-ați împărtășit cu nimeni vor descrește în intensitate. Problemele cu iz imobiliar și cele familiale vor cunoaște soluționări. Se vor debloca resurse imobiliare astfel încât puteți relua în următoarele zile o tranzacție de la care probabil v-ați luat gândul. Tot ceea ce are directă legătura cu familia, casa, chiria, schimburile și investițiile imobiliare vor cunoaște îndreptări.

Blocajele și provocările din plan profesional va trebui să le priviți cu maturitate și să gestionați situațiile de criză. O nouă serie a provocărilor în luna mai vă va da de gândit, astfel încât va trebui să fiți mult mai optimiști și ambițioși în proiectele dumneavoastră. Sănătatea poate avea de suferit din cauza suprasolicitării în planul profesional!

Fenomenul de Lună Nouă din data de 6 mai vă va aduce planuri și proiecte noi pe care le puteți conștientiza prin ședințele la care veți participa sau întrunirile de business. Important este că luna mai va veni cu o direcționare și ajutor reciproc în anturaje, grupuri și colectivități, chiar dacă la serviciu planează incertitudinea și blocajele vă afectează.

Imediat după ziua de 22 mai va trebui să aveți în vedere echilibrul planificărilor și eforturilor susținute pentru a vă menaja starea sănătății.

Leu:

leuLuna mai aduce în prim-plan o schimbare în planul strategiilor profesionale dacă vă veți dori acest lucru. Luna Nouă în arealul muncii și profesiei dumneavoastră vă va împinge în cele din urmă în a lua cele mai bune decizii. Puteți planifica, organiza întruniri, direcționa și să vă canalizați în arealul profesional oricare ar fi acesta și o să vedeți în următoarele săptămâni succesul și realizările. O nouă etapă pe care o puteți construi pas cu pas până la realizări mărețe.

Din această lună vă debarasați de ghinioanele din trafic, accidentări, formele de comunicare care nu au adus nimic constructiv, ci defăimare, raporturile și relațiile cu rudele de gradul II, frații și surorile se vor îmbunătăți vizibil. Totuși, va trebui să nu vă lăsați copleșiți de emoțiile negative. Acestea pot dăuna și tendința de izolare va fi din ce în ce mai intens resimțită, însă și blocajele emoționale vor fi pe măsură. Una veți dori și alta veți face. Așadar, va trebui să conștientizați că începe o perioadă în care raporturile și relațiile cu propria familie, sectorul și arealul imobiliar, părinții și socrii pot contribui la o atitudine nu chiar atât de plăcută. Dacă vă doriți soluționarea unor aspecte imobiliare, amenajări în propriul cămin sau doriți să începeți planurile de construcție a unui imobil, aș spune că trebuie să gândiți de două ori înainte de a acționa!

Și în luna mai, în ceea ce privește capitolul sentimental, putem aduce în discuție dragostea cu năbădăi, astfel încât va trebui să renunțați la forma de manifestare a orgoliului în raporturile și relațiile cu partenerul de viață pentru a nu vă fi înșelate așteptările. Egocentrismul nu are ce căuta în relația de cuplu și mai ales discuțiile provocate la care sunteți predispuși de conjunctura lunii mai.

Fecioară:

fecioaraLuna mai va aduce o relansare financiară sau noi strategii. Dacă în ultimele 9 luni calendaristice ați avut de preîntâmpinat greutăți la acest capitol, așteptările v-au fost înșelate și chiar ați riscat să cădeți pradă escrocilor sau jefuitorilor, iată ca aceste aspecte se deblochează și din punct de vedere financiar. Situația, începând cu această lună, va lua o turnura la care sincer nici nu o să vă gândiți! Importante vor fi colaborările dumneavoastră cu instituțiile statului, străinătatea sau oamenii care sunt puternici prin ocuparea unor funcții importante în plan social și care vă pot ajuta în demersurile dumneavoastră.

Se mai simt și în aceasta lună blocajul emoțional și nemulțumirile din interiorul căminului și al raporturilor cu părinții sau socrii, iar aici veți avea mai multe de îndurat. În primul rând, dacă vă doriți să vă fie mai bine, va trebui să renunțați la critica neconstructivă și care sa genereze polemici. Sectorul sentimental are și el de suferit, asta din cauza comportamentului partenerului de viață care va aduce în prim-plan oscilațiile, nesincronizările demne de o relație și mai multă neglijență în raporturile și relațiile cu dumneavoastră. Iată că aici problemele vor avea continuitate. Deciziile pot fi luate pe nepusă masa – cum spune românul – și din acest punct de vedere va trebui să fiți mult mai raționali.

Evenimentele vor culmina vineri, 6 mai, când are loc fenomenul Luna Nouă și experiențele cu străinătatea, dar și cele de conotație spirituală vor fi la apogeu. Orice decizie luată din acest punct de vedere sau ajutor venit din afara granițelor cu siguranță vă va crește moralul. Mai mult, în contextul evoluției atât în plan profesional, dar și școlar pentru copii, dar și adulți, un examen poate aduce recunoașterea sau locul de muncă dorit cu suplimentarea veniturilor!

O lună în care Destinul vă este favorabil și cu siguranță vă va călăuzi pașii dincolo de toate nemulțumirile pe care le veți mai resimți.

Balanță:

balantaBruiajele la nivel de proprie identitate și crizele de identitate sau cele existențiale de trecere iată că se finalizează în această lună. Trebuie să știți că anumite aspecte care până acum vă stresau or să vă aducă relaxare în interior. Și cu toate acestea, la capitolul sentimente, relații și raporturi cu partenerul de viață situațiile nu sunt deloc îmbucurătoare. Va trebui să fiți în continuare diplomați, să evoluați împreună și la bine, și la greu. Înțelegerea, armonia, relaxarea sunt cuvintele cheie pe care va trebui să le cultivați dacă vă doriți liniște în relația de cuplu. Fie că sunteți la începutul ei, fie că se derulează o poveste de iubire de ceva timp, ar trebui să fiți mai precauți dacă doriți ca toate evenimentele să nu se precipite!

Ce se întâmplă din aceasta lună cu aspectul financiar? Ei bine, va trebui să aveți în vedere că de acum și până la finalul lunii februarie anul 2017, chibzuința, cumpătarea, precauția și investițiile vor trebui revizuite. Destinul vă poate pune în fața faptului împlinit dacă nu vă gândiți la viitorul dumneavoastră și să înceapă o etapa, care prin natura ei poate fi urâcioasă financiar vorbind. Risc de delapidare, refinanțări care nu își au rostul, riscul de a fi furați în adevăratul sens al cuvântului și aici va trebui ținut cont și de bunuri sau investiții. În ceea ce privește speculațiile financiare care considerați ca or să vă favorizeze, o să ajungeți singuri după 9 luni de zile să conștientizați că dincolo de eforturile dumneavoastră, lucrurile nu au fost întru totul așa!

Luna Noua din 6 mai va aduce conștientizarea acestor valori financiare, materiale sau acțiuni pe linie de succesiune pe care veți dori să le soluționați. Intuiția va funcționa la cote maximale vineri, 6 mai, și va trebui să faceți uz de ea. Și dacă veți avea grija și de starea sănătății, pentru că vor trebui și câteva analize efectuate, reușiți în cele din urmă să aveți o lună mult mai echilibrată!

Scorpion:

scorpionDacă până în acest moment și în ultimele 9 luni de zile v-ați confruntat cu subtilități din partea celorlalte persoane, lucruri ascunse dar pe care intuiția dumneavoastră le-a deconspirat la timp, urmează pentru acești nativi o perioadă dificilă, din cauza faptului că, identitatea proprie va trebui reevaluată. Luna mai vă va pune față în față cu dumneavoastră și depinde de ce decizii veți lua pentru ca evoluția să fie de bun augur. Evident, un moment important al lunii mai este fenomenul de Lună Nouă care vă trimite cu gândul la parteneriate, asociativitate, sector sentimental, uniune, contracte în derulare sau câștigarea unor procese sunt doar câteva dintre prioritățile pe care le puteți ordona în viața dumneavoastră în ziua de 6 mai!

Nu ar fi de mirare dacă cineva vă oprește de pe o cale greșită și vine spre dumneavoastră cu o ofertă tentantă. Vineri, 6 mai, va fi o zi importantă în toate deciziile pe care le veți lua împreuna cu iubitul(a) sau partenerii de afaceri.

Financiar este o perioadă de confuzie, discuții, cheltuieli prea mari pentru acești nativi. Trebuie să aveți în vedere că anumite cheltuieli neprevăzute vă vor schimba starea de spirit și, totodată, pot contribui la blocarea unor acțiuni sau activități cărora în loc să le dați potențial constructiv riscați să le blocați.

Sentimental, luna mai nu aduce schimbări majore. Luna Nouă în casa relației poate aduce o decizie importantă din acest punct de vedere și un nou început. Însă nativii Scorpion care sunt într-o relație de iubire la începuturile desfășurării ei se pot confrunta cu probleme pe care sa le gestioneze mult mai greu.

O ameliorare a stării de sănătate va fi resimțită de la începutul acestei luni și schimbările vor fi vizibile imediat după 20 mai!

Îmbucurător este faptul că oamenii care acționau din umbră în defavoarea dumneavoastră au dispărut și acest gen de manifestări nu vor mai avea un potențial ridicat.

Săgetător:

sagetatorLuna mai va fi cu siguranță o perioadă în care va trebui să vă controlați pe toate planurile. Vor fi provocări la adresa dumneavoastră, persoane care vor dori să vă decredibilizeze imaginea în fața celorlalți. Blocajele de la nivel  personal le veți resimți și în interiorul căminului dumneavoastră și o stare de apăsare interioară începe să se declanșeze din această lună, astfel încât, pentru acei nativi care au predispoziție către stări depresive, indicat ar fi să vă programați la un medic de specialitate sau psihologul dumneavoastră. O serie de nuanțe perturbatoare vor avea un impact atât de puternic încât va trebui să vă stăpâniți pornirile și ieșirile! Este o etapă dificilă din viața dumneavoastră, pe care va trebui să o gestionați și să o luați ca atare ca făcând parte din planul evolutiv!

Trebuie să evitați polemicile, discuțiile în contradictoriu cu cei din interiorul căminului și familiei dumeavoastră. Mai mult, trebuie să vă înarmați cu răbdare la suferința unui părinte, socru de care va trebui să aveți grijă, deoarece starea de sănătate sau latura existențială actuală nu se sincronizează întru totul atât de bine. Iar cel mai grav eveniment la care puteți participa în luna mai poate fi trecerea în neființă a unei persoane apropiate.

Totuși, sunt și elemente constructive care vizează planul profesional, în care să vă impicați și să fiți mult mai activi. O decizie importantă care să aibă continuitate o puteți gestiona vineri 06 mai, când va avea loc fenomenul numit Lună Nouă, care poate aduce oportunități și evoluție în sectorul programului de pregătire profesională sau decizii care, prin natura lor, să contribuie la un statut social mult mai evoluat datorită sectorului profesional.

Financiar, va fi o lună în care speculațiile nu pot prinde contur și riscați blocaje din cauza greșelilor proprii!

Capricorn:

capricornTransformările profunde vor veni din partea copiilor. Creativitatea, simțul estetic pot fi folosite și exploatate la maximum pe fenomenul de Lună Nouă, de vineri 06 mai. Se poate intensifica în cazul doamnelor gândul către procreare sau procrearea în sine să se manifeste. O lună a transformărilor importante la acest nivel de conștientizare.

Va trebui să aveți în vedere starea de sănătate, unde aspectele în plan astrologic nu stau întru totul atât de bine. Nu ar fi de mirare o intervenție chirurgicală în această lună pentru o parte dintre acești native, sau cronicizarea unor afecțiuni mai vechi. Este impetuos necesar să vă gestionați mult mai bine activitățile zilnice pentru a evita suprasolicitările și tendințele de extenuare.

Încercările la care puteți fi supuși vin și contrastează cu dorințele dumneavoastră de evoluție, astfel încât va trebui să vă menajați și sănătatea psiho-emoțională, un factor important de luat în calcul când vine vorba tot de epuizare! Vulnerabilitatea și neatenția vă poate costa în celelalte sectoare de activitate.

Vărsător:

varsatorVa trebui să vă menajați în continuare la raporturile și relațiile socio-umane și mai mult să aveți în vedere aspectele legate de bunurile materiale, finanțe, investiții și aspecte care au directă legătură cu banii, împrumuturile, speculațiile, indiferent de natura acestora, pentru că se prea poate ca lucrurile să nu se sincronizeze cum doriți dumneavoastră! Pierderi, din acest punct de vedere, dacă nu veți ști să gestionați momentele favorabile. O planificare a acțiunilor și activităților în interiorul căminului propriu începând cu 6 mai când are loc fenomenul de Lună Nouă. Va trebui să aveți în vedere începuturile și proiectele care au legătură cu aspecte legate de cămin, casă, imobil, familie. O perioadă propice investițiilor din acest punct de vedere! Intuiția va funcționa la cote maxime și prin prisma acesteia puteți să luați cele mai bune decizii. Din această lună, veți resimți la serviciu o serie de schimbări pe care va trebui să le gestionați cu simț de răspundere pentru a nu fi subtilizate de către celelalte persoane o serie din acțiunile importante ce trebuie să le duceți la bun sfârșit. În raporturile cu superiorii situațiile se vor mai tempera și ceea ce s-a petrecut în ultimele 9 luni ale anului cu siguranță acum vor cunoaște o reformulare de opinii, sugestii și aspecte care, prin natura lor, vor conduce spre decizii! Va trebui să țineți cont că nu întotdeauna, dacă veți acționa izolați și de unii, singuri rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor. Așadar, mai multă precauție când vine vorba de ajutor și suport reciproc. Se poate să fie aspectul stresant al lunii mai. Riscurile de a provoca discuții și de a fi în centrul atenției nu va avea de la sine o latură și încărcătură pozitivă. Medierea și diplomația vor trebui cultivate pentru a înainta ușor și sigur spre calea evoluției echilibrate.

Pești:

pestiCrizele la nivel de proprie personalitate, etapele existențiale pe care va trebui să le depășiți, cu siguranță vă vor ocupa tot timpul lunii mai. Excepție face ziua de vineri, 06 mai, când fenomenul de Lună Nouă, în contextul astrologic, vă motivează în arealul comunicării, documentelor și contractelor, schimburile de experiente și planificările pentru viitorul apropiat care poate fi fructificat prin parteneriate de scurtă durată! O etapă din viața dumneavoastră în care, deși sunteți încorsetați de problemele și îngrijorările din planul profesional, va trebui să luați în calcul că a greși din când în când este omenește! Consumul va fi vizibil în sectorul profesional și în această lună, pe care va trebui să o priviți cu responsabilitate și înțelepciune în toate deciziile importante când vine vorba despre profesia și investițiile dumneavoastră. O etapă dificilă, dar nu greu de depășit, în care va trebui să evitați provocările din partea colegilor și a persoanelor apropiate. O nouă etapă în care veți face curățenie în rândul prietenilor și oamenilor din jurul dumneavoastră! Implicațiile și grijile din planul financiar sunt aspecte pe care va trebui să le cântăriți bine și să le gestionați ca atare tocmai pentru a evolua fără griji, gânduri sau alte aspecte mai puțin plăcute când vorbim despre bani și alte surse de finanțare. Ei bine, și chiar dacă evenimentele pot scăpa de sub control, îndeosebi din a doua parte a lunii mai, nu va trebui să dramatizați pentru că, spre deosebire de ultimele 9 luni ale anului, aspectele cunosc îmbunătățiri vizibile. Va trebui să aveți în vedere raporturile și relațiile cu autoritățile, cu superiorii, cu persoanele din străinătate și, de ce nu, să nu vă pripiți în deciziile pe care le veți lua în aceste direcții pentru că puteți să parcurgeți o etapă mai puțin plăcută din viața dumneavoastră. Resursele principale vor veni din sectorul sentimental unde partenerul(a) vă va surprinde într-un mod plăcut și vor fi alături de voi prin forma de manifestare și modul în care aceștia vor încerca să gestioneze și să aplaneze situațiile conflictuale cu dumneavoastră înșivă, situații în care vă veți mai regăsi de-a lungul întregii luni mai!

____________

burfix

  • Licențiat în psihologie
  • Studii și cercetări în domeniul astrologiei din septembrie 1991
  • Realizator de emisiuni TV și analist

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. MARCEL spune

    Dle I . R . e prima data , cand citesc Horoscopul realizat de Dl JHON B in ziarul D vstra , poate a mai Aparut si cu alta Ocazie , Nu Stiu , SCUZE daca gresesc , insel . Oricum ar fi DE BINE daca veti mai publica HOroscopul realizat de dansul , cred ca si la postul unde prezenta dansul o cota din audienta ii revenea in mare parte , ce e nasol acolo e ca l prezenta pana la a 7 , a 9 a zodie din H ,dupa care intra PUb , ori ALINUTA cu POulara , Saidirim ,dirim di da da de te facea de Cap ! Domle ma intreb ? OARE Dl CORDUNEANU e chia asa Athiat dupa muzica Populara , ptr ca atunci cand era intr o anume Activitate NU dadea Semne , nu prea se legana ori taria piciorul cum se face la anumite : Hore , Sarbe , BATUTE samd ,

  2. Mitocariu Maria Lia spune

    Sper să-mi fie bine sunt Vărsător

  3. Razvan spune

    Si uite de asta ne plangem de situatia tarii.
    James Randi a facut un experiment intro clasa de studenti: a avut cu fiecare in parte o mica discutie in privat, apoi i-a poftit in sala de clasa unde ii astepta cate un plic pentru fiecare. Au desfacut fiecare plicul lui si trebuiau sa citeasca pentru sine insisi horoscopul specific zodiei sale. Randi a rugat apoi sala sa voteze pe o scara de la 1 la 5, prin ridicarea mainii, cat cred ei ca e de corect si precis horoscopul fiecaruia in parte. Fantastic cum majoritatea il considera foarte precis. Randi apoi ii roaga pe fiecare in parte sa isi dea biletul colegului din spatele fiecaruia (sa shifteze biletele cu un loc in spate) iar cei din ultimele banci sa isi dea biletele celor din fata. S-a starnit un hohot de ras deoarece TOATA clasa avea concret acelasi bilet.
    Morala: creierul funcioneaza uluitor. Daca eu iti arat un nor si te intreb daca vezi o forma de iepure, tu o sa cauti sa asociezi in mintea ta pana te convingi ca ai vazut un o forma de iepure in acel nor. La fel, fiecare din noi ne regasim in acest horoscop care pana la urma e general.
    Daca eu ii voi ghici fiecarui cititor ca a avut o zi mai grea, ca cineva i-a deranjatdar sa nu puna la suflet, marea majoritate vor cauta tot ceea ce a mers prost in ziua aia si toti cei ce i-ar fi putut supara, deoarece plecam subconstient de la premisa ca vrem ca horoscopul sa aiba dreptate; iar atunci cand e pe langa, total, il scuzam pe ziua aia ca nu l-a nimerit, dar continuam sa il credem in zilele urmatoare.
    Multora le-as lua dreptul la vot

  4. Dumitru Daniel spune

    Impresionant….

  5. D∆N spune

    Wow, descrierea e genială, cel puțin în cazul meu se potrivește perfect cu realitatea. Sincer mă tem pentru ziua de 6 mai, deși pe de altă parte sper…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate