Porți deschise la ApaServ, perioada 22-30 martie

0

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei, în fiecare an, pe data de 22 martie, are ca scop informarea utilizatorilor despre problemele legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă.

Tema din acest an a Zilei Mondiale a Apei este „Natura nepoluată pentru apa de calitate”.

Compania Judeţeană ApaServ S.A. va organiza în perioada de 22.03.2018-30.03.2018 acţiuni de tipul „ Ziua porţilor deschise”, pentru vizite la obiectivele companiei (Staţii de tratare apa potabilă/Staţii de epurare a apelor uzate).

Cu aceasta ocazie toți cei interesaţi vor putea să vadă îndeaproape fluxul tehnologic al captării şi distribuţiei apei potabile, importanţa Staţiilor de epurare şi procesele ce se desfăşoară în cadrul acestora.

Obiectivele vor fi vizitate în grupuri organizate, cu indrumători-specialişti din cadrul companiei.

Grupurile organizate (în special cele de la școli) sunt rugate să se programeze, în baza unei solicitari ce poate fi depusă direct la registratura ApaServ din str. Lt. Drăghiescu, nr.20, trimisă pe e-mail:office@apaserv.eu sau pe fax 0233/218937.
Relații suplimentare pot fi obţinute la Biroul de presă tel. 0233 / 233340 int.120.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate