Search
luni 1 mai 2017
  • :
  • :

Poeta Ana Blandiana vine la Piatra-Neamţ, de Ziua Mondială a Poeziei

La invitația Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, poeta Ana Blandiana va fi prezentă la Piatra Neamţ pentru o serie de întâlniri cu publicul iubitor de poezie. Marţi, 21 martie, la ora 17:00, de Ziua Mondială a Poeziei, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, va avea loc o seară de poezie şi confesiune, moderată de scriitorul Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii, la care Ana Blandiana va răspunde întrebărilor formulate de criticii literari Vasile Spiridon, Adrian Jicu, Adrian G. Romila şi Teodora Stanciu (Radio România Trinitas Cultural). Seara va fi completată cu momente muzicale (chitară clasică), susținut de Duo Melos – Constantin Andrei și Titus Flueraș (de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca), cu lucrări din creația compozitorilor Roberto Di Marino, Astor Piazzola, Carlos Gardel, Màximo Diego Pujol.
Tot marţi, 21 martie 2017, ora 12.30, de Ziua Mondială a Poeziei, Ana Blandiana se va întîlni cu elevii din Piatra Neamţ la statuia lui Mihai Eminescu din faţa Bibliotecii. De asemenea, Ana Blandiana se va întîlni cu elevii de la Colegiul Național “Petru Rareș”, marți, 21 martie, la ora 11.00 și cu elevii de la Colegiul Național “Calistrat Hogaș”, miercuri, 22 martie, ora 10.00.
Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii: „E o bucurie şi o onoare să o avem oaspete pe Ana Blandiana la Piatra Neamţ, unul dintre scriitorii emblematici ai literaturii române. Ana Blandiana e un model de civism pentru societatea românească, e un model de scriitor care nu a cedat presiunilor ideologice. Prea arare, de la Eminescu încoace, limba română a sunat atât de bine, poezia română a generat atâta energie.

1-17358671_1886779334928388_6780003029073082877_o

ziar neamt



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *