Plutonierul adjutant şef Moaleş Neculai, un jandarm mereu la datorie

0

Luni, 4 iulie a.c., în jurul orei 09.00, plutonierul adjutant şef Moaleş Neculai din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ în timp ce executa serviciul de pază şi protecţie instituţională la Trezoreria Piatra Neamţ a găsit un telefon mobil pe holul instituţiei.

În acel moment, subofiţerul a verificat lista cu apelurile telefonice şi a luat legătura cu ultima persoană apelată. Din primele verificări efectuate a rezultat că telefonul pierdut aparţinea unei femei în vârstă de 32 de ani, din Roznov, care a mers la prima oră a dimineţii la Administraţia Finanţelor Publice din Piatra Neamţ pentru a depune o cerere.

Când s-a prezentat la sediul Trezoreriei Piatra Neamţ pentru a-şi recupera telefonul mobil, femeia i-a mulţumit jandarmului şi a relatat faptul că i s-a luat o piatra de pe inimă când a aflat că i s-a găsit telefonul pentru care a muncit o lună întreagă.

Tot în dimineaţa zilei de 4 iulie, în jurul orei 10.30, acelaşi subofiţer a intervenit pentru a acorda primul ajutor unei femei gravide în vârstă de 30 de ani, care a leşinat pe holul Administraţiei Finanţelor Publice din Piatra Neamţ. Jandarmul a solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanţă şi împreună cu alte două persoane a ajutat femeia să rămână conştientă până la sosirea personalului specializat.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate