PIETREANUL VASILE ALEXANDRESCU URECHIA – ÎNTEMEIETOR DE PRESĂ

În lucrarea sa ”Istoria presei românești”, Nicolae Iorga ne redă o sinteză a presei românești de la începuturi și până în primii ani ai veacului XX. În prefața cărții renumitul ziarist Alexandru Condeescu concluziona că ”istoria presei române se confundă cu însăși istoria României moderne” și că ”într-un anume sens, modernitatea României de până la mijlocul primului război mondial este mai degrabă ea însăși o invenție a presei românești, care o premerge și o prefigurează”.
Considerăm că și istoricul, scriitorul și omul politic român Vasile Alexandrescu Urechia (născut la Piatra-Neamț în 15/27 februarie 1834 și decedat la vârsta de 67 ani, în 1901 – n.n.), a avut o contribuție remarcabilă la începutul presei moderne din România.Iată motivul: ”Pe când un pribeag de peste Nistru, basarabean de origine, Bogdan Hâjdău (Hajdeu), fiu și nepot al unor oameni de o cultură superioară – se arată în cartea amintită – descălecând la Iași cu netăgăduite ambiții de domnie, întemeia îndată, cu o grabă care nu-i îngăduise încă a deprinde usagiul lesnicios al limbii românești. Foaia de Istorie Română (ortografia chiar a acestui titlu este cu totul personală), ca să dea, alături de însemnări istorice și literare, care se continuară în noua sa publicație ”Din Moldova” și oarecare material poetic, din condeiul tinerilor care răsăreau atunci, un altul din ajutătorii în ziaristică ai mișcării pentru Unire, V. Alexandresco (Alexandrescu Urechia), începe când era director la Ministeriul Instrucției din Moldova, cu sprijinul lui Kogălniceanu, care se ocupa numai de literatură, împreună cu mulți colaboratori noi, noua sa revistă ”Ateneul Român”, care câștigă momentan, dar nu poate reținea spiritul neastâmpărat al lui Hâjdău, care iscălea acum Bogdan P. Hajdeu”.
Conform informațiilor păstrate, revista n-a ținut decât din septembrie 1860 până în decembrie 1861, pentru ca titlul să fie continuat mai târziu la București, în 1866-1869, sub o altă conducere.
O nouă fază se deschide pentru presa moldovenească chiar mai înainte de anul 1860, mai precis ”abia spre sfârșitul anului 1858, când, precum e cunoscut, după o lungă trudă, alegerile moldovenești fură casate sub presiunea lui Napoleon al III-lea (Împăratul Franței –n.n.), care amenința a lăsa Constantinopolul, ocrotit de dânsul, fără reprezentație diplomatică franceză. În aceeași zi, la 1 noiembrie 1858, reapar ambele foi (este vorba de publicațiile unioniste ”Zimbrul” și ”Vulturul”. Kogălniceanu, din partea lui, nu dă o explicație mai largă a întreruperii ziarului său, pe când redactorii ”Zimbrului” și ”Vulturului”, Iancu Codrescu și Vasile Alexandrescu (V.A. Urechia), se rostesc limpede contra oamenilor care, cu doi ani înainte dăduseră o lovitură îndrăzneață și hotărâtoare libertății tiparului în Moldova”.
În continuare se spunea că ”… de la o margine a țării la alta oameni de toate partidele și de toate culorile au condamnat această flagrantă încălcare a dreptului și a libertății”. Astfel, când regimul Vogoride (caimacanul antiunionist – n.n.) e la pământ, ziarul înviat ”nu poate a nu saluta cu sinceritate restatornicirea unei ordini legale, care ne dă certitudinea că țara va fi de astă dată lăsată în pace de a păși liberă pe calea ce-i este prescrisă, a se lumina asupra noii faze, în care intră și că timpii șicanei și ai arbitrarității au trecut pentru a nu se mai întoarce”, adică a Unirii din 1859.
Cu această presă liberă și cu continuarea foii lui Asachi – ne mai spunea marele Iorga – era să intre Moldova în noul regim al lui Alexandru Ioan I.

Prof. Gheorghe Radu