PIATRA-NEAMȚ ELOGIATĂ DE ACADEMICIANUL ION SIMIONESCU (II)

0

Fostul Președinte al Academiei Române la 1941, mărturisea despre urbea noastră… că meșteșugul vechilor clădiri aici se prinde în întregime. Vrâstarea de bolovani prinși cu ciment și rândurile roșii de cărămidă subțire, se urmărește până sus. Podoaba o fac oalele smălțuite, neatacate încă de colții celor patru veacuri. Șirul de ocnițelor mari, deasupra cIon_Simionescuărora vin cele mărunte, încondeierea liniilor de smalț, bumbii care verzi, care galbeni puși în colțul ocnițelor ori încingând biserica sub acoperiș, dau în simplicitatea lor un neîntrecut mozaic de forme și culori, prinzându-ți sufletul și prin chemarea amintirii zilelor de glorioase fapte, ale celui care a îngenuncheat pe lespezile de piatră din fața altarului.
Natura a fost aici darnică nu numai în frumusețe. Piatra este menită să devie un puternic centru economic. Deocamdată este un important centru al industriei lumânăritului. Plutele de pe Bistrița, cele mai multe, aici poposesc. Puține rămân în drum; puține alunecă mai departe, până la Galați. Ferăstraele moderne le opresc din drum. Stau stive de catarguri pe malul Bistriței, ca și chibriturile înainte de a fi puse în cutii. Aici li se dă valoare, fiind prefăcute în scânduri ori leațuri. În parte însă sunt prefăcute și în pastă de mucava. Nu-i dau viață industrială numai pădurile de brad din Carpații Moldovei. Viitorul îi rezervă mare avânt și prin bogățiile din măruntaiele pământului. Petrolul înnegrește în multe locuri crăpăturile stăncilor. În Valea Doamnei din apropiere s-a încercat chiar să se răzbească sonde. Pietrele au înfrânt pentru moment slaba stăruință a omului. Când puterea de sfredelire va fi mărită prin electricitatea irosită azi în valurile Bistriței, dar domesticită, cum e planul (al inginerului Dimitrie Leonida n.n.), mai în sus, la Bicaz (în 1950 n.n.), Piatra va fi în aceeași situație ca și Ploiești.
Apele minerale de sub Cozla, captate mai sistematic, ar fi putut și ele să contribuie cu ceva la ridicarea orașului (au fost exploatate la un moment dat și valorificate, așa cum o confirmă arhivele nemțene, dar s-au distrus în timp ca și multe altele din acea zonă n.n.), dacă moldovenii ar fi ceva mai întreprinzători și mai conștienți de înlesnirile care le au la nasul lor”.

În sfârșit, în continuarea celor afirmate mai înainte, eruditul academician arăta că: împrejurimile imediate ale Pietrei, îi dau condițiuni care aiurea ar fi fost mai intens folosite pentru crearea unei stațiuni climaterice de seamă. Împrejurimile mai depărtate îl fac un important centru de excursiuni ademenitoare. De aici din Piatra, apucă drumul peste Dealul Balaurului, vestit nu atât prin frica de tâlhari cât și prin pățărania lui Moș Nichifor Coțcarul cu Malca Jupâneșica tânără din Piatra. Drumul duce printre vâlcpiatra-neamt-poze-vechi-4ele surâzătoare, numai pajiști și pâlcuri de păduri, peisaje blânde și înviorătoare către vestitele mănăstiri sau către munții ce despart apa Moldovei de cea a Bistriței. Pe Bistrița în sus, trecând pe lângă Mănăstirea Bistriții, unde odihnește de veci Alexandru cel Bun, duce calea cea mai lesnicioasă spre Ceahlău, spre Bicaz, reședință regească în timpul războiului, spre Borsec în Transilvania și spre cuibul de farmec și liniște de la Broșteni.

Locuri frumoase, des umblate, isteț și vioi descrise de Calistrat Hogaș, care-și alesese Piatra lui dragă, drept odihnă de pensie după viața zbuciumată și necăjită de profesor. Mai rar oraș din România întreagă care să fie pus în o atare îmbinare de avantagii naturale: mândre plaiuri bătute din vechi vremuri, o apă iute dar care aici scapă la larg; munte în jur, câmpuri mănoase la poartă. Așteaptă numai voința și munca omenească pentru ca să ajungă ceea ce de mult merită: un oraș cu intensă mișcare. Poate tot de la Bistrița îi va veni schimbarea”.
Un asemenea oraș merită o astfel de descriere!

Prof. Gheorghe Radu

piatra-neamt-poze-vechi-5

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate