Piața Centrală rămâne în administrarea primăriei Piatra-Neamț

0

Mult discutata administrare a Pieței Centrale va rămâne la Primăria Piatra-Neamț.

După multe luni de bâlci inutil în care PSD a dus cu preșul pe toată lumea că nu mai poate de interesul cetățenilor ca în final să se simtă miros de dorință de dedicare a administrării pieței, acum administrarea pieței a ajuns în grija primăriei. Atât cei de la PSD, cât și cei de la PNL au încercat să ducă această administrare în zona în care o controlau așa că în final licitația a fost câștigată cu o redevență aberantă de firma Urban. Au urmat contestații și bălăcăreli ca în final să se decidă definitiv și irevocabil ca piața să fie administrată de Urban.

În momentul de față piața este administrată de primărie, iar aceasta ar trebui să predea administarea către firma Urban, câștigătoarea de facto a licitație. Din acest moment va urma o perioadă de autoevaluare a puterii de administare a obiectivului din partea Urbanului. Anticipăm că firma Urban va face calcule și va ajunge la concluzia că din cauza noii fiscalități cu măriri de impozite, salarii, etc., la care se va adauga și faptul că nu ar putea prelua piața într-o perioadă profitabil economic nu mai pot onora contractarea administrarii cu redevență uriașă inițială și se vor retrage, piața rămânând în administrarea primăriei.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa…

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate