Peste 60% din fondurile europene atrase de România se întorc afară

0

Europarlamentarul român Cătălin Ivan (iniţiatorul campaniei „Să luăm banii înapoi”) a declarat, vineri, la Bucureşti, în cadrul dezbaterii „Unde se duc profiturile din România”, că peste 60% din fondurile structurale care intră în România se întorc afară, pe tot felul de achiziții, pentru că utilajele de care avem nevoie ca să facem proiectele nu le producem noi.

„Să nu ai o politică de susţinere a industriilor cu înalt grad de tehnologizare, cu valoare adăugată, cu locuri de muncă bine plătite nu este o scuză. Ţine de noi, nu de Bruxelles”, a spus Cătălin Ivan, conform Mediafax.

El a mai adăugat că există un mecanism economic prin care am putea aduce bani în ţară, dar deocamdată nu-l punem în funcţiune. „Banii pentru cercetare, de exemplu, ar putea crea plusvaloare şi un nivel de trai mai ridicat, dar se întorc foarte mulţi în ţările care au industrie, care produc, care fac cercetare şi care creează produse noi, adică exact ceea ce lipseşte României în acest moment”, a declarat europarlamentarul.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate