Search
miercuri 23 mai 2018
  • :
  • :

Performanța școlară, apanajul unităților școlare de elită?

Performanţa, adeseori, pare a fi limitată doar la unitățile școlare de elită, iar de cele mai multe ori rezultatele la concursuri și olimpiade sunt obținute de elevii acestor școli. De preferat ar fi ca aceste rezultate să apară mai des sau să fie mai evidente și la școlile din mediul rural sau la școli unde cei mai mulți copii provin din medii defavorizate.
Ne-am dori să vedem profesori de top care trimit elevi la olimpiade și la aceste școli în care învaţă copii care provin din medii mai sărace. 

  • Acest subiect a fost discutat la finalul conferinței de presă susținută de reprezentanți ai Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învățământ Neamț (SLI) .

Detalii în articolul Conferință de presă SLI Neamț: „Învățământul românesc mereu în impas”

Prof. Gabriel Ploscă, liderul SLI Neamț:  „În primul rând ar trebui să ne gândim la egalitatea de șanse dintre copiii care merg la aceste școli de elită și cei care merg  la școlile din mediul rural. Un copil din mediu rural, care provine dintr-o familie în care doar unul dintre părinți lucrează (care are în permanență grija zilei de mâine) cu siguranță va avea de suferit la școală. Eu apreciez atât cadrele didactice din mediul rural, care reușesc să-i învețe să scrie și să socotească corect, cât și pe cele care fac performanță cu elevii de la școlile de elită, fiindcă volumul de muncă este enorm și acolo. Dar vedeți și cu ce elevi lucrează  ( n.r. nivelul educațional ) profesorul de la o școală de top și cu ce elevi lucrează un profesor de la o școală dintr-o zonă mai defavorizată.” 

Prof. Gabriela Grigore, secretar general SLI Neamț: „Calitatea actului educațional nu se măsoară doar prin rezultatele activității de performanță. Ca în orice domeniu, performanța implică și altceva.  Înseamnă să oferim societății oameni civilizați, cinstiți, buni profesioniști în domeniul lor de activitate. Că este un bun zugrav, tâmplar, operator de cinema etc., asta înseamnă că  au beneficiat de un serviciu de calitate. Vorbim despre calitate la nivelul masei educabililor. Important este ca marea masă să fie educată. Performerii apar, evident, și cu sprijinul familiei. Și în mediul rural sunt copii care au fost la concursuri naționale și internaționale. Contează profesorul care a lucrat cu acei copii. Rezultatele apar, indiferent de școală. Important este ca profesorul să dorească să facă acest lucru, evident, cu eforturi mai mari pentru cel din mediul rural. Acel profesor muncește de două ori mai mult față de cel de la oraș.  În sprijinul activității copiilor de la oraș vine și familia. În mediul rural sunt situații în care doar dascălul de la catedră reușește să îl susțină, să îi descopere acelui copil talentul, disponibilitatea de învăța pe o anumită direcție și apoi să îl sprijine[…] Ar trebui să începem a regândi pregătirea inițială a profesiei de dascăl.”

Performanța nu trebuie văzută doar prin prisma rezultatelor obținute la concursurile și olimpiadele școlare.  Trebuie luat în calcul și progresul școlar – performanță înseamnă și a aduce un copil de la note de 3 și 4 la note de 6 și 7. Mai mult de atât, în ziua de astăzi, a aduce un copil care provine dintr-un mediu defavorizat la școală poate fi o adevărată performanță.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *