Pentru că Tărâţă nu-i lasă pe vicepreşedinţi să semneze, actele judeţului sunt plimbate 800 de kilometri

1

Modul de lucru al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, este unul care nu pare fi deloc în avantajul bugetului judeţului Neamţ. Nevoia de deplasare a şefului executivului nemţean scoate la iveală o practică nemaiîntâlnită până la acest moment, la un preşedinte de consiliu judeţean.

Principiul aplicat este unul păgubos deoarece o mare parte din săptămâna de lucru, Culiţă Tărâţă o petrece la Bucureşti, acolo unde, aşa cum declară, merge la diferitele ministere pentru a rezolva pro-blemele judeţului.

De exemplu, la începutul acestei săptămâni, preşedintele Culiţă Tărâţă a plecat la Bucureşti, iar până marţi la amiază s-a strâns un vraf de hârtii la mapa pe care o semnează numai preşedintele. Aceasta din cauză că, datorită culorii politice vicepreşedinţii nu sunt agreaţi şi nici nu primesc hârtii la semnat. Astfel, marţi, actele ce trebuiau semnate urgent au fost triate de „consilierul voluntar“ Gabriel Farcaş, care deşi nu are nicio legătură cu executivul stă la biroul preşedintelui atât timp cât acesta lipseşte. După triere s-a făcut un pachet mare cu actele ce trebuiau semnate şi s-a trimis şoferul la Bucureşti pentru a rezolva situaţia.

Maşina care a plecat spre capitală cu actele respective este un Volkswagen Passat dotat cu un motor de 2.000 de cmc şi care are un consum mediu de 7-8 litri la suta de kilometri. Un calcul simplu, la o medie de 7,5 litri pentru 100 de kilometri, la un preţ de numai 6 lei pe litrul de motorină, arată că acest drum a costat peste 350 de lei, fără a adăuga alte cheltuieli cum ar fi diurna şoferului.

Sursa: Realitatea

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. micka spune

    Ce sa faci cu un agricultor care s-a inconjurat numai de papagali care il consilieaza asa de bine si doua secretare parasute care vand tot Consiliul Judetean.Sa nu uite dl presedinte si fufele lui ca CJ este o institutie a statului, nu societatea dumnealui.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate