ORAŞUL ÎN CARE TRĂIM: INDIFERENŢĂ, NESIMŢIRE, RUINE…

8

În urmă cu două decenii, în Municipiul Piatra Neamţ existau câteva cinematografe: „Pietricica”, „Panoramic” şi o clădire modernă, cu două săli de spectacole în cartierul Dărmăneşti. Astăzi, este funcţional doar unul: „Panoramic”! Celelalte au dobândit alt statut. Mai de plâns a ajuns cinematograful din „Dărmăneşti”(vezi foto nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5). Sălile de cinema din cartierul Dărmăneşti au ajuns o ruină. Fără îndoială că respectiva clădire se putea conserva, sau i se putea schimba destinaţia… A fost aleasă a treia variantă: ruina! În dosul acestei nesimţiri se poate ascunde un interesant investitor care aşteaptă momentul potrivit. Poate că există deja un stăpân, poate că nu… Păcat că nu mai merg afacerile imobiliare ca în anii trecuţi, altfel se rezolva problema. În Piatra Neamţ există câţiva „rechini” imobiliari. Cele două cinematografe din Dărmăneşti au fost făcute din banii concetăţenilor, adică din banii poporului, în urmă cu vreo trei decenii. Anii au trecut, nesimţirea oficialităţilor şi criza economică s-au lăţit iar gunoaiele au invadat un spaţiu care oferea cândva momente de reală destindere, în condiţii civilizate. Boschetarii, copii străzii şi refuzaţii societăţii şi-au făcut adăpost provizoriu în fostul cinematograf. Printre seringi de unică folosinţă, peturi de bere, zdrenţe şi alte gunoaie poţi întâlni şi vieţuitoare ceva mai ciudate: insecte carnivore(mantis religiosa, poreclită… călugăriţa-vezi foto nr. 6) şi lilieci din categoria Myotis mystacinus(vezi foto nr. 7) Doamna Angela Merkel numeşte acest gen de arătare cu aripi şi blană Kleine Bartfledermaus. Din păcate nu ştim cum îl alintă doamna Merkel pe dl. Băsescu, mai ales că nu este un nume greu de tradus, indiferent ce limbă a Uniunii Europene s-ar folosi, pentru că toată lumea înţelege despre ce este vorba…
“Actorul Marcel Iureş, prezent la Cluj-Napoca, la Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj”, a declarat că vânzarea filmelor este aproape în colaps în România din cauza lipsei cinematografelor. În cadrul unei conferinţe de presă, prilejuită de lansarea acestui eveniment, Marcel Iureş a apreciat că în nicio ţară nu poate exista industrie de film dacă nu există şi o piaţă care să îi absoarbă produsele. El a precizat că este un semn bun că există numeroase festivaluri de film, dar a adăugat că aceste festivaluri nu au devenit altceva decât o compensaţie la inexistenţa unei pieţe a filmului, a unei infrastructuri şi a unor planuri de priorităţi ale statului român. Iureş a mai acuzat autorităţile că, în ultimii ani, nu au elaborat nicio strategie în acest sens şi că ele nu au asigurat nicio finanţare corespunzătoare pentru rezolvarea acestei probleme”( 16 octombrie 2012. Sursa: COTIDIANUL) Din câte ştim, nu lipsa cinematografelor este cauza unui colaps în industria de film. Înainte de decembrie 1989 existau în România peste 300 de săli de cinema, astăzi numărul acestora fiind destul de modest: doar vreo 50! Este o performanţă pe care nici africanii din fostele colonii portugheze nu a egalat-o. Ne poate confirma chiar dl. Barroso. România nu a avut colonii dar, din ce se vede, parcă ar dori, prin câţiva iresponsabili, să devină colonie.
TEXT ŞI FOTO: MIHAIL-SORIN GAIDAU

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
8 Comentarii
  1. Barti L. spune

    Am gasit intamplator acest articol si am doar comentarii tehnice: liliacul din poza este un liliac bicolor (Vespertilio murinus)si nu are nici o vina in procesul de dezintegrare a cladirii. Este o specie migratoare care din toamna pana primavara parcurge distante de sute de kilometri, adapostindu-se adesea in constructii accesibile din orase. Felicitari ptr observatie si poza, putine persoane din Romania si-au documentat intalnirea cu aceasta specie mai rara.

  2. nationalistu` spune

    Am uitat.Titlul este complet tendentios.Apropo! Puneti si voi comentariile in ordine firesca.Cronologic vorbind.

  3. nationalistu` spune

    Ce s-a intamplat? Aoleu! Ce ati patit fratilor? Ce de comentarii! Cata pricepere zace in urbea noastra! Fantastic! Cati dintre desteptii de aici v-ati dus sa platiti bilete la cinema-ul asta incat el sa poata merge in profit din incasari si sa nu ajunga in halul asta? Cati dintre voi v-ati duce la acest cinema daca el ar fi repus in functiune? Nici unul.Va asigur.Priceputilor.Dati-i inainte cu nora pentru mama si povestiri adevarate,dupa care dezlegati-va emisferele cerebrale si sariti ca arsi ca e cinematograful ruinat.Proasta natie! Ultima oara am fost la cinema, acum patru ani, la Panoramic,unde eram SASE spectatori intr-o sala fara incalzire,in luna noiembrie.Daca s-ar darama maine acel cinema pentru ca este in colaps,sunt sigur ca s-ar gasi mii de destepti cu idei de redresare in timp ce ei desteptii se uita la rambo pe protv dupa ce la stiri s-au „relaxat” cu violuri,crime si accidente rutiere de la care se difuzeaza imagini de nici nu stii daca sunt de la autopsie sau de la dezhumare.

  4. popa gheorghe adrian spune

    La telegondola etajul 1, din „societatea inalta care colinda traficul de stupefiante in clubul binecunoscut SOCIETY”…se pare ca transformarea a fost radicala…boschetarii au luat locul celor care se faleau in mercedesuri si audi, in blonde si brunete, ori in marijuana sau extasy. CE ORAS AM AJUNS!!!

  5. Mihai spune

    Mergeti si faceti cateva poze si in cladirea Telegondolei, la etajul 1, sa vedeti acolo cum au devastat….si acum dormi oameni strazi si nu are nici un deceniu, e construita recent de cativa ani,dar ce mai conteaza!!

  6. MIHAIL-SORIN GAIDAU spune

    @Popa Gheorghe Adrian. Va multumesc pentru apreciere, dar realitatea dezvaluirilor acestui articol, o realitate extrem de evidenta si dureroasa spune multe despre starea de somnolenta generala, de complicitate prin tacere cu talharii si asasinii economici locali. Nu peste multa vreme, problemele lasate la suspecta voie a intamplarii se vor intoarce impotriva celor care au batut palma cu talhariile, jaful si crimele comise de administratia comunista din Romania. Este adevarat ca se puteau gasi unele compensari pentru averea de care au fost jefuiti bunicii si parintii dumneavoastra si ai altor concetateni, dar socotelile ticaloase ale celor aflati vremelnic in fruntea bucatelor nu au inclus decat interesele lor personale. Daca acest fost cinematograf va era oferit in compensare pentru o mica parte din bunurile jefuite de comunisto-portocalii, sunt convins ca intreaga zona ar fi aratat frumos, ingrijit, prosper. Din pacate, nu a existat o dorinta sincera pentru reparatii morale si materiale. Singurul obiectiv urmarit a fost propria chiverniseala pe seama unui oras saracit prin investitii halucinant de paguboase, la modul premeditat!

  7. popa gheorghe adrian spune

    Un articol foarte bun. Exact acum 10 zile am trecut, din intamplare, prin acea zona si am ramas uluit de aceasta cladire impunatoare care sta aproape sa cada. Din pacate, foarte multe asemenea cladiri sunt in paragina si criminalii politici nu iau nici o masura. Aceasta cladire poate forma foarte usor schimbul cu o alta cladire pe care statul comunist a preluiat-o abuziv, DAR PINALTY ESTE RAU INTENTIONAT SI VREA SA FURE NUMAI EL. Asa ca, decat sa o dea la alta persoanaa care este indreptatita sa o preia ca proprietar, mai bine sta sa cada. SUNTEM PROPRII NOSTRI DUSMANI

  8. alex spune

    Cinematograful se numeste COZLA. Pacat de starea in care a ajuns. Dar ce sa ne mai miram cand oamenii acestei tari sunt intr-o stare deplorabila. Cladirile aproape ca nu mai conteaza. In plus nici un cetatean nu a facut fizic nimic, un protest, ceva…poate ca se autosesizau ceva autoritati. Dar asa, e cel mai simplu. Aia din administratie nu au facut nimic iar oamenii stau linistiti ca „trebuie sa ne faca” cineva toate. Noi nu stim sa ne cerem drepturi. Nici sa luptam pentru ele. Stim sa plecam din tara si sa luam totul de-a gata din alte sisteme. Peste tot in lumea asta cetatenii sunt cei care au fost forta de a determina dezvoltarea si schimbari sociale majore. Dar educatia in Romania e o necunoscuta. La noi sa fie frigiderul plin, masina in parcare, gratarul sa sfaraie si in rest ce mai conteaza. Noi cetatenii suntem de vina pentru tot ce se intampla in tara asta. Si daca e sa parafrazez o vorba culta as spune asa: somnul NATIUNII naste MONSTRI. Daca nu luptam in nici un fel pentru dreturile si tara noastra, nici sa nu avem pretentii. O zi buna ZIAR PIATRA NEAMT.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate