Oamenii care nu se văd din spatele muzeelor nemțene
De câte ori am călcat pragul unui muzeu și ne-am minunat de exponatele frumos ordonate și puse la vedere, probabil că ne-am mirat și de faptul că după sute de ani, acestea mai sunt încă întregi, păstrând din cromatica naturală și din decor. Adevărul este undeva la mijloc, pentru că acele obiecte expuse publicului larg au trebuit să treacă inițial prin mâinile specialiștilor în restaurare pentru a le reda pe cât posibil din prospețimea de altă dată. Dacă sunteți curioși de partea nevăzută a unui muzeu, următorul material își propune să dezvăluie din secretele muncii de laborator, ce poate reprezenta, într-o oarecare măsură, o poartă a timpului.
Piesele arheologice recuperate din pământ de către arheologi sunt de cele mai multe ori incomplete sau fragmentate, astfel încât specialiștii sunt nevoiți să le refacă ca pe un puzzle. Dumitru Bostan, restaurator la Complexul Muzeal Neamț ne dezvăluie mai multe despre această artă: „Noi ne ocupăm de lucrurile care au derivat din săpăturile arheologice. Arheologii ni le aduc în laborator, iar noi ne ocupăm de exponate. Sigur că sunt politici de restaurare diferite, de la muzeu la muzeu, de la țară la țară. Unele muzeee nici nu completează cu ipsos. Noi am convenit să folosim ipsos pentru a veni și în întâmpinarea privitorului, dar și pentru că acesta conferă și o soliditate mai mare și putem reformula decorul lipsă”.
Procesele de restaurare diferă în funcție de problemele și de mărimea vaselor. Pentru un vas mai mic sunt necesare și câteva săptămâni, dar la unele vase se lucrează și câte jumătate de an, datorită etapelor care nu pot fi trecute cu vederea. Activitatea de restaurare este extrem de importantă, pentru că din mâinile specialiștilor piesele merg ori în depozite pentru păstrare, ori sunt expuse în vitrine unde pot fi văzute de către vizitatori. „Dacă nu ar trece pe la noi, nu ar fi așa spectaculoase în vitrină și ar fi puse de mântuială acolo, ori noi ne străduim să-i redăm viața obiectului. Ne străduim să ajungem cât mai aproape de forma lui inițială și de aspectul lui inițial„.
Poate că nu știați, dar muzeele au și o parte de ”producție”. Se fac replici după piese celebre cum ar fi „Gânditorul”, de exemplu. Cât de complicată și care este satisfacția unei munci de la subsolul muzeului, ne spune o doamnă care lucrează în acest domeniu din 1987: „Nu e deloc ușor ce fac, dar e plăcut. Lucrând la o replică după „Hora de la Frumușica” timpul acordat este mult mai mare decât cel acordat pentru „Gânditorul de la Târpești”. Asta este o replică, nu o copie, o replică micșorată la scara 1 pe 4, care ia timp pentru că aici este umiditate și se usucă greu„. Exponatele produse în muzee, după ce sunt bine finisate, sunt scoase la vânzare. Într-o lună se pot realiza cam 35 de replici, care sunt căutate de către turiști.
La exponatele aflate în prezent la Muzeul de Atră, restauratorii au lucrat în ultimii 70 de ani. Primul restaurator avizat a fost Părintele Mătase, fondatorul Muzeului.
