Nu lăsați oamenii fără adăpost să înghețe!

0

La fel ca şi în anii precedenţi, odată cu scăderea drastică a temperaturilor, Direcția de Asistența Socială și Poliția Locală Piatra Neamț au intensificat ritmul acţiunilor întreprinse în strada pentru identificarea, evaluarea socio-medicală și transportul persoanelor fără adăpost la Centru Social din cartierul Speranța, în vederea acordării unor măsuri de sprijin.În acest sens, încă din noaptea de 19 noiembrie a.c., echipaje mixte formate din poliţişti locali şi asistenți sociali din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială s-au aflat în teren, în locaţii cunoscute ca fiind frecventate de oamenii străzii.aqqqAstfel, pe parcursul nopţii, au fost identificate în zona Gării, Pieței Bistrița și în cartierul Dărmănești, 7 persoane (din care doi minori) ce au fost transportate de echipajele mobile la Centrul Social din Speranța și la UPU Piatra Neamț.
În zona gării a fost identificată o persoana minoră nesupravegheată, care beneficiază de măsura de protecție – plasament familial, la bunica paternă. Aceasta a fost însoțită la domiciliu, de echipele aflate în teren, unde a fost lăsată în grija persoanei responsabile de creșterea, îngrijirea și supravegherea acesteia.
A mai fost identificată o persoana adultă cu domiciliul legal în satul Borșeni, însoțită de un minor în vârstă de aproximativ 3 ani, pentru care specialiștii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială au întocmit documentele prin care propun la DGASPC Neamț, instituirea unei măsuri de protecție în regim de urgență, deoarece persoană care însoțea copilul nu a oferit informații clare despre părinții acestuia.
În Centru Social din cartierul Speranța sunt cazate 34 de persoane fără adăpost cărora li se asigură servicii de cazare, hrană, îmbrăcăminte, servicii de consiliere în vederea depășirii situației de vulnerabilitate. Acordarea serviciilor socio-medicale sunt asigurate de personal specializat din cadrul centrului respectiv un asistent social și un asistent medical.
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț adresează un apel locuitorilor să sesizeze la numere de telefon 0233/231300, 0233/232040 0233/622968, prezenţa pe stradă sau în scările blocurilor a unor persoane fără adăpost, pentru ca acestea să fie preluate și transportate la Centrele Sociale ale Primăriei Municipiului Piatra Neamț.
Acţiunile de acest tip vor continua pe toată perioada sezonului rece.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate