Noul Cod Fiscal prevede impozite mai mari cu 68% pentru investitorii români în raport cu cei străini

0

Noul Cod Fiscal prevede un impozit pe dividende diferit, în funcție de rezidenţa fiscală a societăţii mamă. Astfel, o firmă care va plăti dividende societăţii româneşti pe caree a înfiinţat-o va da Fiscului 5% impozit, pe când, dacă firma din România a fost deschisă de o societate din afara ţării, după un an de activitate, aceasta beneficiază de scutire de impozit pe dividende.

Firmele care își desfășoară activitatea în România, dar au patroni străini, beneficiază de mai multe scutiri de impozite şi taxe.

O firmă ce activează în România, dar este deţinută de o persoană cu rezidenţă în străinătate, va plăti statului român 3% pe venitul microîntreprinderii şi 5% impozitul pe divident, reţinut la distribuirea dividentului pentru persoana nerezidentă, în timp ce o firmă de aceeaşi mărime, cu aceeaşi activitate, dar deţinută de un român, va plăti pe lângă cele două impozite plătite şi de patronul străin şi 5,5% contribuţii individuale de sănătate.

De asemenea, redevenţele și dobânzile vor fi şi ele impozitate diferit.

Dacă o firmă din Italia se extinde în România, folosind sigla societăţii din Italia, pentru a utiliza această siglă, firma care activează în România plăteşte o redevenţă societăţii mamă din Italia, această redevență este scutită de impozit. Dacă firma este înfiinţată de un român, redevenţa va fi impozitată în România cu 16%.

Dacă o societate din România se împrumută la societatea mamă din alt stat, beneficiază în anumite condiţii de scutirea impozitării pe dobânzi. Dar dacă firma se împrumută de la o persoană fizică din România, aceasta va fi impozitată cu 16%..

Sursa: ziuanews.ro.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate