Noi reguli pentru comunicatele de presă politice

0

ponta-iohannis

Observăm cu stupoare că unii politicieni confundă publicația noastră cu un poligon de trageri unde își iau la țintă adversarii.
Până acum am considerat că este în interesul cetățenilor să afle ce au de spus politicienii locali, motiv pentru care am publicat gratuit toate comunicatele de presă. Din păcate situația ne-a scăpat de sub control și unii dintre politicienii noștri locali profită de oportunitatea pusă la dispoziție gratuit, motiv pentru care ne vedem nevoiți să schimbăm abordarea.
Cu toate că scandalul politic ne aduce rating și bălăcărelile politicienilor locali ne produc trafic, de la 01.09.2015 comunicatele de presă venite din partea zonei politice nemțene vor fi publicate doar contra cost. Așadar, de acum intrarea la poligonul de trageri politice se plătește chiar dacă politicianul vine cu arma și muniția de acasă.
Totuși pentru politicienii care nu au resurse financiare, dar au dorință de comunicare, putem să le oferim gratuitate în următoarele condiții:
Politicienii de dreapta trebuie să facă dovada că au contribuit în vreun fel la stimularea performanței în Neamț, de preferabil la premierea sau recompensarea măcar a unui elev olimpic.
Politicienii de stânga trebuie să facă dovada că au scos câteva ore, la o plimbare, în parc, la o înghețată, la un film sau oriunde un copil dintr-o casă de copii sau un bătrân care locuiește singur sau este instituționalizat într-un azil.
Politicienii de centru pot opta pentru oricare din variantele de mai sus.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate