Noaptea porților deschise la cimitirele din Piatra-Neamț

6

De câteva luni de zile, în dispreț total față de mormintele din cimitirele din Piatra-Neamț, firma care administrează cimitirele sărbătorește în continuu ”Noaptea porților deschise”. Adică, mai concret, cimitirele din Piatra-Neamț nu mai au paznici și porțile stau larg deschise noapte de noapte.

Inutil pietrenii reclamă către noi sau la administrația cimitirelor că le sunt vandalizate mormintele, se fură felinare, garduri, până și uleiul din candele. Firma care administrează cimitirele, ca întotdeauna, are protecție politică și nu poate fi convinsă să își facă treaba. A fost în istoria recentă o perioadă când părea că lucrurile intră în normal, dar totul a revenit la situația de dinainte, ba chiar mai rău.

Într-un oraș normal la cap, administrarea cimitirelor nu înseamnă doar încasarea de bani și înavuțirea unor patroni, ci și un minim de respect față de cei care își dorm somnul de veci. Dar când firma care administrează cimitirele are protecție politică dintotdeauna, pot să ne fure hoții și morții din morminte că nu se va rezilia contractul. Băieții deștepți trebuie să facă bani, nu să-i cheltuie pe paznici.

Rugăm  public administratorul cimitirelor  să încuie poarta de la Cimitirul Pietricica, să nu mai stea deschisă noapte de noapte ca o invitație la acces cu căruța sau mașina. Dacă nici să încuie o poarta când pleacă acasă și lasă cimitirul fără pază nu sunt în stare, prima oară când vom mai vedea porțile larg deschise noaptea le vom închide noi, le punem și un lacăt pe care îl pot considera donație și lăsăm cheile la sediul Politiei Locale. Dacă nici un amărât de lacăt nu sunt în stare să cumpere, atunci să îl donăm noi.

Vom reveni în curând și cu un articol în care vom vorbi de taxele pe care le încasează administrația cimitirelor pe lângă taxa anuală pe mormânt și vă garantăm că vă veți cruci de câți bani se fac cu cimitirele din Piatra-Neamț.

Iosub Robert

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Claudia Dobrea spune

    Pentru asta se platesc impozite ,taxe la cimitir..(.open home )..!

  2. Ady Adri Adriana spune

    Si noi platim anual …paza , curatenia ..etc.

  3. Leo Taxil spune

    In cimitirul Borzoghean nu se mai face curățenie decît în zona centrală; în rest e pădure de buruieni.

  4. Marcela Mitria spune

    Si portile deschise si plin de ciini prin cimitire…vai de noi cind vrem sa mergem la cimitir sa aprindem o luminare

  5. Viorica Avadanesei spune

    Bine ca plătim ce să mai vorbim de pază sau de furt Faceți ceva o să ia si crucile să le bage pe foc la iarnă

  6. Doru Ciobanu spune

    nici morti nu stam tara

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate