Search
duminică 28 mai 2017
  • :
  • :

În Neamț, 188.310 de persoane au permise de conducere

 

permise-neamt

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) aflat, conform legislaţiei în vigoare, în coordonarea Instituţiei Prefectului judeţul Neamţ, a încheiat anul 2016 cu un bilanţ pozitiv atât al activităţilor specifice, cât şi a celor realizate pe baza protocoalelor încheiate pe probleme de interes comun cu autorităţile publice, agenţi economici, persoane fizice și juridice.

Astfel, referitor la activitatea de primire a documentelor în vederea eliberării permiselor de conducere, în anul 2016 au fost primite şi verificate documente pentru editarea unui număr de 18.892 permise de conducere, cu 4.642 în plus faţă de anul 2015. De asemenea, în anul care s-a incheiat, în evidenţa serviciului a figurat un număr de 188.310 posesori permise de conducere, între care doar 165.375 posesori permise de conducere model nou, fiind reînoite 8.227 permise de conducere, cu 3.939 mai mult faţă de anul 2015.

În vederea creşterii siguranţei în trafic, o exigenţă deosebită a fost acordată examinării candidaţilor, instruiţi în cadrul celor 31 de şcoli de specialitate din judeţ, atât la proba teoretică cât şi la proba de traseu. La cele 11 categorii pentru care au fost examinaţi, în anul 2016, un total de 13877 candidaţi, procentul de promovabilitate a fost de 60,37%. Cu prilejul examinării candidaţilor au fost realizate şi verificări ale documentelor autovehiculelor – asigurare RCA, ITP, dovada de certificare RAR.

La sfârşitul anului 2016 parcul auto din judeţul Neamţ număra 134.910 vehicule, fiind înmatriculate 17.199 vehicule, un plus de 1.959 vehicule faţă de anul 2015, fiind valorificate un număr de 60.905 plăci cu numere de înmatriculare, pentru care s-a încasat suma de 172.1770 lei.

Ca urmare a implementării prevederilor legale privind masurile de simplificare la nivelul administraţiei publice, activitatea serviciului a fost stabilită în concordanţă cu Programul de măsuri pentru combaterea birocraţiei, cu accent deosebit pe activitatea personalului care desfăşoară activităţi la ghişeu.

Pe tot parcursul anului 2016 lucrătorii SPCRPCIV au participat atât la instruiri de specialitate în cadrul serviciului, cât şi la întâlniri cu organizaţii profesionale ale instructorilor auto ce desfăşoară activităţi de pregătire teoretică şi practică a viitorilor conducători auto.

Totodata, trebuie evidenţiată în activitatea serviciului buna comunicare realizată anul trecut cu mass media – 32 de apariții în presa scrisă şi TV.

Una dintre prioritățile anului 2017 o reprezintă orientarea activității serviciului spre îmbunătăţirea performanţelor profesionale, printr-o serie de măsuri, precum: continuarea pregătirii de specialitate a lucrătorilor în cadrul Planului propriu întocmit la nivelul serviciului, implementarea zilnică a aplicaţiei informatice referitoare la rezultatele obţinute de către candidaţi la proba practică pentru obţinerea permiselor de conducere şi realizarea sarcinilor de serviciu prin introducerea informaţiilor in baza naţională de date, verificarea integrităţii morale şi profesionale a lucrătorilor prin programe de formare adecvate specificului activităţii.




2 comentarii la “În Neamț, 188.310 de persoane au permise de conducere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *