RECENZII URBANE – Muzeul de Ştiinţe ale Naturii

0

RECENZIE URBANA – In vizita ca simpli cetateni  la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii este situat pe strada Petru Rareş numărul 26. Acesta a fost deschis publicului larg în data de 15 noiembrie 1969 devenind în scurt timp unul din muzeele de referintă din România. Expoziţia de bază este concepută sub forma unei prezentări monografice complexe a teritoriului Nemţean sub aspect geologic, paleontologic, floristic, faunatic şi ecologic.

În expoziţie reţin atenţia exponatele de mineralogie şi petrografie, dioramele şi biogrupele, care prezintă ecositeme reprezentative din judeţul Neamţ, cu numeroase rarităţi floristice şi faunistice; se remarcă dioramele care ilustrează interesanta floră şi faună din Parcurile Naţionale Ceahlău şi Hăşmaş-Cheile Bicazului.

Fosilele mezozoice şi neozoice, remarcându-se bogata colecţie de peşti fosili oligoceni şi care cuprinde numeroase holotipuri (colectia deţine peste 600 de exemplare fosile, dintre care 31 sunt specii noi);

Din formaţiunile oligocene de la Piatra Neamţ au fost descoperite şi exemplare de bivalve, gasteropode, arachnidae şi reptile. Colecţia de paleoihtiofauna se alătură colecţiilor similare din muzeele de la Moscova, Wroclaw, Brno, Viena, Paris, reprezentând o importantă sursă de informaţii despre paleoecologia Paratethysului din timpul Oligocenului.

Colecţiile ştiinţifice ale muzeului (de mineralogie-petrografie, paleontologie, botanică, zoologie) cuprind cca. 45.000 de exemplare.

Muzeul editează periodic volumul „Studii şi cercetări”, cu articole ştiinţifice ale specialiştilor muzeului şi colaboratorilor.

Preţul unui bilet este de 4 ron pentru adulţi, 2 lei pentru studenţi şi elevi, iar taxa de fotografiere de 10 lei deşi uneori există pisibilitatea ca secretariatul sa fie închis iar biletele pentru taxă foto sa fie o problemă  acestea trebuind ridicate de la muzeul de istorie după achitarea sumei.. Vizitatorii sunt însoţiti de către un ghid, acesta oferindule gratuit diferite broşuri şi pliante.

Program de vizitare:

Luni-Vineri:  10:00-18:00

Sâmbătă-Duminică: 10:00-16:00

RECOMANDARI : Usa si portile unui muzeu ar trebui sa stea deschise in timpul programului iar banii de la taxa foto nu trebuie bagati in buzunar ci trebuie taiate bilete adica la noi la romani se cheama fiscalizare nu cresterea veniturilor personale .

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate