”Mișcarea în Voluntariat”

5

Puțini știu ce înseamnă cu adevărat să faci voluntariat sau măcar ce înseamnă acest lucru. În primul rând, doar o persoană  plină de compasiune  și cu dragoste pentru  oameni s-ar putea implica în așa ceva.

 Un astfel de tânăr este Ionuț Ursu.  Faptul că a fost nevoit să trăiască în centre de plasament, nu l-a transformat într- o ființă înverșunată. A ales să devină mai bun, să se dezvolte personal și profesional, voluntariatul  oferindu-i această șansă. A început prin a fi voluntar pe salvare unde s-a dedicat cu drag semenilor aflați în nevoie.  Însă, evenimentul care la marcat și i-a schimbat profund viața a fost tragicul cutremur din Nepal. Din acea clipă s-a hotărât să plece în Nepal și să-și pună toată energia și experiența acumulată ca voluntar la Salvare în slujba celor aflați cu adevărat în suferință. Luna petrecută acolo l-a marcat profund, fiind totodată impresionat de oamenii și de sentimentul de cooperare existent între aceștia. Experința pe care a acumulat-o ca voluntar în Nepal și-a dorit să o facă cunoscută tuturor, să o împartășească cu cei care își doresc să cunoscă mai multe despre ce înseamnă să fii cu adevărat VOLUNTAR.

Astfel, cei care vor să afle despre experiența ca voluntar în Nepal a lui Ionuț Ursu sunt așteptați pe 10 iulie, la ora 16.45, în sala de festivități ”Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.

În cadrul evenimentului cei prezenți vor putea urmări documentarul „Mișcarea în Voluntariat” , dar și  o expoziție foto cu imagini surprinse în Nepal.

invitatie-interiorainvitatie-interiorb

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. legio spune

    Sant de acord cu aceste actiuni de voluntariat dar nu pot sa nu intreb :acesti voluntari nu trebuie sa manance si sa aiba unde dormi si ei? Inteleg sa fac voluntariat dupa ce am unde pune capul si ce manca si imbraca dar ca sa fac voluntariat ata timp cat eu nu sant in stare sa-mi asigur traiul de zi cu zi,, mi se pare o absurditate.

  2. Oana spune

    Ionut este un bun exemplu pentru multi tineri. Este o persoana care a trecut prin multe greutati , o persoana care a muncit foarte mult ca sa ajunga aici. Da,un „simplu voluntar”…care si -a oferit ajutorul si in urma dezastrului din Nepal. Il cunosc pe Ionut de cativa ani si stiu foarte bine ce spun. La ce loc liber te referi ,Mihai? Ai vrut si tu sa mergi in Nepal si nu mai era niciun loc liber?!

  3. mihai spune

    Sa ma ierte Dumnezeu,cred ca acest baiat cauta mai mult promovare.I-am urmarit actiunile,i-am studiat putin C.V-ul si profilul pe facebook.Am vazut ca este student,ceea ce presupune un liceu si un BAC promovat.Am constatat cu stupoare ca el „macelareste” cuvintele in postarile lui in cade sunt etichetati diversi oameni cu functie.Parca acum e voluntar la Ambulanta Bucuresti,observ ca doreste sa-si povesteasca experienta in Nepal.Ok.Totusi,e un simplu voluntar cu o pregatire minima,ori ne povesteste o cate operatii reusite a avut in Nepal sau poate cum arata locul dezastrului pe care il putem vedea din materialele prezentate in media.Ionut Ursu,am sustinut examenul de Bacalaureat impreuna in sala de la Calistrat Hogas,pune mana frate si invata pe bune,lasa locul altuia care are habar de el.

    1. Ionut spune

      Sincer sa fiu….tu nici nu ști despre ce vorbești. Mihai ia și mai documentează.

      1. mihai spune

        XXXXXXXXXXXXXX

        ADM: Tema art e alta… vă rog să gasiti alt loc unde sa va certati.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate