MESAJUL PREFECTULUI CU PRILEJUL ZILEI IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI

0

Sărbătoarea dedicată Imnului Naţional al României reprezintă unul din acele momentele în care simţirea românească vibrează la unison şi solemnitatea acestei zile ne poartă gândul în trecut, la zbuciumata istorie a neamului românesc.

Versurile transilvăneanului Andrei Mureşanu, fruntaş al Revoluţiei de la 1848, şi acordurile muzicii compuse de munteanul Anton Pann, stau îngemănate în acest cântec profund patriotic care a contribuit, în vremuri vitrege, la întărirea unităţii noastre naţionale şi a călăuzit lupta împotriva tiraniei, pentru dreptate socială, independenţă şi suveranitate.

Cântecul „Deşteaptă-te, române!” este firul care uneşte momente de referinţă din istoria României moderne, de la zilele Revoluţiei de la 1848, la Războiul de Independenţă din 1877, la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi până la însângeratul Decembrie 1989.

În 24 ianuarie 1990, la moment aniversar, acest cântec a fost proclamat ca Imn Naţional al României, consfinţind perenitatea idealurilor de libertate naţională şi demnitate a românilor de pretutindeni. Constituţia României, aprobată prin Referendum Naţional, prevede în art. 12 că Imnul Naţional al României este „Deşteaptă-te, române!”, iar Legea nr. 75/1994, adoptată în baza Constituţiei, stabileşte norme cu privire la întonarea Imnului Naţional al României.

La 29 iulie 1998 s-au împlinit 150 de ani de când, potrivit documentelor vremii, s-a intonat oficial, pentru prima dată, cântecul revoluţionar „Deşteaptă-te, române!”, iar Parlamentul României a aprobat propunerea legislativă prin care se proclama ziua de 29 iulie ca Ziua Imnului Naţional al României.

Manifestările omagiale dedicate acestei zile reprezintă, an de an, cel mai modest omagiu pe care îl putem aduce românilor care au luptat pentru libertate şi dreptate socială de-a lungul timpului. Ca un permanent program de luptă, imnul nostru este un reper pentru simţămintele patriotice şi ne defineşte ca popor.

Uniţi în jurul acestui simbol naţional „Acum ori niciodată” să ne unim eforturile pentru rezolvarea problemelor dificile ale acestei perioade, cu demnitate şi dând dovadă de solidaritate.

PREFECTUL JUDEŢULUI NEAMŢ

Ioan Vlad ANGHELUŢĂ

foto-imn

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate