Mentalitate occidentală: Nemțencele, sclave în casele italienilor

Ion Constantin Șolga, șeful de campanie al independenților nemțeni Andrei Carabelea și Sebastian Burduja care și-a desfășurat activitatea în Piatra-Neamț în ultimele săptămâni, semnează un articol șocant pe republica.ro.

Petrecându-și timpul stând de vorbă cu nemțenii, pe parcursul campaniei de strângere de semnături pentru cei doi independenți, Ion Constantin Șolga a aflat povestea Anei din Piatra-Neamț.

Povestea este după cum urmează:

„Ana, tu ești sclava noastră!

Sunt cuvintele spuse de un copil de 9 ani unei tinere românce din Piatra Neamț, menajeră în casa parinților săi: un britanic și o italiancă. După ce au locuit o vreme la Londra, aceștia s-au mutat în Italia și au angajat-o pe Ana să aibă grijă de casă și de copii. Cuvintele copilului, spuse ca fapt divers, mi-au fost repetate de tatăl româncei, dus pe gânduri de tristețea omului care nu poate schimba nimic. Nea Vasile îmi spunea povestea fiicei sale în timp ce coboram scările din apropierea Bisericii Sf. Ioan, după ce aprinsesem împreună o lumânare în memoria polițistului Bogdan Gigină.

Ascultam durerea tatălui care îmi împărtășea experiența și revolta fiicei față de condiția ei în lume. Debusolată de situație, Ana a simțit că îi este silă de tot și s-a întrebat în clipa aceea: „Cum se poate așa ceva? Am grijă de voi, de casa voastră și gândiți în felul ăsta despre mine?”. 

A fost picătura care a umplut paharul. Ana a decis că nu vrea să mai suporte umilința și a căutat un loc de muncă în țară. Altfel, poate nu ar fi găsit puterea să revină și să-și schimbe destinul. Salariul primit nu este mulțumitor, dar nu renunță pentru că – după cum a ajuns să se convingă – în viață nu contează doar banii și încearcă să se reacomodeze cu tot ceea ce implică traiul de zi cu zi în România.

Modul de viață românesc este presărat cu griji permanente, umilință, frică și greutăți întâlnite la tot pasul. Povestea Anei nu este singulară. Este o fărâmă din povestea părinților, fraților și copiilor noștri, români fără țară, risipiți în cele patru zări ale lumii în lupta pentru supraviețuire, după spulberarea speranțelor din anii ’90.

În seara discuției cu nea Vasile, ploua și simțeam că picăturile de ploaie mă lovesc cu propriile amintiri despre familia mea și oamenii din Schela Cladovei, cartierul copilăriei. Am empatizat cu durerea tatălui și cu dezamăgirea fiicei, simțind nevoia să aud vocea mamei mele care lucrează ca menajeră în Sicilia.”

Citiți întreg articolul zdrobitor de realist aici.