Masuri specifice monitorizării şi gestionării situaţiilor de urgenţă în iarna 2014-2015

0

cjsuAstăzi, 23 octombrie a.c., prefectul judeţului Neamţ, domnul Ioan Vlad Angheluţă, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea stabilirii procedurilor unitare referitoare la monitorizarea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice sezonului rece, în iarna 2014-2015. În cadrul şedinţei s-a convenit întocmirea unui protocol în baza căruia se va realiza colaborarea pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă produse ca urmare a înzăpezirii drumurilor naţionale şi de interes local, precum şi ca urmare a manifestării fenomenului de ger.
Plenul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost de acord cu solicitarea de forţe suplimentare pentru asigurarea intevenţiilor la urgenţele medicale pe perioada avertizărilor meteorologice de ninsori şi viscol (COD PORTOCALIU SAU COD ROŞU), de la structurile din judeţele care nu sunt vizate de aceste fenomene. De asemenea, autorităţilor locale li s-au stabilit responsabilităţi în privinţa persoanelor fără adăpost sau celor blocate pe raza localităţilor pe care le administrează, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Unul dintre punctele hotărârii adoptate astăzi se referă la măsurile pe care trebuie să le ia directorii unităţilor de învăţământ în privinţa sistării participării la cursuri atunci când în zona respectivă se produc situaţii de urgenţă care pot pune în pericol vieţile omeneşti. Referitor la societăţile cu responsabilităţi în privinţa intervenţiilor pentru deszăpezire, au fost stabilite termene concrete de verificare a stadiului de realizare a stocurilor de antiderapant şi de pregătire a utilajelor destinate intervenţiei. Un ultim aspect al hotărârii adoptate astăzi vizează măsurile necesar a fi luate pentru diminuarea potenţialelor efecte negative ale fenomenului de zăpor pe râul Bistriţa în iarna 2014 – 2015.

“Măsurile adoptate astăzi, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sunt menite să reducă până la eliminare orice risc în privinţa protejării vieţilor omeneşti atunci când în zona noastră administrativ – teritorială se manifestă fenomene meteorologice periculoase. Chiar dacă în ultima perioadă manifestările fenomenelor meteorologice au cunoscut o uşoară ameliorare, ştim foarte bine, din experienţa dobândită de-a lungul timpului, că manifestările periculoase ale naturii se pot produce cu o rapiditate şi cu o intensitate care pot pune în dificultate chiar şi forţele profesioniste. De aceea, e foarte important ca structurile profesioniste ce constituie pilonul de bază al acestor tipuri de intervenţie, să primească sprijinul autorităţilor locale astfel încât vieţile oamenilor şi bunurile acestora să nu fie puse în pericol. O primă probă o putem da chiar din această seară când, conform prognozelor meteorologilor, se vor înregistra precipitaţii abundente, dar şi o scădere accentuată a temperaturilor. În acest sens am dispus instituirea serviciilor de permanenţă la nivelul Instituţiei Prefectului şi a primăriilor, precum şi o serie de măsuri prin care să se poată preveni producerea unor situaţii de urgenţă ce ar putea avea la bază astfel de fenomene meteorologice”, a declarat prefectul judeţului, domnul Ioan Vlad Angheluţă

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate