Măsuri pentru încurajarea practicării sportului de către copii și tineri

2

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor și tinerilor juniori în activități și competiții sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităților de educație fizică și sport, în vederea formării de performeri.

Concret, Executivul a aprobat finanțarea activităților sportive plecând de la selecție, instruire, pregătire și realizarea de competiții sportive ale copiilor şi juniorilor mici, precum şi ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte şi programe ale federaţiilor sportive naţionale.

În acest sens, se modifică Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.

Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naționale vor fi promovate, dezvoltate și implementate prin competiții sportive organizate cu sprijinul direcțiilor județene pentru sport și tineret.

De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului național ”Centre naționale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici”. Programul va permite finanțarea de acțiuni de selecție, pregătire sportivă și participare la competiții a copiilor și juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanța sportivă, pe baza proiectelor și programelor propuse de federaţiile sportive naţionale.

Ministerul Tineretului şi Sportului va dezvolta, împreună cu structurile implicate, un set de activităţi cu rol educativ, social, de sănătate şi recreere, precum:

  • jocuri de mişcare cu rol în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor: podul de piatră, ştafeta cu mingea, treci peste rău, lupul şi oile;
  • jocuri sportive bilaterale care implică dezvoltarea spiritului de echipă, competitiv, sentimentului de sacrificiu, dorinţei de a câştiga şi de autodepăşire, prezenţa de spirit: fotbal, baschet, handbal, volei;
  • trasee utilitar-aplicative (târâri, căţărări, escaladări, transport de greutăţi etc.) ce conduc la dezvoltarea deprinderilor motrice, îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, creşterea vitezei de reacţie;
  • crearea unor grupuri de tip team-building pentru creşterea gradului de participare individuală şi formarea capacităţii de lucru în echipă;
  • jocuri sportive pentru persoanele cu nevoi speciale: baschet în fotoliu rulant, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), global, para-triatlon;
  • sport în cartiere: minifotbal, baschet 3×3, minihandbal;

Aceste activităţi se vor derula pe perioada şcolară şi universitară, precum şi în timpul liber și au drept obiectiv scop cuprinderea populaţiei şcolare/universitare în practicarea sistematică a sportului, pentru copiii şi tinerii cuprinşi în sistemul de învăţământ, respectiv preşcolari, învăţământ primar, gimnazial, liceal şi universitar.

De asemenea, hotărârea adoptată de Guvern stabilește că sportivii români participanți la Cupa Davis, la Cupa Federației-FEDCUP la tenis și la Cupa mondială la rugby, precum și antrenorii acestora și alți tehnicieni, vor putea fi premiați de Ministerul Tineretului și Sportului pentru performanțele deosebite obținute.

Până în prezent, potrivit prevederilor HG nr. 311/2003, puteau fi premiate doar rezultatele  deosebite obținute la campionatele mondiale, campionatele europene, Jocurile paralimpice, Jocurile Francofoniei, precum şi alte persoane.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Vukovik spune

    Ia uite sa dat drumu la terenul de pe Calea Romanului , Mihai Viteazu din spatele Blocurilor ! Extraordinar .NU Tipa nici un Vecin ca e deranjat ? ori sa se gaseasca si aici vreunul care sa Sechestreze ,Porti , Plase printr o masura Asiguratorie ?

  2. Mihai Mihaita spune

    Poate orele de educație fizică nu vor mai fi transformate în ore de matematica….

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate