Mafia din Neamț funcționează perfect de la cel mai mare până la cel mai mic nivel

25

Mergând într-o documentare pentru o anchetă jurnalistică legată de defrișările mafia-neamtdin Neamț am observat că de cum ajungem la Bicaz și până la coada lacului sunt restricții rutiere de tonaj de maxim 13 tone. La ieșirile spre Tulgheș sau Farcașa de asemenea sunt restricții de 9-10 tone pe osie iar mai toate drumurile comunale din acest județ, ca de altfel și drumurile județene, au limite clare de tonaj.
Dacă nu ar fi o mare cârdășie între cei care exploatează pădurile și resursele acestui județ și cei care aplică legea, ar trebui în toate zonele de munte să nu mai vedem nicio mașină cu remorcă de lemne pentru că toate depășesc cu mult orice limită de gabarit admisă. Asta ar însemna că cei care ar vrea să exploateze orice resursă din acest județ ar trebui să își facă unități de prelucrare la fața locului și să contracteze sute de mici transportatori locali. În ambele situații ar fi o explozie de locuri de muncă atât pe verticală cât și pe orizontală. Doar pentru a prelucra local lemnul care pleacă din județ ar fi nevoie de minim 4.000 de noi locuri de muncă iar pentru a fragmenta transportul în vederea încadrării în limitele de tonaj admise ar mai fi nevoie de crearea a cel puțin încă o mie de locuri de muncă.
Iată cum o chestie care pare neînsemnată și care ar putea să se aplice din acest moment ar schimba total în bine fața economică a acestui județ dar, din păcate, interesele sunt atât de mari și corupția la un nivel atât de ridicat încât drumurile vor fi în continuare devastate de băieții care jefuiesc sistematic acest județ.
În spatele acestei debandade din Neamț stau de ani de zile parlamentari și senatori, prefecți, funcționari publici, instituții de forță, primari și alți aleși locali, toți motivați de sumele fabuloase de bani care se fac prin ignorarea tuturor legilor, ceea ce duce de la încălcarea banalelor semne de circulație, până la crima organizată.
Am analizat împreună cu câțiva specialiști situația restricțiilor de tonaj din Neamț și am ajuns la concluzia că pe lângă miile de locuri de muncă care s-ar putea crea, dacă s-ar respecta aceste norme rutiere, defrișările din Neamț s-ar reduce cu 50% în prima lună de zile de la impunerea respectării legii. Mai rămâne să găsim pe cineva în acest județ care să poate impune respectarea legii și să nu se lase corupt sau constrâns ca să închidă ochii.
Ați văzut vreun politician, funcționar, prefect sau pe oricine altcineva să aibă curajul să ridice această problemă? Eu nu… dimpotrivă, am văzut cum mulți dintre cei care ar trebui să fie de partea cetățenilor din acest județ sunt de fapt slugile mafiei care ne va fura până la urmă și aerul pe care îl respirăm.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
25 Comentarii
  1. cititor40 spune

    Despre aceasta problema, comentez de cativa ani,in toate ziarele din Neamt! Am scris despre jefuirea padurilor de la Borca la Tazlau,Tulghes la Tg.Neamt,Cracaoani -Hangu,Bodesti- Petricani,Tosorog-Damuc,Telec-Ceahlau.Stimati cititori ,ceea ce se prezinta -foto-este 0,1% din realitate!
    Am scris si voi scrie :pana JUSTITIA NU ESTE JUSTITIE, NIMIC NU E! Cei ce au dat lovitura de stat din „89 ,primul lucru a fost distrugerea justitiei!Au abrogat legea averilor ilicite, imediat, aburind lumea ca este ceausista,cu cateva exemple abuzive1DECE NU SE CONFISCA AVERILE CELOR CARE AU FURAT,DEVALIZAT,JEFUIT AVEREA NATIONALA,AU LUAT MITA,NUPOT JUSTIFICA AVERILE DOBANDITE .SINGURUL EXEMPLU DE CONFISCARE ESTE CAZUL VOICULESCU ,CARE PE ZI CE TRECE SE DOVEDESTE CUSUT CU ATA PUTREDA.Nu sunt un fan ANTENE,chir schimb des postuirle pt.ca informatiile sunt partizane-o schimbare observ la realitatea.Nimeni din justitie nu face nimic,pozitia de drepti si mucles ca va pierdeti drepturile.Urmariti ce CATASTROFA SE INTAMPLA PE DRUMUL BICAZ -P.TEIULUI.Urmeaza T.G NEAMT-Tulges.
    VA ADUC AMINTE CA DRUMURILE :
    BICAZ -P.TEIULUI
    BICAZ-DURAU-BISTRICIOARA
    TG.NEAMT-TULGHES
    HANGU-CRACAOANI
    Lim.Jud HARGITA-B.ARDELEAN-B.CHEI-DAMUC
    S U N T DRUMURI STRATEGICE SI AR TREBUI SA FIE IN ATENTIA CSAT!!!!!! Are cineva interes sa se perpetuieze acest dezastru? Daca ambasada SUA ESTE PROTECTORUL ROMANIE, cu respect ii atrag atentia d-lui ambasador Klemm, ca degeaba aduce una sau alta din tehnica militara ,pentru ca nu are posibilitate de dislocare sau manevra .Va rog d-le Iosub incercati aceste „itinerare”.

  2. Bolo Dragos spune

    Credeati ca e ceva nou?!?

  3. Florin Marcoci spune

    dna ,justitie stau la aceiasi masa cu infractorii

  4. Ignat Ovidiu spune

    Dacă dau rusi o bombă, atunci scăpăm de mafioti!

  5. Misu Cronicarul spune

    De mâine mă fac haiduc. Toti interlopii, politici sau nu, să se ferească! Nici nu o să stie ce o să-i lovească.

  6. terente revine! spune

    cand vorbim de mafia lemnului nimeni nu aude.marcajele rutiere sunt pentru fraieri smecherii fac ce vor in tara asta.daca opresti un sofer care transporta busteni si masin impreuna cu bustenii are peste 40-50 to si il intrebi de ce trce peste un pod unde marcajul spune ca sunt admise masinile cu incarcatura de 10 to.ZICE CA ESTI NEBUN.cine respecta aceasta restrictie.ramanem fara poduri si trebuie sa platim toti refacerea lori.la cati bani negri circula in afacerea cu lemnul il cumperi si pe johanes s-au cine o mai fi.are curajul sa le ceara cei de la romsilva declaratiile de avere padurarilor?acestia stau cu salarul minim pe economie si chiar fara salar numai sa fie in uniforma de broatec cu chitantierul in mana.oare in bilantul ipj neamt unde a fost si primulsecretar s-a scris un cuvant despre aceasta situatie?EVIDENT CA NU.SUNTEM PRINTRE PUTINILE NATII CAREIA II PLACE SA SE AUTODISTRUGA.

  7. Vasile Doroftei spune

    Jos cu escrocii

  8. un român spune

    Cred că ar trebui incluse, pe lista defrișatorilor, și mănăstirile nemțene. Stareți de mănăstire împreună cu economii lor, susținuți de autoritățile locale: primari, consilieri și polițiști, au participat la jaful pădurilor.

  9. Fanica Scurtu spune

    E Mai mult decat trist. Fiti Mai explicit. Va e frica sa dati nume?

  10. Lolita spune

    Grava situatia si fara iesire. Adica sa vedem ce vile au politaii si procurorii care au blatuit dosarele celor care au taiat padurile ? Pai dara, vreti sa nu mai dormiti in aiasta tara ???

  11. Ghiorghita Movila spune

    Pina acum ai dormit nu ai vazut nimic

    1. Lolita spune

      Si eu am dormit dar nu cumva faci parte din cei care muncesc noaptea si ziua protesteaza la prefectura ca se fura ???

  12. FLORIN spune

    De vina sunt :IPJ

    DIICOT

    PARCHET

    Statul mafiot se bazeaza pe institutiile de mai sus.

    Datorita acestor institutii si NU a celor care au furat,Romania a fost devalizata.

    Ce nu inteleg este ca se tot scrie de efecte si nu se scrie de cauze..??

    Chiar asa Robert,de ce nu scrii de cauzele care au dus la producerea acestui fenomen?

    De ce?

  13. Dorin spune

    Sunt curios, dupa ce o sa termine de taiat tot…ce o sa mai taie apoi??

  14. Mara spune

    Degeaba ne batem capu, nu vedeti ca toti sunt pusi sa distruga tara asta, de la cel mai inalt, pana la cel mai de jos nivel. Oare cui nu-i convine sa avem o tara strategica, frumoasa, cu o cultura aparte, cu o industrie frumoasa si bogata, cu zacaminte, si ” granarele tarii” cand exportam in toata Europa grau, acum importam….de ce ? Romanul si-a aparat pamantul cu pretul vietii, acum il vinde strainilor (sub influente). Cine face diversiunea in Romania, cine conduce(distruge) tara si in ce scop si-a pus cineva intrebarea ? Romanul poate face orice , dar nu este lasat. Cei care vad, nu vor sa vina la conducerea tarii ca nu pot minti, asa ca suntem condusi de aceeasi clica , de ani de zile care se rotesc la conducere si conduc si din puscarii…..Nu stiu daca avem vrio scapare , cel putin in urmatorii 50 ani….Brucan spunea 25-30 de ani, eu spun 50 si sunt si asa putini. „Caracatita” si-a intins tentaculele pana si in cele mai indepartate si uitate locuri….e greu s-o starpesti. Nu vedeti daca poporul iese in strada este manipulat, de partide , organizatii si ajungem de unde am plecat.Ziaristii vorbesc , scotocesc lucruri necurate ….si cui ii pasa ? au intrat in puscarii pe usa din fata si au iesit pe cea din dos ,” cu averile la purtator.” Noi ramanem cu „latratul” si ei raman cu „mancatul”

  15. Anca Delia Topoliceanu spune

    Mafia stăpânește toată țara, nu doar județul Neamț!

  16. Elena Dorneanu spune

    excelent articol, felicitàri! DNA-ul de Neamt doarme?

    1. Gheorghe Covasan spune

      NU DOARME – ESTE COMPLICE !

    2. Elena Dorneanu spune

      din pàcate chiar asta temeam…lipsesc de mult din tzarà si multe lucruri nu mi le explicam, multzumesc Gheorghe Covasan!

  17. MARCEL spune

    DNA sus DNA jos , Dna ul asta ar trebui sa fie peste TOT si in acelasi timp pe Nicaeri ! 1000 de locuri de munca , DL Robert , DAR masinile respective , ptr cei 1000 de oameni CINE sa le IA ? IAr daca se i au ,cei ce cara acum Ce sa Faca ? cei de HOLZIndustrie , Kronospan , oricum tot cu unii din Ei isi cara materia prima or le o duc plocon chiar unii din cei ce au gatere , RESTRICTIILE s au pus ca sa nu se spuna ca nu au intreprins nimic ori sa poata justifica anumite aspecte ! Spuneti ca ati mers intr o documentare , probabil ati vazut si acele zone in care pamantul sa lasat , sunt vreo 3 puncte , dintre care unul intre 2 localitati pe un deal de langa sosea sunt niste lespezi de piatra ,stanci ce se mai tin intr o bucata de pamant ,ALEA ar fi o Solutie ! ,cand vor ajunge pe sosea , or bucatile afectate vor ceda ,surpa de TOT, ATUNCI poate cei din zona , cei Abilitati sa si ridice unele Probleme , Caci Aeroport in zona nu este si nici cei Smecheri din zona Nu au vreunul Elicopter ca Altii , or sa trebuiasca sa astepte iar vre o 2 ani cat a durat precedenta lucrare de consolidare tot pe respectivul drum! AR mai fi varianta pe apa ,lac ,Dar la cum e nivelul de apa se pare ca nici asta nu e FEzabila .

  18. Filip Mihai spune

    Ce nume va trebuie…se vede cu ochiul liber…

  19. Katy Florescu spune

    cam greu de disrus au radacini adanci si bani multi

  20. Maria spune

    Felicitatri ptr articol si ptr ATENTIONAREA facut .
    Sa se stranga semnaturi online si sa depunem plangeri la DNA,. Guvern , Presedentie etc..
    Sa ne gandim ca peste catiiva ani aceste drumuri nationale vor fii distruse in totalitate. Ele au prevazute acele restrictii de tonaj in urma unor calcule stiintifice atunci cand s-a facut barajul de la Bicaz.. si constructia pe dealurile din jur..
    Aplicand legea desigur asa cum ati scris se vor face si multe locuri de munca locale.. pe Valea Muntelui.. In zona comunei Poiana Teiului drumurile din sate sunt distruse. Ex satul Dreptu drumul pe care se transporta cu remorcile lemnul de pe padurile din zona paraului Dreptu.. Cand este vara acolo totul este acoperit cu praf alb * parca ar fii praf de ciment ) iar casele vibreaza parca ar fii cutremul.. Poate faceti un articol analiza si a acestor dezastre .. din mai toate satele de munte pe unde se fac taieri de paduri..

  21. Nuta Elena spune

    Numele lor?

  22. Dumitru Daniel spune

    Excelent articol. Iar afacerile forestiere sunt doar o mică parte din volumul mafiei din acest județ, de care cu greu se atinge instituții precum DNA-ul, în vreme ce impostorii de la toate nivelurile din toate instituțiile statului îşi umplă buzunarele şi conturile, în dauna țării şi în definitiv a noastră, contribaubilii..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate