Lucian Pavel, fost actor al TT Piatra-Neamț, selectat în programul ”10 pentru Film” – TIFF 2017

0
foto: Mihaela Sîrbu

Actorul Lucian Pavel a activat o perioadă la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț. Acesta a mai jucat pe scenele Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat și Teatrul de Artă, și, împreună cu alți 9 actori, a fost selectat în programul ”10 pentru Film”, aflat la a şasea ediţie, din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Actorii vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industrie și vor lua parte la workshop-urile, premierele și dezbaterile organizate în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie).

Programul îşi propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. 10 pentru FILM îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema-ul românesc, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producţii autohtone.

Cei zece actori selectaţi în 2017 sunt: Alexandru Voicu (Teatrul Mic, Teatrul Act, Arcub, Teatrul Excelsior, Godot Cafe-Teatru), Amalia Ciolan (Teatrul Naţional Bucureşti), Anca Loghin (Teatrul Naţional Târgu Mureş), András Korpos (Teatrul Naţional Târgu Mureş), Carmen Florescu (actor independent – Teatrul Mic, Teatrul Act, Green Hours, Nottara, WASP, Teatrul de Comedie), Eduard Trifa (Teatrul Municipal Baia Mare), Emilia Bebu (Bulandra, Teatrul Act, Teatrul Studenţesc Casandra, Teatrul Maria Filotti din Brăila), Lucian Pavel (Bulandra, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Artă), Radu Lărgeanu (Teatrul Naţional Cluj-Napoca) şi Richard Hladik (Teatrul German de Stat, Teatrul Naţional Timişoara).

Actorii au fost aleşi de un grup de profesionişti din teatru şi film format din Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica şi Cristiana Gavrilă, Viorica Capdefier (director de casting), Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet) şi Ileana Cecanu (publicist, coordonator proiect), scrie agerpres.

Despre Lucian Pavel:

Data Nașterii: 18 septembrie 1967

Lucian Pavel și-a terminat studiile în 1994, odată cu încheierea masteratului în Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ,,I.L.Caragiale’’, la clasa profesorului Ion Cojar.

Activitatea sa artistică include roluri în: Visul unei nopți de vară, la Teatrul Bulandra din București, Îmblânzirea scorpiei, la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Golem  și Cabaret – la Teatrul Evreiesc de Stat, Cabaret, Și veni bărbatul la femeie la Teatrul de Artă din București și Nina, la Teatrul de Comedie.

În film, a lucrat cu regizori precum Alexandru Maftei, Andrei Georgescu și Daniel Sandu.

Activitatea sa teatrală nu se rezumă la actorie. A lucrat ca producător de teatru și TV și regizează spectacole cu distribuții importante la ArCuB. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate