Liceenii din judeţele Neamţ şi Bacău beneficiază de servicii gratuite de consiliere şi orientare în carieră

0

Peste 350 de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a din judeţele Neamţ şi Bacău învaţă cum să-şi aleagă facultatea şi profesia potrivită în cadrul proiectului “Fabrica de Cariere”, care îşi propune să le fie ghid în descoperirea propriului potenţial.
Cei 172 de liceeni din judeţul Neamţ care iau parte la program au ocazia să-şi descopere punctele forte şi să afle informaţii practice despre carieră, fiind mai pregătiţi să facă faţă provocărilor profesionale. Îndrumaţi de consilieri specializaţi, tinerii explorează mai multe profesii pentru a vedea ce li se potriveşte, astfel încât să-şi aleagă facultatea, dar şi meseria, în concordanţă cu propriile abilităţi şi aspiraţii.

Pentru a-şi face o idee mai clară cu privire la ce înseamnă un job şi ce presupun profesiile pe care şi-ar dori să le urmeze, tinerii au şansa de a face vizite de studiu la mai multe firme şi instituţii locale. Aceştia intră în contact direct cu angajatorii şi pot lua pulsul mediului de lucru în 23 de organizaţii, printre care Monitorul de Neamţ şi Roman, Creatory Org, CAREMIL şi SMIRODAVA, TUROAG, Direcţia de Urbanism – Primăria Municipiului Roman, Cabinet individual de psihologie Sterea Raluca Mariana, Cabinet medical dr. Delia Bâtfoi, pensiunea turisică ARISTOCRATIS CENTER, Banca Transilvania, Cabinet iPeste 350 de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a din judeţele Neamţ şi Bacău învaţă cum să-şi aleagă facultatea şi profesia potrivită în cadrul proiectului “Fabrica de Cariere”, care îşi propune să le fie ghid în descoperirea propriului potenţial.
Cei 172 de liceeni din judeţul Neamţ care iau parte la program au ocazia să-şi descopere punctele forte şi să afle informaţii practice despre carieră, fiind mai pregătiţi să facă faţă provocărilor profesionale. Îndrumaţi de consilieri specializaţi, tinerii explorează mai multe profesii pentru a vedea ce li se potriveşte, astfel încât să-şi aleagă facultatea, dar şi meseria, în concordanţă cu propriile abilităţi şi aspiraţii.

Pentru a-şi face o idee mai clară cu privire la ce înseamnă un job şi ce presupun profesiile pe care şi-ar dori să le urmeze, tinerii au şansa de a face vizite de studiu la mai multe firme şi instituţii locale. Aceştia intră în contact direct cu angajatorii şi pot lua pulsul mediului de lucru în 23 de organizaţii, printre care Monitorul de Neamţ şi Roman, Creatory Org, CAREMIL şi SMIRODAVA, TUROAG, Direcţia de Urbanism – Primăria Municipiului Roman, Cabinet individual de psihologie Sterea Raluca Mariana, Cabinet medical dr. Delia Bâtfoi, pensiunea turisică ARISTOCRATIS CENTER, Banca Transilvania, Cabinet individual de Psihologie Baciu Mirela, Jurist Alexandru Zaharia – Primăria Tg. Neamţ.

La nivel local, proiectul se bucură de susţinerea mai multor colegii şi licee, cu care au fost încheiate acorduri de parteneriat: Liceul Economic Vasile Conta şi Colegiul Naţional Ştefan cel Mare în Tg. Neamţ şi Colegiul Tehnic Danubiana, Colegiul Tehnic Petru Poni, Colegiul Naţional Roman Vodă şi Liceul Tehnologic Vasile Sav în Roman.

Implementat de către Asociaţia Institutul Român de Training în parteneriat cu Fundaţia Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională Eleutheria, proiectul “Fabrica de Cariere” îi susţine pe tineri în alegerea unei cariere potrivite, punându-le la dispoziţie, în mod gratuit, resurse de dezvoltare personală şi profesională.

Pentru a se apropia de realitatatea pieţei muncii, liceenii înscrişi pe platforma www.fabricadecariere.ro beneficiază de consiliere specializată pentru a-şi realiza planul individual de carieră, participă la ateliere de grup şi seminarii online şi vizitează sediile unor companii şi instituţii locale. Nu în ultimul rând, prin intermediul platformei online tinerii au acces la o serie de articole şi interviuri cu oameni de succes, din care află informaţii utile despre profesii şi oportunităţi de dezvoltare.

Proiectul „Fabrica de Cariere” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2 – Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, Domeniul major de intervenţie 2.1: Tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Proiectul se derulează în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015.ndividual de Psihologie Baciu Mirela, Jurist Alexandru Zaharia – Primăria Tg. Neamţ.

La nivel local, proiectul se bucură de susţinerea mai multor colegii şi licee, cu care au fost încheiate acorduri de parteneriat: Liceul Economic Vasile Conta şi Colegiul Naţional Ştefan cel Mare în Tg. Neamţ şi Colegiul Tehnic Danubiana, Colegiul Tehnic Petru Poni, Colegiul Naţional Roman Vodă şi Liceul Tehnologic Vasile Sav în Roman.

Implementat de către Asociaţia Institutul Român de Training în parteneriat cu Fundaţia Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională Eleutheria, proiectul “Fabrica de Cariere” îi susţine pe tineri în alegerea unei cariere potrivite, punându-le la dispoziţie, în mod gratuit, resurse de dezvoltare personală şi profesională.

Pentru a se apropia de realitatatea pieţei muncii, liceenii înscrişi pe platforma www.fabricadecariere.ro beneficiază de consiliere specializată pentru a-şi realiza planul individual de carieră, participă la ateliere de grup şi seminarii online şi vizitează sediile unor companii şi instituţii locale. Nu în ultimul rând, prin intermediul platformei online tinerii au acces la o serie de articole şi interviuri cu oameni de succes, din care află informaţii utile despre profesii şi oportunităţi de dezvoltare.

Proiectul „Fabrica de Cariere” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 2 – Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii, Domeniul major de intervenţie 2.1: Tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Proiectul se derulează în perioada aprilie 2014 – octombrie 2015.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate