La Spitalul de Arși din București viermii colcăie pe rănile pacienților!

7

O investigație făcută de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Marius Mărgărit și Cătălin Tolontan oferă mărturii șocante despre spitalele din România. O filmare realizată de un medic de la Spitalul de Arși din București și difuzată de gsp.ro prezintă un pacient cu arsuri grave și larve de muște care i-au infectat corpul.

Viermii stau pe pacient de cel puţin 24 de ore, de când a început să se vorbească de această problemă.”, spune doctorul care a filmat totul.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, medicul Adrian Stănculea, a declarat că pacientul a decedat și a lăsat să se înțeleagă că situația nu e unică în sistemul nostru de sănătate. „Pacientul a decedat, dar nu din cauza larvelor. Acele larve nu îl omoară. Nu înseamnă că le lăsam să stea pe pacient. Imaginea e reală. Nu am ce să comentez. A existat situația asta, a unui pacient care avea în zona arsă cei patru-cinci viermi.Sunt zone de necroză unde nu poți băga degetele și să speli ca pe mâini, că poți rămâne cu urechea în mână. Zonele acelea se spală cu delicatețe. E de ajuns să fie o muscă, nu vă închipuiți că e ca la gunoi”, a spus Stănculea la Antena 3.

Între timp, pacientul a murit. Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul pacientului de la Spitalul de Arși din București prezentat în imaginile  difuzate de GSP.

Mai multe detalii citiți din articolul sursa aici.

ATENȚIE! IMAGINI EXTREM DE ȘOCANTE CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. claudiu21 spune

    Cum naiba sa mai traiesti in tara asta de rahat……aasa ceva e bataie de joc……iti vine sa pleci unde vezi cu ochii.E inuman,in anul 2016 sa vezi asa ceva e crunt.

  2. Andriescu Camelia spune

    Este benefic, larvele curata rana de puroi!

  3. SURDU DORINA spune

    Ingrozitor……….ce zile am ajuns !!!!!!!

  4. Dana Catrina spune

    nu e ceva iesit din comun…o stire banala

  5. Cojocariu Bianca spune

    S-a ajuns la punctul in care ne mananca viermii de vii…prin spitale,e CRUNT!

  6. Costinela Martes spune

    Au furat tot ce se putea si si-au facut clinici private,iar spitalele de stat au ajuns in situatia asta .Trebuie sa plateasca toti care au condus Tara de 26 ani .

  7. Cristina Moldovanu spune

    NICI UNDE NU SE MAI INTAMPLA ASA CEVA NESIMTITI DE DOCTORI A TI FACUT UN JURAMINT RISINE SA VA FIE

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate