Județul Neamț scapă de codul portocaliu

0

      Joi, 3 septembrie şi vineri 4 septembrie, vremea se va menţine caniculară în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul şi centrul Moldovei, unde se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În restul teritoriului doar izolat vor mai fi temperaturi maxime în jurul a 35 de grade şi se va atinge pragul de disconfort termic.

Deși valorile termice vor marca o scădere ușoara față de ziua precedentă în jumătatea nordică a țării, vremea va fi în continuare călduroasă, local caniculară, în special în Câmpia Română și Podișul Moldovei, unde și disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza și seara, când se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului, local în zonele de munte și pe arii mai restrânse în regiunile vestice, nordice și centrale. Vor fi condiții de grindină, iar izolat, îndeosebi la munte, cantitățile de apă pot depăși 15…20 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 și 20 de grade. Dimineața și noaptea, în zonele joase, izolat va fi ceață.

temp_judete_f461ucjm0ufip5ijo2gqo7226lm3mgcc_126Sursa www.meteo.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate