Judecătorii din Piatra-Neamț spun NU Proiectelor legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală

7

Conferintă presa – Judecătoria Piatra-Neamt – Judecător Cãtãlin Mirel Mormoe

Miercuri, 9 mai 2018, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, și-a exprimă în mod ferm dezacordul și îngrijorarea în legătură cu proiectele legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală aflate în dezbatere publică, al căror conținut denotă o involuție în crearea unui sistem de justiție penală modern și o denaturare a scopului procesului penal și a politicii penale a statului, potrivit unui comunicat. (vezi comunicatul – AICI)

În acest sens, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ a constatat că, în rândul amendamentelor propuse se numără, între altele, și cele care privesc introducerea a două noi articole în Codul penal (art. 280 indice 1 și art. 280 indice 2), care modifică încadrarea unor fapte din unele care ar putea atrage cel mult răspunderea disciplinară în unele din sfera ilicitului penal, respectiv Reaua credință şi Grava neglijență, care induc publicului larg ideea că magistraţii judecători și procurori constituie un fenomen infracţional extrem de periculos, ale căror fapte să fie sancţionabile cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 8 şi 15 ani, respectiv între 3 şi 7 ani, în condiţiile în care aceste limite sunt aproape egale sau chiar mai ridicate decât cele prevăzute de lege pentru infracţiuni deosebit de grave cum sunt cele de omor şi viol.

Se reţine că, într-un mod căruia îi lipseşte orice argumentare privind necesitatea adoptării unor astfel de incriminări, s-a apreciat că ar fi necesară incriminarea unor fapte ce vizează în mod strict o anumită categorie socio-profesională, infracţiuni pentru care limitele minime şi maxime speciale propuse sunt pedeapsa închisorii de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică – pentru infracţiunea de Reaua credinţă, prevăzută de art. 280 indice 1 Cod penal şi respectiv pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică – pentru infracţiunea de Grava neglijență, prevăzută de art. 280 indice 2 Cod penal, în condiţiile în care Codul penal statuează că, pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 218 Cod penal este stabilită o pedeapsă a închisorii între 3 şi 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, pentru forma simplă, şi între 7 şi 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, în cazul în care infracţiunea a avut ca urmare moartea victimei, iar, pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal este stabilită o pedeapsă a închisorii între 10 şi 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În consecinţă, s-a decis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca acesta să exprime un punct de vedere public privitor la iniţierea acestor amendamente, fără a fi respectate procedurile de consultare a acestui organism.

De asemenea, s-a hotărât că magistraţii acestei instanţe vor iniţia un protest faţă de aceste acţiuni, prin întreruperea programului de activitate în fiecare zi, începând cu data de 14 mai 2018, în intervalul orar 12:00-13:00, urmând ca, în cursul zilei de 18 mai 2018 să aibă loc o nouă şedinţă a adunării pentru a evalua necesitatea iniţierea unor forme de protest mai severe.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. Lia Popa spune

    Mi se pare normal sa raspunda pt erorile pe care le comit din incompetenta, din neglijenta sau din rea credința. Poate asa nu vor mai face justitie la comandă politică și nu se vor mai „înhaita” cu interlopii. În fond, și în celelalte domenii de activitate cel care greseste plateste, conform legii. De ce ar fi altfel în justitie? Si-apoi, daca am fi avut o justitie corecta, nu am fi in marasmul in care suntem! Si cand te gandesti cate avantaje au in comparatie cu celelalte categorii profesionale!

  2. Onelian dalmatio spune

    Dumnezeu să vă ajute să câștigați lupta cu hoții dar să se facă o justiție cu dreptate și cu adevărat nu să câștige în instanță celcare da mai multsi care au pile și aranjamente , iar omul sărac și necăjit cu dreptatea în mână e purtat pe scările tribunalului până il storc de toți bănuți câștigați cu sudoare (nu furați cum fură bandiți de azi), iar la final se lasă lehamite așteptând dreptatea divină (și vine și aceia stimați legiuitori).

  3. maria spune

    Ne bucuram ca nu sustin hotiile,sint patrioti si ne mandrim cu ei.Poporul s-a saturat de cei ce ne fura sistematic,isi duc bani peste granita si dispar si ei.Toti romanii sa fie tratati la fel atunci cind incalca legea,fara exceptii.

  4. Jan spune

    Pai cum ar putea sa spună DA! A răspuns cineva personal pentru erorile judiciare? Vi se pare normal ca un judecător sa profeseze după 3 luni de școală la Institutul Magistraturii?

    1. Stefan spune

      Asa este , Jane!

  5. Stefan spune

    Judecătorii din Piatra Neamt ar face bine sa lase politica si sa mai puna mana pe carte!In general, sunt „varză” si cei mai multi judeca pe baza indicatiilor din „campul tactic” , „dupa ureche”, ori dupa cum le spun neamurile din politie si admnistratie.Nici nu e de mirare cand vedeti ce sefi au!Judecatorii trebuie sa aplice, nu sa faca si sa comenteze legile!De fapt, domnul din poza e ingrijorat de posibila introducere a raspunderii magistratilor!

  6. cosmin gafincu spune

    sunt primii judecatori din Romania care trebuie sa raspunda penal , pentru toate faptele savarsite alaturi de interlopi .
    principalii vinovati pentru tot dezastrul din acest judet .
    mergeti intr-o sala de judecata sa vedeti bataia de joc la adesa cetatenilor de buna credinta .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate