Jandarmeria Neamţ a fost luată cu asalt de 1.500 de elevi

2

În perioada 18-21 aprilie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ şi-a deschis porţile pentru a fi alături de copii în cadrul programului ,,Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

În acest sens, de luni până joi, între orele 09.00-12.00, elevii au vizitat spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii din Piatra Neamţ şi Bicaz, au văzut drapelul de luptă al unităţii, au purtat discuţii cu jandarmii de la prevenire, au urmărit filmul de prezentare a armei după care au luat contact cu tehnica şi mijloacele de intervenţie din dotarea structurilor Jandarmeriei Neamţ.

Şi pentru că au ascultat de recomandările ofiţerilor de prevenire, copiii au fost desemnaţi ,,jandarmi pentru o zi”, primind ca simbol o legitimaţie.

La sfârşitul activităţilor fiecare copil a primit jeleuri, apă şi câte un balon inscripţionat cu mesajul ,,Jandarmeria Neamţ – Împreună pentru siguranţa ta!”.

Dintre cei aproximativ 1.500 de elevi, 200 au fost de la liceele din municipiul Piatra-Neamţ şi din oraşul Bicaz, tineri care au fost interesaţi de o carieră militară. Aceştia au fost informaţi cu privire la condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a accede într-o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne.

Activităţile au fost desfăşurate pentru informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării unui comportament non violent, pentru oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei şi pentru informarea lor cu privire la o carieră în Jandarmeria Română.

Compartiment informare şi relaţii publice

 

scoala altfel 123

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Besmertnii spune

    Școală altfel: o idee de succes, felicitări tuturor celor implicați!!

  2. Cezar spune

    Felicitari !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate