Iubiți-vă azi, de Dragobete, și în fiecare zi…

0

Dragobate

Astăzi, 24 februarie,  celebrăm Dragobetele, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii. Dragobetele reprezintă nașterea unui nou anotimp și debutul celui mai aspru post de peste an, cel al Paştelui. În credința românească ziua coincide cu sărbătoarea „Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.dragobete-traditii-si-obiceiuri

Totodată, Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii.

Despre originea cuvântului Dragobete s-a discutat mult, origine pe care a clarificat-o Marcel Lutic, considerând că denumirea slavona „Glavo-Obretenia” a „Aflării capului Sf. Ioan Botezătorul” a fost adaptată de români prin „Vobritenia”, “Bragobete”, “Dragobete”. Alți specialiști au asociat Dragobetele cu acel personaj din mitologia romanească ce apare și în scrierile lui I. Heliade Rădulescu sau Mihai Eminescu, acel Zburător care vizita tinerele fete noaptea. Tot Dragobetele este considerat a fi fiul Babei Dochia. Cert este că această sărbătoare celebrează începutul primăverii şi iubirea sau, cel puțin, asta știau românii până  în anii ’90.

wiki obiceiuri dragobete traditii si obiceiuri

Intre timp, “capra vecinului” a fost mai pe gustul românilor si s-a împământenit pe 14 februarie obiceiul “a la Valentine’s Day” de a cumpăra partenerului inimioare roșii, ursuleți de plus, de a participa la concursuri de genul “Cel mai lung sărut” și, evident, de a te căsători pentru o zi… Dacă tot anul nu i-ai luat iubitei o floare, nu e nimic, o poți face pe 14 februarie si ea te va iubi mai mult pentru aceasta, că doar e Ziua Îndrăgostiților. Cu siguranță, cei mai multi nu știu cine a fost Sfântul Valentin, nu înteleg falsitatea fenomenului și nici spiritul gregar inoculat în creierele românești de a face lucrurile în stil occidental.

Probabil ca aceste fenomene gen Valentine’s Day sau Halloween la români sunt sechelele comunismului. Odată ce s-au deschis portile către Occident, s-a manifestat această tendința de a renunța la tot ceea ce este tradițional românesc. Evident, lumea trebuie sa evolueze, iar unele obiceiuri se vor pierde, deoarece, multe dintre ele nu îsi mai găsesc rostul în acest iureș al evoluției. De aceea este important să ne păstrăm tradiția, autenticitatea…cu perseverență.

 Să facem un efort pentru a transforma fiecare zi petrecută cu cel drag într-o zi a indrăgostiților. Să încercăm să fim originali, să ne bucurăm de ce e al nostru și să nu ne lăsăm influențați de obiceiurile vecinilor noștri de pe glob.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate