Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
sâmbătă 18 august 2018
  • :
  • :

ISU Neamț caută voluntari. Vezi cum poți fi și tu „Salvator din pasiune!”

SĂPTĂMÂNA NAȚIONALĂ A VOLUNTARIATULUI – ISU NEAMȚ REIA CAMPANIA DE RECRUTARE „SALVATOR DIN PASIUNE!”

În contextul activităților desfășurate cu ocazia derulării evenimentului Săptămâna Națională a Voluntariatului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț reia campania de recrutare de noi candidaţi in cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”, campanie care se va desfășura pe tot parcursul anului 2018.

Având în vedere situația operativă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț își propune recrutarea de noi voluntari care să participe efectiv, alături de pompierii militari, la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii, etc.) și în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență;

Dosarul candidatului trebuie să conțină:

  • cererea de înscriere;
  • certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);
  • copie a actului de identitate, avizul psihologic;
  • actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare;
  • adeverința medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două din următoarele criterii „nu se află în evidență cu boli cronice”, „apt pentru efort fizic de nivel mediu” și „clinic sănătos” și acordul părinților/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Dosarele complete ale candidaților vor fi depuse la sediul ISU Neamţ din Piatra Neamț, strada Cuejdi nr. 34, de luni până joi, între orele 10.00-14.00. În urma analizei, candidații vor fi contactați pentru semnarea contractelor de voluntariat și furnizarea informațiilor despre activitățile viitoare.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenta ,,Petrodava” al judeţului Neamţ (telefon 0233216815/0233216816, interior 27115) sau accesând site-ul www.ijsunt.ro.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *