IPJ Neamț: Polițiștii rutieri verifică modul de desfășurarea a transportului public de persoane

0

Actiune IPJ

În vederea reducerii accidentelor rutiere, în care sunt implicate autovehicule în regim de transport public de persoane, polițiștii nemțeni acționează în perioada 22-24.03.2017, pe raza întregului județ, pentru combaterea abaterilor săvârșite de acești participanți la trafic.
Astfel, în cursul zilei de ieri, în urma filtrelor organizate, au fost controlați și testați 131 de conducători ai autovehiculelor destinate transportului public de persoane. Polițiștii au aplicat 101 sancțiuni contravenționale și au reținut 2 permise de conducere, în urma abaterilor constatate.
Având în vedere legislația specifică transportului public de persoane, din totalul sancțiunilor aplicate, 11 sunt pentru nerespectarea Hotărârii de Guvern nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor de norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier, iar 7 pentru încălcarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Restul sancțiunilor aplicate fiind pentru încălcarea normelor de circulație rutieră prevăzute de OUG 195/2002 republicată.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate