Ionel Arsene: Este profund meschină și incorectă încercarea lui Klaus Iohannis de a obține voturile românilor prin promisiuni electorale pe care nu are de gând să le respecte

arsene1Deputatul Ionel Arsene, în cadrul declarației politice de astăzi, a făcut referire la impactul negativ al măsurilor din programul electoral al candidatului Alianței Creștin-Liberale.
„Dacă tot pretinde că ar vrea să construiască «România lucrului bine făcut», Klaus Iohannis ar fi trebuit să înceapă lucrurile bine făcute cu pseudo-programul său prezidențial. Obiectivele nerealiste pe care și le-a asumat arată că acest candidat nu are maturitatea politică și priceperea necesare pentru funcția pe care și-o dorește. Cred că este profund meschină și incorectă încercarea acestuia de a obține voturile românilor prin promisiuni electorale pe care nu are de gând să le respecte. Se creează astfel, din partea cetățenilor, așteptări în privința unor măsuri pe care un Guvern responsabil știe că n-ar putea să le pună în aplicare cu ușurință sau despre care știe că sunt nedemne de a fi luate în considerare”, a arătat Ionel Arsene.
Parlamentarul social-democrat a mai susținut că „din ceea ce a prezentat candidatul Iohannis lipsesc lucruri importante. De exemplu, până în acest moment, Alianța Creștin-Liberală a făcut tot ce era posibil pentru a bloca activitatea primăriilor și a consiliilor județene. Victimele acestei neghiobii nu sunt cei de la PSD, așa cum au impresia liberalii și democrat-liberalii, ci chiar cetățenii. Sunt surprins că deblocarea acestor instituții nu se află în programul electoral al lui Klaus Iohannis. Sau proiectele reale pentru români nu intră în categoria lucrurilor bine făcute?”.
Deputatul Ionel Arsene s-a referit și la relația candidatului ACL cu actualul președinte: „Nici despre relația cu Traian Băsescu nu a vorbit prea mult primarul Sibiului. Știm deja că actualul președinte este un fel de consultant al candidatului ACL și am văzut că Iohannis preia discursul public al lui Băsescu. Într-o țară în care la Cotroceni se află Klaus Iohannis nu ar fi deloc surprinzător să ne trezim cu un guvern condus în calitate de premier de viitorul fost președinte. Și nu cred că românii își doresc așa ceva după zece ani în care au avut parte de un președinte care i-a amăgit și i-a făcut să sufere prin tăieri de pensii și salarii”.
„Dincolo de promisiunile deșănțate pe care le face reprezentantul ACL, cred că este nevoie de un președinte matur și responsabil, care pune interesele țării mai presus de interesele sale electorale. Care știe de ce au nevoie, cu adevărat, România și cetățenii săi, care este capabil să ne reprezinte în plan extern așa cum trebuie, și care are deja o înțelegere profundă a mecanismelor unei economii perfomante și știe ce înseamnă o bună guvernare pentru această țară. Acest președinte poate fi numai Victor Ponta, candidatul Partidului Social-Democrat”, a mai precizat deputatul PSD.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate