ION NEGRE – REVIZOR ŞCOLAR DE NEAMŢ ŞI SUCEAVA – Aspecte documentare

Cel care avea să devina renumit profesor şi revizor şcolar s-a născut în anul 1844, în satul Gura Văii, comuna Căciuleşti din judeţul Neamţ, rămânând în memoria locuitorilor urbei Piatra şi nu numai, cu apelativul „tata Negre”.
Ca profesor a fost caracterizat „ca un părinte al elevilor. Proteja mult pe cei săraci şi ajuta energiile de la ţară – de acolo de unde se ridicase şi el”, cum ne spune profesorul Grigore Capşa cu ocazia cuvântării la jubileul aniversării semicentenarului de la Liceul „Petru Rareş” (1919).
Ilustrul dascăl de la Rareş va fi numit „revizor şcolar de Neamţ şi Suceava” în perioada martie 1882 – septembrie 1886, avându-l ca predecesor pe ilustrul scriitor I.L. Caragiale (1 octombrie 1881-1 martie 1882). Iată cum ni-l prezintă profesorul, arhivistul şi directorul adjunct de la Arhivele Statului de la Iaşi, Constantin Turcu (fost elev şi profesor la prestigioasa instituţie de învăţământ din urbea de la poalele Pietricicăi) în Anuarul Liceului „Petru Rareş” pe anul 1934-1935: ”a fost un neobosit animator, îndrumător şi susţinător al dascălilor şi al preoţilor de la ţară, în care Negre vedea adevăratele pârghii de ridicare a maselor ţărăneşti” iar pentru „îmbunătăţirea soartei acestor apostoli ai neamului a luptat tot timpul cât a fost revizor. Rapoartele lui Negre, către minister, sânt adevărate studii pentru starea şcolilor primare din regiune, iar propunerile sale sânt pline de folositoare învăţăminte pentru zilele noastre”.
În cele ce urmează redăm, în premieră, câteva aspecte revelatoare din activitatea revizorului nostru, informaţii culese din arhivele nemţene, fondul „Revizoratul şcolar Neamţ-Suceava”.

Iată câteva „mostre”:
În raportul din 5 ianuarie 1883 către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, semnat împreună cu prefectul de Neamţ, M.L. Adamescu, urmare unei anchete la „Şcoala de fete din Tg. Neamţ”, se semnalează faptul că directoarea Tiţa Grigoriu, nu-şi îndeplineşte datoriile sale ca director, „maltratează pe institutoarea clasei a II-a, Maria Vasiliu şi pe alţi cetăţeni ce au fete la şcoală”; „ţine copilele afară, nu trage clopoţelul la timp, nu ţine clasele curate, nu face foc: toate acestea produc cea mai mare dezordine în şcoală şi lecţii, precum îmbolnăvirea copilelor şi nemulţumirea părinţilor”; împreună cu soţul ei, Iorgu Vasile „se poartă necuviincios către d-na Maria Vasiliu cu soţul său, preotul Iorgu Grigoriu, ocărând-o faţă cu copilele”; soţul „se amestecă în conducerea afacerilor şcolii, în administraţie, disciplină, pedepsind elevele, fără competenţă…ei şed în localul şcolii, au 10 copii, au slugi fiind în contact necontenit cu elevele… scrie în registru de prezenţă, după ce îl dă afară din şcoală pe un părinte: „Am fost bolnavă din cauză că fiul banditului Gh. Aron a venit în clasă ca să ne prade ziua… se trece în condica de prezenţă în zilele de 23 şi 24 sept. 1882 că a fost în clasă, în realitate a fost la Piatra la Tribunal, având proces cu Aron pentru insultă… odăeşul Pantelimon (om de serviciu, n.n.) avea în buget ca plată 25 lei salar pe lună şi ea îl plătea cu 13 lei”. Propune „înlocuirea directoarei prin mutarea disciplinară la Iaşi, la altă şcoală, pentru a curma această dezordine şi scandal ce există la această şcoală de atâţia ani”.
În alt raport, din august 1883, preciza că în anul şcolar 1883/1884 în judeţul Neamţ erau „63 de învăţători şi o învăţătoare” din care ”33 normalişti, 26 seminarişti, toţi afară de 6 la şcolile plătite de comune; 2 la cursul de gimnaziu, 1 cursul primar, 1 cu şcoală de agricultură şi 1 cu şcoala centrală de fete”. Propune, prin documentul amintit, „amendarea cu salariul pe o lună, învăţătorii care au absentat nemotivat de la conferinţa anului şcolar expirat”.
Conform „Rezultatului învăţământului primar rural şi urban din Circonscripţiunea judeţelor Neamţ şi Suceava pe anul şcolar 1884/1885”, în judeţul Neamţ funcţionau „65 şcoli primare rurale mixte, 2 de băieţi, 1 de fete; cu 68 de învăţători, 1 învăţătoare şi 1 institutrice; sub raportul titlurilor: 32 normalişti, 32 seminarişti, 4 cu gimnaziu, 1 cu Azilul „Elena Doamna” şi 1 cu un pensionat privat de fete, iar sub statut civil: 56 căsătoriţi, 12 necăsătoriţi, 51 civiie şi 17 clerici; elevi: 3.912 băieţi şi 1.904 fete”, cu precizarea că „în cătunele îndepărtate copiii nu puteau veni la şcoală”. În total erau „68 de şcoli, din care 39 localuri bune pentru şcoală, 28 foarte rele”. Învăţământul urban cuprindea „6 şcoli de băieţi şi 6 de fete” cu „17 institutori şi 13 institutrice” având „799 băieţi şi 459 fete”.
Tot în luna august, dar în anul 1886, raportează ministerului dublarea salariului „de la 25 lei pe lună la 50 lei pe lună” la „Şcoala comunală nr.1 din comuna Bicaz – Domeniul Coroanei pentru a avea învăţători buni” (şcoala să fie trecută pe „comptul statului” – n.n.). Şcoala bicăjană avea „local foarte bun, cu patru odăi făcute de zid… este înzestrată de Administraţia Coroanei cu toate cele necesare… are asemenea şi pământ”. Propune înfiinţarea unei şcoli şi în „cătunul Taşca”.
În luna februarie 1884 face câteva inspecţii şcolare, semnalând aspecte pozitive dar şi negative în procesul de învăţământ.
Astfel, la „Şcoala statului mixtă din M-rea Bistriţa” se remarcă un „progres satisfăcătoriu”, „local bunişor”, iar „învăţătoriul bun gospodariu”. Asemenea lucruri şi la învăţătorul de la Pângăraţi. „Local rău pentru şcoală (cu chirie) la Vânătorii Petrei…local strâmt cu chirie la Calu-Iapa …şcoala de la Roznov (mixtă), localul foarte bun”.
În schimb, la Zăneşti, jale mare: „progres foarte slab… învăţământul mai rău decât mecanic… copiii nu ştiu nici ceti, nici scrie, alţii ştiu ceti şi nu pot scrie… învăţătorul nu are măcar o metodă al lui de predare… localul este ţinut în o necurăţenie înspăimântătoare… gospodăria învăţătorului prezintă o grozavă mizerie…”.
La Vaduri se constată la elevi un „progres bunişor”, iar la Ruginoasa „localul rău şi strâmt”. Şi exemplele ar putea continua.
Aşa cum afirmam la început, ajuta pe elevii săraci de la ţară în mod special. În anul şcolar 1884/1885 propune ministerului „5 ajutoare pentru copii de ţărani săraci”, aşa cum ar fi pentru „elevul Vasile Rusu din Călugăreni, elev în clasa a III-a şi trece în clasa a IV-a: este sărac cu totul, a învăţat şi învaţă ajutat de alţii şi este cu mare sârguinţă şi cu bună purtare”. Ceilalţi patru erau din Bălţăteşti, Mărgineni, Doamna şi Crăcăoani.
În arhivele nemţene găsim şi alte informaţii cu privire la activitatea neobositului revizor nemţean, cum ar fi: participarea la inaugurarea unor localuri noi de şcoală (2 noiembrie 1883 – Şcoala nr.2 de băieţi Piatra Neamţ); manifestările dedicate aniversării proclamării regatului, propuneri pentru premierea unor destoinici învăţători, în special cei de pe Valea Muntelui; înfiinţarea de şcoli în „cătunele cele mai populate, cât şi care dispun cu un local bun înzestrat: Cut – Dumbrava Roşă, Păstrăveni, Bârgauani – partea cea mai mare populată de unguri – catolici – n.n. – şi cătunul Taşca”; noi metode pentru îmbunătăţirea metodicii didactice, ca cel intuitiv, programe şcolare diversificate şi îmbunătăţite, pregătirea profesională a învăţătorilor „fără răgaz” etc.
Aşadar, câteva aspecte din munca inimosului, energicului, gospodarului, exigentului dar şi „iubitorului de elevi săraci” care a fost profesorul-revizor Ion Negre din Căciuleştii Neamţului, de pe apa Cracăului, numit de unii „tata Negre”.
Toate acestea şi altele, scrise şi nescrise, îl reprezintă pe dascălul de la Rareş ca o personalitate a învăţământului din această parte de ţară.

Prof. Gheorghe RADU