Interes crescut pentru adopții în Neamț

1

adoptiiNemțenii sunt tot mai interesați să devină părinți adoptivi, dovadă stând datele centralizate la nivelul anului 2016 de Compartimentul Adopții, Postadopții din cadrul DGASPC Neamț. Potrivit acestor cifre, pe parcursul anului trecut au fost atestate în vederea adopției 45 de familii sau persoane, cu 16 mai multe decât în 2015. De asemenea, specialiștii Compartimentului Adopții au întocmit 29 de rapoarte de încuviințare a adopției, la finalul anului fiind adoptați definitiv 27 de copii (18 adopții în 2015).
La mijlocul anului trecut au intrat în vigoare o serie de modificări legislative referitoare la adopție care sporesc șansele copiilor părăsiți de a crește alături de familii iubitoare. Cele mai importante schimbări au vizat scurtarea perioadei pentru demararea procedurii de adopţie precum reducerea de la un an la șase luni a perioadei în care sunt căutate rudele copilului pentru a declara dacă vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestuia.

Valabilitatea atestatului pentru adopţie necesar viitorilor părinţi a fost prelungit de la un an la doi ani, iar termenul de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil a fost eliminat. Copilul păstrează acest statut până la încuviinţarea adopţiei sau până la împlinirea vârstei de 14 ani, când îşi va exprima opinia cu privire la această posibilitate. De asemenea, părinţii adoptivi pot beneficia de un concediu de acomodare de 90 de zile şi o indemnizaţie lunară pe întreaga perioadă de trei luni inclusiv pentru familiile care adoptă copii mai mari cu vârsta peste doi ani.

„Este emoționant și îmbucurător faptul că tot mai multe familii își doresc să adopte un copil și sunt dispuse să urmeze pașii legali pentru a obține fericirea de a fi părinte. Există însă un dezechilibru frustrant între numărul familiilor care doresc să adopte și copiii declarați adoptabili, care sunt foarte puțini. Contrar părerii unanime că sunt «sute de copiii părăsiți în sistemul de protecție», aceștia nu sunt adoptabili, având familii care nu doresc să-i dea spre adopție sau nevoile copilului nu coincid cu aşteptările familiei adoptatoare. Familiile, în general, îşi doresc copii mici, însă aceștia sunt foarte puţini. De aceea sunt mulţi copii care rămân în sistem – greu adoptabili – precum copii mai mari, grupe de fraţi, copii cu probleme de sănătate etc.“, a precizat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Ioan Taranu spune

    Dar sant legi simple si corecte si usor de aplicat in aceasta problema?.
    Sau birocratie si coruptie de la cap la coada ?.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate