În sfârșit, protestele împotriva defrișărilor abuzive sau ilegale ajung și la Piatra Neamț

0

După numeroasele proteste susținute atât la nivel național cât și internațional, cineva ia atitudine cu privire la problema defrișărilor ilegale și în plan local. 

Tocmai când începusem să cred că în Neamț nu există defrișări abuzive sau ilegale, din moment ce nimeni nu pare deranjat, revoltat și nimeni nu ia nici un fel de atitudine cu privire la acestă problemă în plan local, în ciuda numeroaselor proteste existente la nivel național, cineva îmi dovedește contrariul…

La inițiativa lui Ciobanu Constantin Cătălin, un economist în vârstă de 42 de ani, un grup de nemțeni care au protestat în trecut împotriva exploatărilor gazelor de șist și a celor de la Roșia Montană, au primit astăzi aprobarea organizării unui protest împotriva defrișărilor ilegale. Protestul va avea loc sâmbătă, 30 mai în intervalul orar 16 – 19.

Lansez un apel la unitate și solidaritate al cetățenilor acestei țări și implicit, al acestui oraș. Doar uniți vom putea produce o schimbare în mentalitatea generației viitoare și vom putea atinge un scop comun. Cu toții avem o datorie față de țara în care ne-am născut, aceea de a-i apăra patrimoniul național, valorile strămoșești și resursele naturale de care încă mai dispune„, afirmă Cătălin Ciobanu, inițiatorul acestui protest.

11232738_963668473673678_6709346852772373699_o

La ora actuală, majoritatea românilor nu mai au un prag critic, care să îi determine să reacționeze. Ei sunt bombardați zilnic și în mod repetat cu nenumărate lucruri negative și acțiuni agresive, iar în loc să ia atitudine, încep să se obișnuiască cu ele. Nu trebuie să uităm că noi, toți românii avem datoria morală de a sesiza aceste nedreptăți și a trage un mare semnal de alarmă. Trebuie să facem tot posibilul pentru a trece peste toți acești factori care, cumulați, au dus la amorțirea unei populații și trebuie, ușor, ușor să începem să luăm atitudine cu privire la toate lucrurile negative care ne afectează în mod direct sau indirect, pe noi sau pe urmașii noștri. Pasivitatea noastră a dus la o țară în care nu se mai ocupă nimeni de educația copiilor noștri, în care tinerii nu își mai găsesc locul și preferă să plece, în care nimic nu funcționează cum trebuie și nimeni nu se revoltă la nimic, iar cei care au vrut să ne distrugă atât ca neam, cât și ca țară, au avut câștig de cauză„, completează acesta.

În viitorul apropiat, generațiile viitoare ne vor acuza de tot ceea ce acuzăm noi generațiile trecute, care au asistat pasive la furtul și distrugerea tuturor bunurilor autentice, românești, de pasivitate, ignoranță și o totală lipsă de implicare. Sub îndemnul Unitate și solidaritate, frați români! sunteți așteptați sâmbătă, 30 mai, la ora 16 în fața Teatrului Tineretului„, conchide inițiatorul protestului de sâmbătă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate