În caz de seism puternic, 75% dintre români ar fi în pericol

1

În cazul unui cutremur puternic în România, trei sferturi dintre locuitorii ţării ar fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una „critică”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur fiind slabe sau absente, se arată în proiectul de consolidare a IGSU.

România are o seismicitate ridicată, cu originea în zona Vrancea, în zonele subcarpatice şi mai puţin în părţile de nord-vest şi vest ale ţării. Edificatoare în acest sens sunt cutremurele majore care au avut loc în România şi urmările lor. Amintim cutremurul din 4 martie 1977, care a provocat 1.570 de morţi, peste 11.300 răniţi, 35.000 familii sinistrate şi 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate” – se precizează în introducerea la capitolul riscurilor naturale care pot genera dezastre în România din proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflată în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), scrie mediafax.ro.

Specialiştii din cadrul structurilor de intervenţie susţin că, în România, riscul de cutremur există, ţinând cont de activitatea seismică din zona Vrancea. În document se arată că, în situaţia unui seism de magnitudine mare, trei sferturi dintre locuitorii României pot fi afectaţi.

Potrivit unei analize făcute la nivelul IGSU, salvatorii sunt vulnerabili în caz de cutremur şi este nevoie de investiţii în instruire, dar mai ales de achiziţia de echipamente necesare salvării.

În document se notează, la capitolul vulnerabilităţi, că în cadrul IGSU a fost identificată „lipsa unor stocuri de materiale şi tehnică necesare gestionării unor situaţii de urgenţă majore (ex.cutremur)”.

La capitolul vulnerabilităţi. mai sunt trecute: Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare.

De asemenea, specialiştii IGSU susţin că este nevoie şi de intensificarea activităţilor de prevenire prin educarea populaţiei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. MARCEL spune

    Chestiunea E ca n poza din Articol Apare , un colonel , Maior ,capitan ce o fi fost acel gradat si niste Oameni din GArzile Patriotice , Cum era pe Atunci ! Dar Azi Cine sa caute pe subt darmaturi ? cei care sunt plecati in U K , Spania , Franta , Italia ? Ori crede cineva ca cei care mai sunt prin Ro vor sta sa caute , scotoceasca subt , prin darmaturi , ptr ori in locul celor care si au bagat Puii mei ,in el Stat Roman ori Tara ! Sau Chiar de o vor face , Va fi la modul Ca Atat am putut , sa Putut .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate