„Împreună pentru Ovidiu”, un concert caritabil susținut de Los Anonimos și sprijinit de președintele CJ Neamț

2

ovidiuconcert

În urma campaniei umanitare lansată de ziarpiatraneamt.ro, la apelul prietenilor, pentru strângerea de fonduri în vederea tratării pietreanului Ovidiu Adăscăliței, diagnosticat cu cancer, la Viena, mai mulți oameni de bine s-au mobilizat, au donat și au distribuit apelul.

VEZI ANUNȚUL AICI: Ajută și tu un tată bolnav de cancer pentru a-și putea vedea copiii mari

Iată că unii au decis să meargă mai departe, motiv pentru care duminică, 26 martie 2017, la ora 15:00, în sala de spectacole a Consiliului Județean Neamț, LOS ANONIMOS, cu sprijinul președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene, va susține un concert caritabil pentru susținerea lui Ovidiu.

Campania se numește „Împreună pentru Ovidiu”, iar intrarea se va face pe bază de bilet/invitație în valoare de 50 lei. (Bilete și rezervări la 0799.708.708).

„Suma strânsă va lua drumul Vienei, pentru a-l ajuta pe OVIDIU în lupta cu boala. Haideți să punem toti umărul pentru a-l salva pe OVIDIU, un tânăr plin de viață, tatal a doi copii. Orice ajutor este binevenit.”, spun cei de la Los Anonimos.

De asemenea, puteți dona aici:

Conturile deschise la BCR pe numele ADĂSCĂLIȚEI IONUȚ OVIDIU sunt:

USD RO64RNCB0678141456820010
RON RO16RNCB0678141456820001
EUR RO91RNCB0678141456820009

„Tânărul pietrean, Ovidiu Adascalitei, se află într-o situație dificilă, fiind diagnosticat cu o boală cruntă și are nevoie de noi toți pentru a depăși acest moment. Operația de care are nevoie pentru a se face bine nu poate fi făcută în România, ci la Viena, iar costurile ei sunt mult peste posibilitățile sale. Am inițiat pentru această cauză o campanie de strângere de fonduri ce se va derula până pe data de 26 martie, când trupa Los Anonimos, care a ales să-mi fie alături în acest demers, va susține un concert caritabil în sala Calistrat Hogaș de la Consiliul Județean Neamț. Vă rog să-mi fiți alături și să susțineți această campanie pentru a reuși să adunăm suma necesară operației. Trebuie să ne mobilizăm și să facem fiecare ce îi stă în putință pentru a-l ajuta pe Ovidiu să se întoarcă acasă cât mai repede, alături de soție, de copii, de prieteni și de noi. Cei care doresc să susțină acest demers, fie că se implică activ, fie că vor să doneze, sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0799 708 708, sau la adresa de e-mail [email protected]”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Branzei Simona spune

    Sănătate și iar sănătate!

  2. Gina Maria Trifan spune

    Dumnezeu sa-l ajute si sa se faca!!!!Felicitari formatiei Anonimos pentru ce fac pentru aceasta persoana

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate